Educație

Pictorul bisericesc Vasile Pascu omagiat la Odobești

Ziarul de Vrancea
14 sep 2017 2027 vizualizări

Vasile Pascu a avut determinarea unui sfânt habotnic rus.A pictat peste o sută de biserici în toată țara.A creat cu sprijinul unor preoți din Focșani un nucleu spiritual de rezistență anticomunistă la sfârșitul anilor ʼ40 – începutul anilor ʼ50.Jurnalul vieții mele de Vasile Pascu este o cronică tarkovskiană a vieții religioase din fostele județe Râmnicu Sărat, Putna și Tecuci, având epicentrul în Focșani

Un eveniment de talie națională se va desfășura astăzi la Casa de Cultură din Odobești. În cadrul Anului omagial dedicat pictorilor bisericești și luptătorilor anticomuniști, instituția organizează un vernisaj cu lucrări în premieră, realizate de pictorul Vasile Pascu. De asemenea, va fi lansat jurnalul pictorului, confiscat de Securitate în 1970 și recuperat de familie în 2010. Cunoscut în general ca pictor bisericesc, Vasile Pascu a lăsat posterității și o operă artistică în domeniul picturii românești, sute de peisaje, frânturi din sate, târguri și mahalale, colțuri din raiul țăranilor, imagini cu târgoveți, natură statică, portrete și autoportrete. Acestea alcătuiesc opera unui artist pe care l-a scos la lumină excelentul album publicat de criticul Roxana Bărbulescu în 2012.

 

Scurtă biografie

 

Născut la 27 ianuarie 1910 în Giurgeni, comuna Corni, din fostul județ Tecuci, Vasile Pascu s-a format la Școala de Belle Arte din Iași (1927-1934), la clasa pictorului Octav Băncilă. Din 1940 s-a stabilit în Focșani, participând activ la viața religioasă și intelectuală din urbe, implicându-se în mișcarea de rezistență spirituală împotriva comunismului. Specializat în pictură bisericească, a împodobit între 1934-1978 peste o sută de biserici din toată țara, lucrările sale fiind validate și apreciate de arhitecții Victor Brătulescu și Dimitrie Ionescu-Berechet, Părintele Sofian Boghiu – membru de seamă al Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, scriitorul Gala Galaction, teologul Cicerone Iordăchescu din Iași, episcopii Partenie Ciopron al Romanului, Nifon Criveanu al Hușilor, Antim Angelescu, Antim Nica, Teofil al Clujului, Tit Simedrea, Valerian Zaharia al Oradei și Justin Moisescu mitropolitul Moldovei. Pentru convingerile sale creștine, atitudinea anticomunistă și corespondența pe care o întreținea cu foștii deținuți politici a fost arestat în 1970. Cu această ocazie i-a fost confiscat, care a servit ca document „pentru săvârșirea infracțiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste”, pe baza căruia a fost condamnat la 10 ani de temniță, fiind eliberat, din fericire, printr-un miracol, în august 1972. A intrat în eternitate în 1978.

 

A transformat Focșanii într-un centru de rezistență anticomunistă    

Vasile Pascu a trăit aproape 4 decenii în Focșani, pictând zeci de biserici din fostul județ Putna, inclusiv lăcașe din Orașul Unirii („Sf. Gheorghe Sud”, „Precista”, „Sf. Împărați Constantin și Elena„ din Mândreștii Moldovei, „Sf. Apostoli”, „Sf. Gheorghe Nordic”, „Sf. Spiridon”), unde a inițiat cu preotul Heliade Holban la „Sf. Spiridon” și „Ovidenia” din Tăbăcari în 1947, un fel de cerc spiritual, care ar fi putut deveni un Rug Aprins al Focșanilor dacă intelectualii laici s-ar fi implicat. Consacrarea a cunoscut-o așa cum remarca el însuși în jurnal, la Iași, prin fresca impresionantă din mozaic a Bisericii „Sf. Nicolae Copou” - a cărei catapeteasmă era pictată de celebrul, în acei ani, Corneliu Baba - și paraclisul Schitului Bucium pictat în două etape, pentru ultima etapă fiind chemat de însuşi mitropolitul Justin pentru a zugrăvi pridvorul. Tot la Iași a pictat și catapeteazma bisericii Mănăstirii Bârnova, lăcaș finalizat de domnitorul putnean Eustrație Dabija, care se află înmormântat în biserică.

 

Recunoașterea la Focșani nu a venit niciodată

 

Nici astăzi, la aproape 4 decenii de la plecarea sa pe drumul veșniciei, Vasile Pascu nu este în Focșani la el acasă. Nimeni nu mai vorbește despre om și opera sa, deși multe dintre cele 40 de icoane pictate în 1947 se află în bisericile din Orașul Unirii. Poate, impresionați de acest jurnal, din care vor afla că biserica de zid a Mănăstirii Nicula din județul Cluj, locul unde are loc cel mai mare pelerinaj din România, a fost pictată de Vasile Pascu, pe vremea când stareț era Părintele Serafim Măciucă, fostul stareţ al Schitului Sihastru şi unul dintre cei 35 de monahi mărturisitori arestaţi şi condamnaţi în 1955 de regimul comunist - vrâncenii vor percepe dimensiunea acestui personaj de roman. Cu determinarea unui sfânt habotnic rus, Vasile Pascu ne duce cu gândul la atmosfera din filmele lui Andrei Tarkovski, în care psihologia personajelor din Rusia medievală se apropie de realitățile crunte trăite în România gulagurilor anilor ʼ50 sau mai degrabă invers. Privit și analizat din acest unghi, Jurnalul vieții mele de Vasile Pascu este o cronică tarkovskiană a vieții religioase din fostele județe Râmnicu Sărat, Putna și Tecuci, având epicentrul în Focșani. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.