Pentru credincioșii romano-catolici astăzi 14.02.2018 este Miercurea cenușii și începe Postul Paștelui
Cu această zi începe Postul Mare sau Postul Paștelui, așa cum este numit în popor, timp de pregătire pentru marea solemnitate a Învierii Domnului. Denumirea acestei zile provine de la ceremonia deosebit de impresionantă a binecuvântării şi impunerii cenuşii pe frunțile credincioșilor. Este zi de post și abstinență, adica nu se consumă carne sau mâncăruri cu carne și se mănâncă o singură dată până la săturare.
Miercurea Cenuşii este una din zilele de peste an care strânge cei mai mulţi credincioşi la Biserică. Deşi nu este o zi de sărbătoare obligatorie, mulţi oameni nu ar lăsa să treacă această zi fără să ajungă la Biserică la Sfânta Liturghie pentru a fi marcaţi pe frunte cu semnul crucii cu cenuşă. Chiar şi oamenii care vin rar la Biserică fac efortul de a veni în Miercurea Cenuşii. Cum a devenit această ceremonie o practică atât de importantă pentru atât de mulţi credincioşi? Care este semnificația acestui ritual destul de ciudat? Cum explicăm popularitatea murdăririi frunţii noastre cu cenuşă, pentru ca apoi să mergem toată ziua cu murdărie pe faţă? Cei care nu cunosc acest obicei al nostru ne arată spre frunte spunându-ne că ne-am murdărit, aşteptându-se ca noi să ne spălăm imediat, dar mulţi catolici poartă acea cenuşă întreaga zi.Ritul impunerii cenuşii cuprinde trei elemente: un gest, adică trasarea semnului crucii cu cenuşă pe cap şi două formule care însoţesc acest gest, dintre care preotul alege una. Vă invit să reflectăm câteva momente asupra semnificaţiei şi învăţăturii pe care liturgia bisericii vrea să ne-o transmită prin aceste trei elemente.
Prima formulă, care însoţeşte impunerea cenuşii este de inspiraţie biblică: „Adu-ţi aminte, omule, că eşti ţărână şi în ţărână te vei întoarce”. Adu-ţi aminte, omule, că în trecut, acum o sută de ani în urmă erai ţărână, adică nimic; că în viitor peste o sută de ani vei fi ţărână, adică tot nimic, iar viaţa prezentă făcând tranziţia dintre un nimic şi alt nimic este tot nimic. Cenuşa pe care o purtăm pe cap provine din ramurile binecuvântate anul trecut la Florii. Iată ce a mai rămas din ramurile frumoase, verzi, înfloritoare de astă-primăvară. Suntem ca nişte ramuri verzi, înfloritoare, frumoase, pline de vigoare, în primăvara vieţii. Peste un număr de ani, mai mare, mai mic, vom fi un pumn de cenuşă.
Ceremonia cenuşii nu este un rit macabru. Nu intenţionează să elimine bucuria, optimismul, energiile, dragostea de viaţă ce trebuie să-i caracterizeze în primul rând pe cei tineri, ci dimpotrivă, să ne reamintească tuturor că pe lângă un trup de cenuşă avem un suflet nemuritor şi un trup destinat învierii prin Învierea lui Cristos. Vrea să ne ajute să redescoperim sămânţa nemuririi sădită de Cristos în adâncul inimii noastre şi astfel să ne inspire speranţă, bucurie, entuziasm şi dragoste de viaţă. Itinerariul de 40 de zile pe care îl vom parcurge începe cu cenuşa şi se termină cu Învierea, începe cu moartea şi se termină cu viaţa.
A doua formulă pe care o poate folosi protul, este: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Sunt cuvinte luate de pe buzele lui Isus. Cu aceste cuvinte şi-a început viaţa publică. Cenuşa pe care o purtăm azi pe cap ne arată ce face din noi păcatul. Cenuşa este rezultatul unui incendiu. Este o expresie bine cunoscută: a se alege praful de ceva sau de cineva. Odată cu păcatul se alege praful de noi.
De asemenea, această cenușă ne mai amintește de gustul de cenuşă pe care îl lasă în inima noastră păcatul, plăcerea păcătoasă. Regele David, după ce a săvârşit păcatul desfrâului şi crimă, scria cu amărăciune într-unul din psalmii săi: „Mă hrănesc cu cenuşă în loc de pâine şi îmi amestec cu lacrimi băutura” (Ps 102, 9).
„Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Postul Mare este un timp de convertire, de întoarcere la Dumnezeu, de părăsire a păcatului, de schimbare a vieţii. „Întoarceţi-vă la mine din toată inima. Sfâşiaţi-vă inimile şi nu hainele” – ne spune Dumnezeu în prima lectură a Liturghiei de astăzi. Iar sfântul Paul în a doua lectură ne îndeamnă: „Vă implorăm în numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu”.În sfârşit, cenuşa ni se pune pe cap în formă de cruce. Ni se spune prin aceasta că la bucuria Învierii nu se ajunge decât prin cruce. Pocăinţa la care suntem chemaţi în aceste 40 de zile, postul, înfrânarea, pomana, faptele de caritate, de renunţare sunt tot atâtea cruci care se transformă în tot atâtea bucurii: este bucuria iertării, a purificării sufleteşti, a apropierii de Dumnezeu.
Rugăciunea specifică Postului Mare, pe care trebuie să o repetăm mereu este aceea pe care am auzit-o pe buzele regelui David la psalmul responsorial: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi pune în mine un duh nou şi statornic”. Amin.
Răzvan Mătăşel -Fost Preot vicar la Biserica Romano-Catolică „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul”din Focşani actual Preot paroh al Bisericii Sfinții Apostoli Pentru Și Paul din Brusturoasa,județul Bacău
Citiți și: Postul Mare, timp de pocăinţă şi de reflecţie
MESAJUL SFÂNTULUI PĂRINTE PENTRU POSTUL MARE 2018
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
