Educație

Pe urmele pictorului care a trăit în Focșani și a pictat în județul Suceava o biserică, frumoasă și după 50 de ani!

Janine VADISLAV
13 sep 2019 2144 vizualizări

Povestea începe pe vremea când Focşani-ul era altfel, oamenii altfel vedeau lucrurile; până şi lucrurile care li se întâmplau erau altfel.

Pâinea era mai bună, alimentele  mai sănătoase, focşănenii mai calmi, mai calzi, mai prietenoşi. Vecinii mergeau unii la alţii, mai ales seara, se întâlneau la zile de sărbătoare, se ajutau între ei, iar cărarea dintre case nu dispăruse încă... Viaţa era idilică, pe cât se putea, iar tensiunea dintre oamenii era suportabilă. Părea un trai cât de cât normal acum, peste jumătate dintre ei sunt săraci cu moderaţie, sau de-a binelea. Iar sărăcia te face să-ţi pierzi din omenie, dacă nu ai un caracter fără fisură. Şi totuşi sunt oameni cu un caracter integru atât de puternic încât nimic nu-l poate îndoi. Nimic nu-i poate convinge să accepte ceea ce nu este compatibil cu sinele lor. Pentru mine, unul dintre ei a fost pictorul Vasile Pascu, trăitor mulţi ani, alături de familie, la Focşani. Personal nu l-am cunoscut, i-am cunoscut o parte din familie, copii şi nepoţii, încă de pe vremea când erau nişte adorabili puştani, dar mai ales i-am cunoscut Opera, i-am citit Jurnalul, i-am privit tablourile şi încă i le privesc, în fiecare seară, înainte de culcare şi dimineaţa. În gând, mă închin ca la  icoană.

Vasile Pascu s-a născut la 27 ianuarie 1910 în fostul judeţ Tecuci,  la o azvârlitură de băţ de câmpul de luptă de la Mărăşeşti în Primul Război Mondial. S-a format la Şcoala de Belle Arte din Iaşi (1927- 1934), după care, din 1940, s-a stabilit la Focşani, unde a trăit şi a creat până în anul 1978.

A trăit, împreună cu familia, viaţa simplă, unitară şi omogenă cu formele sale tradiţionale şi rosturile omeneşti adânci. A fost un om profund credincios, a iubit biserica, biserica vie, aceea a sufletelor, cu şirul întreg de generaţii care o străjuie. A fost unul dintre cei care au făcut scut în jurul bisericii, pe care a  purtat-o permanent în suflet, pentru care a luptat în felul său, pe care îngrijit-o, a însănătoşit-o la nevoie, fără să simtă vreun efort, căci n-a fost plecat niciodată din biserică.

A venit pe lume în Giurgeni, comuna Corni, fostul judeţ Tecuci ( acum Galaţi) şi copilăria a fost cea care şi-a pus amprenta pe sufletul său. În copilărie s-a ataşat profund de credinţă şi tot atunci, conştient de misterul pe care-l trăia, s-a lăsat cu totul în voia Domnului. A văzut în familie cât de important e să-ţi trăieşti viaţa în credinţă, să te laşi călăuzit de credinţă şi, în tot ce faci, să fi conectat la cuvântul Domnului.

„Îmi amintesc ce multă  credinţă era la tata acasă! Lunea, miercurea şi vinerea  ţineam post şi noi şi cei ce veneau la noi”, nota pictorul în jurnalul său.

Şi-a ales profesia evanghelistului Luca, graţie căreia a petrecut mai mult timp decât un preot, pictând sau re pictând biserici. A intrat la Şcoala de Belle Arte - transformată mai apoi în Academie, pe care a urmat-o între 1927- 1934.  Anul 1934 a însemnat începutul carierei sale ca pictor bisericesc. O mare prietenie îl va lega de preotul Nicu Ivan, pe care-l va regăsi la Focşani, unde Vasile Pascu fusese convocat în 1940, la Regimentul din care făcea parte. Tot la Focşani, în 1942, s-a căsătorit cu Nicuţa. În anii care au urmat au venit pe lume Elena - Lenuţa, Maria - Mioara, Mihaela, Silviu - Gheorghe şi Eugenia - Gina.

„Puternicii” vremii nu l-au plăcut, picta icoane, predica în biserici, ţinea partea călugărilor şi a călugăriţelor oprimate de noul regim. Din această cauză n-a putut lucra în Vrancea fiind nevoit să ia lucrări departe de casă, departe de familie, prin Moldova, ori îndepărtata Bucovină. Oamenii de acolo l-au iubit, l-au sprijinit, au avut grijă să nu-i lipsească cele necesare lucrului.

