Pe-atunci era frumos. Astăzi este prea frumos! | Impresii de participant la întâlnirea promoției 1957 a CNU Focșani
În mersul astrelor, există o repetabilitate energetică revărsată asupra trăitorilor pe pământ. Fiecare ciclu de viață are coordonate specifice. Sunt generații mai energice, generații mai apatice, generații cu chef de viață și generații plictisite, care s-au născut bătrâne.
Aceste observații sunt aplicabile și la promoțiile academice.
Unele generații de absovenți ai Colegiilor sunt pline de viață. Altele sunt silnice și îmbătrânite deja, înainte de a trece anii.
Ei bine, promoția 1957 a Colegiului Național Unirea din Focșani a strâns abuziv aproape toate energiile pierdute în obsedantul deceniu. Este o promoție care nu a cunoscut cele două trepte. Liceul însemna doar trei ani -a opta, a noua, a zecea.
Admiterea a fost dură. Au intrat elevi pentru cinci clase. Printr-un ordin al ministrului, după primul pătrar, cine era corigent la trei obiecte a fost exmatriculat. Din cinci clase, au rămas trei. Numai băieți! Examene grele și multe. Mai toți „supravițuitorii” au reușit în învățământul superior.
Privindu-i la revederea de 62 de ani, m-a cuprins un fel de nostalgie. Profesorul Cornel Noană, directorul Colegiului Național Unirea din Focșani, ne așteaptă în fiecare an. Suntem generația cea mai neliniștită dintre toți uniriștii.
Ca de obicei, am făcut proza de grup, ne-am lăudat cu ce am mai făcut de un an, ne-am bucurat că Alma Mater ne-a adunat iar la sânul ei. Am rămas niște adulți copii. Glumind, directorul mi-a cerut ca„ diriginte” să adun elevii în sala de festivități pentru poza tradițională de grup.
Îi privesc și nu-mi vine a crede că anii au zburat. Acești oameni trecuți binișor de 75 de ani au fost importanți în această țară, acoperind profesii dintre cele mai diverse. Făcând trimitere doar la cei prezenți, am recunoscut pe Constantin Bușe,prof.dr.de istorie, fost prorector al Universității București, pe Mircea Lăzărescu, fost consilier diplomatic, pe Ioan Gavrilescu, manager de excepție al echipei de handbal Oltchim, pe Dumitru Biro, fost procuror, pe Vântdevară Dorel, expert în circulație CFR, pe Damian Valerică,veterinar, pe Mișu Mercan, lucrător comercial, pe Constantin Ifrim, IT-ist valoros etc. California fiind prea departe, Nicolae Tutoș a trimis colegilor o sticlă cu esențe tari ca să nu uite că e un nume acolo, departe.
Îmbrăcați în robele Colegiului,ținând în mână romanul„ Frica vine din adâncuri”, cadoul meu pentru ei, păreau puțin stânjeniți că nu au contribuit și mai mult la prestigiul Colegiului care i-a trimis în vâltorile vieții. Toți radiau de fericire în sala de festivități. Era fericirea de a fi împreună, de a se bucura că au fost colegi. Pentru cei prezenți,totul era în această zi de cireșar prea frumos.
Cei mai cutezători au plecat spre Munții Vrancei, unde colegul lor, Vasile Pamfil, fost sportiv de performanță și decan, îi așteptă ca în fiecare an cu pâine și sare,dar și cu multă dragoste. Uniriștii rămân uniriști!
Să ne vedem sănătoși, dragii mei colegi,și în 2020! Vă iubesc și vă respect pe toți!
VASILE LEFTER
