Opinia profesorului vrâncean Costică Neagu despre legea învățământului preuniversitar
Legea învățământului preuniversitar un simplu document administrativ
,,Orice lege trebuie să pornească de la o idee lămurită și să ducă spre un scop practic bine hotărât”. (S. Mehedinți)
La apariția lucrării „Vasile Pârvan – Getica” s-a creat oarecare agitație, deoarece autorul propunea o perspectivă nouă privitoare la istoria geților. Poetul Ion Minulescu, un renumit cozeur bucureștean, ar fi rostit următoarea afirmație: „Am citit și eu Getica lui Pârvan și nu spun că este atât de proastă cum spun cei care n-au citit-o”.
Parafrazându-l pe Minulescu, spun că am citit și eu Legea învățământului preuniversitar, pusă în dezbatere publică și spun că nu este atât de bună așa cum spun partizanii ministerului sau cei care au citit-o „pe sărite”.
Platon spunea că „educația este cel mai frumos dar pe care îl poate primi omul”, iar Mehedinți afirma că trei sunt factorii care au dus la desprinderea omului de animalitate: munca, graiul articulat și organizarea socială, toate progresive. Dacă vom căuta legătura (câmpul lingvistic) dintre cele trei concepte, vom constata că la baza lor stă educația – repetitio mater studiorum.
Citind textul pus în dezbatere, ai impresia că este o înșiruire de tehnicalități seci, ca un puzzle, o sumă de lozinci sau reacții la legile anterioare ale învățământului, fără să distingi motivația schimbării și să întrevezi progresul – de unde vii și încotro mergi.
Legea „învățământului”, ca orice lege, trebuie să limpezească sau măcar să pună în discuție „filosofia educației”, ce își propune să schimbe legiuitorul și să aducă nou în paradigma domeniului.
O lectură paralelă a capitolului „Dispoziții generale” ne arată că textul Legii educației naționale, nr. 1/2011 era mai limpede în ceea ce privește misiunea – „de formare prin educație a infrastructurii mentale a societății românești în acord cu noile cerințe din statutul României de țară membră a U. E.”, pe când în noua lege misiunea este mult mai generală, stufoasă: „Misiunea învățământului preuniversitar este aceea de modelare a personalității copilului pentru a deveni un adult responsabil, integrat social și profesional, care simte că aparține, în egală măsură atât națiunii române, cât și spațiului european, gândește critic și participă la dezvoltarea societății”, restrângând aria de cuprindere a educației doar la copii, știut fiind că există și un învățământ al adulților (formarea permanentă).
Pe de altă parte, idealul educațional al școlii lipsește cu desăvârșire din actuala Lege.
Acest concept („Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziunea socială și pentru angajare pe piața muncii.”) orientează educația la nivel macro, incluzând întreaga societate și arătând obiectivele și rosturile educației.
Cu toate că idealul educațional al legii anterioare era cam stufos puteam să distingem pilonii educației: școala, familia, comunitatea (societatea).
Proiectul de lege, pus dezbatere publică, nu delimitează cele două concepte și nu spune nimic despre filosofia educației, ca și cum învățământul ar fi un dresaj.
Ministerul educației afirmă despre elevi, familie și comunitate că sunt beneficiari primari (preșcolarii, elevii); beneficiari secundari (familia); beneficiari terțiari (comunitatea) ai unui „serviciu de interes public”, fără să le recunoască și calitatea de parteneri.
Familia și comunitatea trebuie să devină medii educative autentice cu obligații, dar și cu drepturi și să impună în mod expres, anumite obligații ale familiei și comunității sau să recunoască sacrificiile, meditațiile fiind o formă concretă de ajutor sau stipendiile pentru antrenamente și lecțiile particulare.
Simion Mehedinți spune că „Profesorul, [este] temelia tuturor reformelor școlare”, iar ministrul educației se plânge de prestația dascălilor care sunt din ce în ce mai demotivați și mai „reci” față de elevi și de familie și se mai plânge de rezultatele slabe la evaluările PISA.
Mărturisim cu tot respectul și responsabilitatea că în cele două spețe, vina aparține în primul rând ministerului. La mai bine de 100 de ani, toți admirăm Reforma lui Spiru Haret. Ne simțim datori să reamintim că „omul școlii” a fost în primele rânduri în explicarea și promovarea Reformei, dădea audiențe la minister, dar și acasă, apăra dascălii chiar cu riscul de a intra în conflict cu mai marii politici din partidul (PNL) care l-a susținut ca ministru al educației aproape 4 legislaturi (10 ani și trei luni).