A lucrat mai tot timpul departe de casă, să nu lipsească familiei cele necesare traiului şi, mai târziu, să-şi ţină copii la liceu şi la facultate. Toţi i-au moştenit talentul, la rândul lor au copii care s-au dedicat  picturii bisericeşti şi nu numai. Putem spune aşadar că pictorul Vasile Pascu a creat o adevărată dinastie.

Una dintre bisericile dragi sufletului său a fost  biserica de la Panaci, aşezare din apropierea pasului Păltiniş, între Vatra - Dornei şi jud. Neamţ , cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” unde, în momente de relaxare, a făcut numeroase acuarele, desene, sute, - şi aşa făcea oriunde mergea - ca să-i servească mai târziu la realizarea unor tablouri de sine stătătoare: portret, peisaj cu  localnici în diferite ipostaze ale vieţii lor cotidiene, numai că timpul n-a mai avut răbdare cu el... sau poate bunul Dumnezeu L-a vrut la dreapta Sa să-i poleiască cerul şi să-i coloreze cărările Raiului...

Localitatea are şi o legendă frumoasă. Se spune că un oier bogat, Iftimie Negrea, zis Panac, este întemeietorul aşezării, unde Vasile Pascu a petrecut timp nemăsurat pictând şi re pictând sfinţii şi scenele bisericeşti în linişte şi mare taină. Întemeietorul aşezării a avut o  familie numeroasă, cu mulţi urmaşi, care i-au dus numele până aproape de mijlocul secolului XX, ultimul dintre ei urcând la cer în anul 1922. Pe aceste locuri, oierul Iftimie Negrea s-a stabilit prin 1790-1791. Fiind priceput la tratarea oilor dar şi a oamenilor, a fost poreclit panac, de unde s-a tras şi numele familiei. Tot el, probabil, a contribuit la înălţarea unei bisericuţe care, în timpul Primului Război Mondial, a fost prădată şi incendiată de către armatele străine. Abia în 1928-1940 a fost construită aici o biserică în stil neobizantin, prin strădania primului preot localnic, Haralambie Lostun. Biserica, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, cunoscută şi sub denumirea de Catedrala Munţilor, datorită detaliilor arhitecturale şi frumuseţii frescelor care o împodobesc la interior şi exterior, este zidită din tuf vulcanic, iar frontonul, firidele şi toate înfloriturile exterioare sunt din cărămidă arsă. Turnurile, cupolele, arcadele şi bolţile interioare sunt construite din lemn, grinzi şi dulapi masivi, înveliţi în mortar gros. Catapeteasma este sculptată din lemn de stejar masiv, de către sculptorul ieşean Vasile Crâşmaru, iar pictura a fost realizată de pictorul focşănean Vasile Pascu, care a lucrat aproape 3 ani aici, între 1967-1969. Peisajul în jur era spaţiu, solitudine nemărginită...  Asta şi căuta pictorul Vasile Pascu după zbuciumul şi nedreptăţile care i se făceau, peste care încerca să treacă cu seninătatea celui care şi-a pus soarta în mâinile Domnului, aşa cum făcuse tatăl său şi înainte, bunicul. Când nu lucra în biserică, făcea schiţe ale locului în care se afla, fixând pe carton imaginea satului cu casele lui, cu biserica, cu livezile aşa cum erau odinioară, densitatea aerului, limpezimea lui acum pierdută, alterările volumetrice... Aerul fascinant al secolului XX, circula printre liniile contorsionate ale întregului, din care se alegea firesc, portretul clasic al lucrului adânc elaborat şi, aşa cum observa Arcangelli, la mii de kilometri distanţă de Panaci, „totul îmbibat, măiestrit diluat în materia colorată şi acordată a  luminii...” Culori vii, de o fineţe incredibilă, aşa cum vezi în toată Bucovina şi dincolo de ea, culori care s-au păstrat neatinse de timp, pe care pictorul, daca s-ar întoarce acum, le-ar recunoaşte pe dată, cu emoţia artistului care s-ar regăsi într-o lume cu totul schimbată. Acolo a fost lumea lui calmă, caldă, blândă, în biserica din afara timpului, ea însăşi în palma Domnului.  Vasile Pascu obişnuia să noteze în jurnal tot ce era important în viaţa sa, iar la final de an făcea bilanţul. Şi-a notat şi momentul în care a început lucrul la biserica din Panaci.„Vineri, 6 octombrie 1967

