Educație
Performanță uriașă pentru Vrancea: echipa AICitizens din Focșani, locul 4 mondial la Campionatul Mondial de Robotică din SUA
4 mai 2026
1443 vizualizări
Elevii de la Colegiul Național „Al.I. Cuza” Focșani aduc Vrancea în elita mondială a roboticii și obțin unul dintre cele mai prestigioase premii FIRST Tech Challenge
Vrancea confirmă, încă o dată, că educația și performanța pot duce elevii din județ pe cele mai înalte podiumuri ale lumii. Echipa de robotică AICitizens, de la Colegiul Național „Al.I. Cuza” din Focșani, a obținut rezultate excepționale la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge, desfășurat în perioada 29 aprilie – 2 mai 2026, la Houston, Texas (SUA).
Potrivit unei postări publicate duminică, 3 mai 2026, la ora 02:50, de profesoara mentor Gabriela Obodariu, echipa focșăneană s-a clasat pe locul 4 la nivel mondial, într-o competiție extrem de disputată, care a reunit cele mai bune echipe de robotică din lume.
Finala competiției a fost una spectaculoasă, dar și cu o notă aparte pentru România, deoarece două echipe românești s-au confruntat direct: Velocity (Brăila) a câștigat finala în fața echipei Heart of Robots (Buzău). Podiumul mondial a fost completat de Quantum Robotics (București), pe locul 3, urmată de AICitizens din Focșani.
Dincolo de clasarea în topul mondial, elevii vrânceni au obținut și unul dintre cele mai râvnite trofee ale competiției – premiul Inspire Award, locul II, considerat cel mai prestigios din cadrul FIRST Tech Challenge. Acesta recompensează echipele complete, care excelează nu doar din punct de vedere tehnic, ci și la capitole precum inovația, colaborarea, organizarea și impactul în comunitate.
De asemenea, echipa din Focșani a avut un rol esențial în competiție, fiind desemnată căpitan al alianței câștigătoare din Divizia Edison, una dintre cele mai competitive divizii ale campionatului.
„Bravo, copii! Ați făcut România din nou să fie aplaudată!”, este mesajul transmis de mentorii echipei, care au subliniat efortul, dedicarea și pasiunea elevilor pentru performanță.
Rezultatul obținut de AICitizens confirmă nivelul ridicat al educației STEM din Vrancea și implicarea profesorilor coordonatori, dar și sprijinul comunității locale. Performanța vine într-un context în care România continuă să fie una dintre cele mai puternice națiuni la nivel global în competițiile FIRST Tech Challenge.
Participarea celor trei echipe românești în finala mondială și rezultatele obținute demonstrează că tinerii pasionați de robotică pot concura de la egal la egal cu cei mai buni din lume.
Pentru Vrancea, această reușită reprezintă nu doar un motiv de mândrie, ci și o confirmare a faptului că investiția în educație și susținerea tinerilor talentați dau rezultate spectaculoase.
Foto+ sursă informații Contul de facebook Gabriela Obodariu
Citiți și textul integral al postării activată duminică 3 mai 2026 ora 07:00 pe contul de facebook AICitizens al echipei de robotică a Colegiului Național „Al.I. Cuza” Focșani
ZIUA 4 - INSPIRE AWARD 2nd place & WINNING ALLIANCE CAPTAIN EDISON DIVISION
În spatele fiecărui rezultat stau nenumărate ore de muncă, sacrificii și dedicare - seri târzii la club, weekenduri ocupate, efortul unei întregi echipe formate din elevi și mentori.
Sezonul DECODE a fost pentru noi mai mult decât o competiție - a fost o lecție despre pasiune. Am ales să luăm fiecare etapă pas cu pas, să rămânem concentrați și să avem încredere în ceea ce putem realiza. Iar după un an întreg de muncă, am reușit ceea ce, la un moment dat, părea imposibil: ne-am calificat din nou la Campionatul Mondial de Robotică din Houston.
Acest drum nu a fost lipsit de provocări, însă am reușit să le depășim datorită sprijinului comunității. Cele patru zile de campionat au fost intense - pline de oameni curioși să afle despre România, să descopere materialele create de echipa noastră și chiar să învețe câteva cuvinte în limba română. Este incredibil cum o competiție poate aduce împreună oameni din toată lumea, uniți de aceeași pasiune.
Aceeași pasiune ne-a motivat și pe noi să câștigăm toate cele 10 meciuri de calificare din Divizia Edison, clasându-ne pe locul 1 ca echipă căpitan. Am format o alianță puternică și am continuat parcursul în playoff-uri fără înfrângere, stabilind 3 recorduri mondiale și aducând acasă premiul Winning Alliance Captain - Edison Division.
Dar competiția nu s-a desfășurat doar pe teren. În afara lui, am trecut prin jurizări intense, prezentări la stand și nenumărate întrebări. Iar la finalul unui sezon incredibil, suntem extrem de mândri să anunțăm că am câștigat și INSPIRE Award - locul 2, Edison Division.
INSPIRE este cel mai prestigios premiu al competiției - recunoașterea completă a unei echipe care întruchipează valorile FIRST.
Încheiem cu gândul că am reprezentat România și întreaga comunitate FTC România. @natieprineducatie cu onoare. Întreaga echipă AICitizens vă este recunoscătoare pentru susținerea constantă și sperăm că v-am făcut mândri.
Felicitări celor 7 echipe.
Bucurați-vă alături de noi - iar pentru cei care vor să facă robotică: faceți-o din pasiune.
Maria Bratu
Citiți și::Vrancea, performanță de top la Mondialul de Robotică din SUA: premii internaționale și calificare în finală pentru AICitizens
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.