Haret a înțeles ca nimeni altul, ce forță uriașă aveau dascălii, motiv pentru care i-a atras, i-a protejat împotriva abuzurilor, le-a pus în spate activitatea extrașcolară (cantine școlare, bănci populare, biblioteci, obști de arendare, cercuri populare, case ale învățătorului etc.), făcând din ei cetățeni responsabili și risipind suspiciunea dintre învățători și minister, iar ei s-au declarat „cazacii lui Haret”.
Pentru a afla rădăcinile reproșurilor de mai sus, ministerul trebuie să-și asume responsabilitatea tuturor inițiativelor și acțiunilor sale, bazându-se pe funcționari mai presus de orice suspiciuni, chiar dacă acest lucru pare o ,,dictatură”.
Iată ce scria ziarul „Facla” despre Spiru Haret când a început să întroneze ordinea în școală: „Cine nu-l cunoaște pe Spiru Haret, care este cel mai mare belfer în învățământ și care nu știe decât luarea catalogului și sunarea clopoțelului”.
Așa numita colaborare sau „delegare a deciziei” autorității locale politice și administrative duce la neîncredere și lehamite. După ce criterii se fac nominalizările pentru funcțiile de director, inspector, inspector general etc.!? Sau după ce criterii sunt demiși, uneori peste noapte, chiar fără o comunicat al ministrului? Până unde merge subiectivismul?
Legea protecției datelor cu caracter personal, aplicată pe la concursuri pentru un post, la evaluare sau bacalaureat este o formă de nivelare a valorii. Orice elev sau dascăl de nota zece trezește respect sau ambiții pozitive, la fel și cel de nota doi trezește compătimire dar și îndemn la muncă: „- Trădare, trădare, dar s-o știm și noi!”
Apartenența politică a managerilor din educație a devenit o umbrelă, o „regulă” pe care nimeni nu o mai contestă de teama represaliilor, la fel și punctajele de la gradațiile de merit. Trebuie cerințe concrete, concrete, care să se limiteze cât mai mult subiectivismul, pentru că moralitate nu prea mai există în ziua de azi.
În ce privește „drama calificativelor”, cred că „specialiștii” ministerului habar nu au că în învățământul primar, notarea se face cu calificative (FB, B. S. N.), aceste trepte putând fi convertite în note (10-9; 8-7; 6-5; 4-3-2-1). Îndrăznesc să spun că la conferințele de presă Domnia Voastră trebuie să veniți cu specialiștii care fac pe zmeii pe la județe și cu alte ocazii.
În ce privește ultima nemulțumire a Domniei Voastre privind rezultatele elevilor români la evaluările PISA, tot specialiștii ministerului trebuiau să vă spună că învățământul românesc dispune de metode și proceduri care ar putea să familiarizeze elevii cu paradigma și structura acestor teste, dar trebuie puțin efort și creativitate în această direcție.
Temele pentru acasă, evaluările formative, recapitulările semestriale și anuale, ca să nu mai vorbim de evaluările naționale sunt forme concrete care ar putea avea un item în formatul PISA. Taberele de instruire pot propune în tematica lor itemi pe cele trei axe: Pisa citire/lectură; Pisa științe; Pisa matematică.
În acest sens, ministerul, prin specialiștilor săi și cu colaborarea ISE ar putea trimite prin județe o Scrisoare metodică pe această temă și lansa o dezbatere prin cercurile pedagogice și comisiile metodice.
Ca dascăl cu vechime de peste 50 de ani în învățământ, sugerez ministerului ca până la prezentarea legii în Parlament să pună specialiștii să studieze cu atenție Legea instrucțiunii promovată de Al. I. Cuza (1864); Reforma lui Spiru Haret (1898); Legea pentru organizarea eforiilor școlare, promovată de Simion Mehedinți (1918), precum și lucrarea „Simion Mehedinți – Altă creștere. Școala muncii” (1919), cea mai citită lucrare de pedagogie de la noi. Facem această propunere, nu pentru a ne întoarce la acele vremuri, ci pentru a înțelege rosturile educației în timpurile pe care le trăim.
Fără o filosofie a educației și un ideal educațional clar, Legea învățământului preuniversitar, propusă de actualii diriguitori ai învățământului, rămâne un simplu document administrativ care nu scoate școala românească din criza în care se afundă încet, dar sigur.
Conf. dr. Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Tradiții și valori ale neamului românesc la Festivalul concurs al elevilor de liceu „Vrancea, plai de dor”, ediția a X-a
De același autor