(...) Prin energia preotului Haralambie Lostun, s-a putut obţine repede aprobarea  dosarului cu lucrările de pictură de la Biserica „Sf. Voievozi Petru şi Pavel” din Panaci şi astfel, pe 9 mai am început pictura, până la  24 iunie când am întrerupt-o...Panaci se află la poalele munţilor Călimani şi Pietrosul şi aproape de înălţimea Păltinişului - peisaj foarte frumos şi tot timpul friguros(...). Aici am avut prilejul să admir costume frumoase naţionale, deosebite de acelea de la Sadova şi Cîmpulung Moldovenesc. Bonda e mai bogat împodobită cu floricele şi frunze  viu colorate. Oamenii, moldoveni din vârful cel mai de nord, cu inima caldă, primitori şi credincioşi - suferă influenţa bucovineană şi cea ardeleană, iubitori de pictură, se bucură şi de preotul lor Lostun  care a ajuns la vârsta de 70 de ani, om cult cu doctoratul la Sorbona şi care are cea mai mare bibliotecă din tot protopopiatul  Vatra Dornei, de care aparţine şi care, prin hărnicia lui, a zidit această biserică înaltă, zveltă şi foarte încăpătoare(...) Duminicile şi sărbătorile cântam la strană cu domnul cântăreţ şi coriştii lui. Tot timpul m-am simţit foarte bine şi pictam cu însufleţire, având lumina de la lămpi... Mi s-au cules vreo 7-8 kg. de răşină şi nu ştiau oamenii cum să mă mai servească.”

Iată ce fel de oameni trăiau pe vremea aceea şi cum făceau ei viaţa pictorului -   departe de casă, de familie - uşor de îndurat.

Acolo, la Panaci, unde a aşternut pe ziduri pictura dintâi, Vasile Pascu a fost omagiat, pomenit pentru talentul sau, pentru omenia şi credinţa sa. La 50 de ani de la terminarea picturii, copii şi nepoţii pictorului au fost invitaţi să participe la hramul bisericii, în cadrul căruia era pomenit pictorul însuşi de care copii de atunci, îşi aminteau cu multe amănunte.

Despre cât de bine s-a păstrat pictura bisericii, şi simbolistica ei, ne-a povestit doamna Elena Pascu Bîrhală, care a fost acolo.

„Pictura s-a păstrat foarte bine, atât la interior cât şi la exterior. Ea este realizată  pe fundamentul riguros al canonului bizantin ajuns în ţările ortodoxe şi prin cărţile de pictură greceşti, sau cele traduse din limba slavă ( Erminii). Siluetele personajelor au modelajul formelor subliniat prin contrastul  închis-deschis dintre figuri si fond. Liniile, ca mijloc  de expresie, au o scriere cursivă, vioaie, definind suprafeţe şi volume, indică amănunte, creează draperii ample, cu falduri molatece. Sunt scene în care apare un singur grup ce ocupă întreaga scenă, sau scene cu mai multe grupuri aşezate după diferite scheme geometrice, sau o figură centrală  şi două grupuri laterale. Pornind de la  schema iconografică tradiţională ( Vasile Pascu), a adaptat  suprafeţelor întinse bogate compoziţii cu multe personaje, cu atitudini diferite, grupate armonios. Caracteristic desfăşurării sutelor de personaje este hieratismul. Compoziţiile sunt astfel concepute şi repartizate, încât a obţinut armonii ritmice, frumos colorate, demonstrând stăpânirea procedeelor picturii de tradiţie autohtonă. Se observă o libertate în tratarea personajelor, în cadrul  scenelor religioase sunt introduse elemente inspirate din viaţa zilnică - hore, muzicanţi.” Pictura sa bisericească este de o delicateţe şi un realism copleşitor, perfect echilibrat, dozat cu o măiestrie rară. Desenul este ferm, în deplin acord cu gama cromatică. Privind scenele bisericeşti care prind viaţă dând ocol zidurilor de jur împrejur, ne privim copilăria, tinereţea bunicilor, părinţilor noştri şi poate, a fraţilor mai mari. Sunt vremuri trecute care par să spună o poveste despre o altfel de viaţă, un altfel de trai, mai greu poate, dar mai tihnit, mai aşezat din anumite puncte de vedere. Pictorul Vasile Pascu a trăit timpul său ca nimeni altul, n-a pierdut o clipă măcar fără să lase o mărturie. Am putea spune că picturile sale alcătuiesc un altfel de jurnal, care-l completează pe cel scris.  A fost un om al cuvântului scris, al „cuvântului”  desenat, al culorii şi al pensulei, care nu l-au trădat niciodată, nici în cele mai grele momente. Este o admirabilă pictură, aşa cum arhitectura bisericii este astfel concepută încât să lase senzaţia de aripi întinse, de zbor, să facă pereche splendidelor culori şi nuanţe care se oferă privitorului, plăcute ochiului, rozuri rarefiate, albastru pur  ... 

Dar, mai multe veţi afla cercetând numeroasele fotografii puse la dispoziţie de familie, iar despre eveniment, desigur, cea în măsură să vorbească este chiar fiica cea mare a pictorului, Elena Pascu Bîrhală. ( Janine VADISLAV )


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.