OMAGIU SATULUI EROU MĂRĂȘTI (2)
Se împlinesc curând 100 de ani de la prima mare victorie a Armatei Române, din 9/22 iulie 1917, condusă de către gen. Alexandru Averescu, care sparge frontul şi ocupă satul Mărăşti transformat de nemţi într-o adevărată redută. În 7-8 luni, armata germană evacuase zona fortificând întreg satul cu centre de rezistenţă conectate printr-o reţea de şanţuri şi tranşee protejate de diverse obstacole, acoperite de tirul de artilerie şi de focul mitralierelor. Aceste centre de rezistenţă aveau în punctele esenţiale cupole de oţel, labirinturi de şanţuri de comunicare şi de tragere, platforme pentru artilerie, cuiburi de mitraliere, adăposturi pentru personal şi muniţie. Legătura între aceste centre de rezistenţă se făcea printr-un dispozitiv de tranşee bine pus la punct care permitea ducerea luptei şi în situaţie de încercuire.
Locuitorii evacuaţi, femei, bătrâni şi copii, au luat drumul refugiului lăsând de izbelişte agoniseala de-o viaţă, casele, animalele, biserica şi mormintele moşilor lor în bătaia tunurilor. Numai bunul Dumnezeu ştie ce-a fost în sufletele mamelor nevoite să-şi îngroape copiii în cimitirele altor sate, decât satul lor, care au trecut frontul sub tirul gloanţelor, doar pentru aduce din satul pustiit de urgie, o mână de porumb îngropat sub casă, ca să-şi hrănească copiii flămânzi. Nimeni nu le-a spus şi, cu siguranţă, nici ele nu s-au gândit la ce pericol se expun, atunci când toata valea Suşiţei era în fierbere.
Armata română se mobiliza pregătindu-se de asalt.
Înaintea asaltului trupelor terestre, artileria divizionară a avut rolul de a ataca, distruge şi dezorganiza lucrările geniste din prima linie de apărare şi de a executa breşe în reţelele de sârmă ghimpată. Pregătirea de artilerie a durat din 9/22 iulie ora 12.00 până a doua zi la orele 20.00. Eficienta acestei pregătiri a fost bine apreciată de ofiţerii români, astfel încât Comandamentul armatei a 2-a a decis- prin ordinul nr. 1908 - declanşarea asaltului terestru în ziua de 11/24 iulie ora 04.00. Ostaşii români, cu baioneta la armă, au luat cu asalt poziţiile inamice, au trecut prin breşele create de artilerie şi s-au angajat în lupte corp la corp. În scurt timp, divizia a 3-a infanterie, prima care a pornit la atac, a rupt apărarea inamică între cota 536 şi localitatea Mărăşti. O sarcină deosebit de dificilă i-a revenit regimentului 22 infanterie care a primit ordin să nimicească apărarea inamică din localitatea Mărăşti. După lupte grele, locotenent-colonelul A. Gheorhoiu, comandantul regimentului, a reuşit cu oamenii săi să ajungă pe înălţimea ce domina localitatea Mărăşti. Acest lucru a fost posibil deoarece 2 companii s-au desprins din corpul regimentului cu sarcina de a fixa inamicul în localitate creând astfel premizele ca forţele germane să fie încercuite. Prinzând de veste, inamicul a părăsit în grabă poziţiile deţinute în sat, soldaţii români reuşind să împingă linia frontului cu 20 de kilometri spre vest. Martorii acelor vremuri au declarat că soldaţii români au urcat pieptiş coasta Mărăştiului şi i-au surprins pe nemţii care au lăsat pe masă, aşa cum au apucat, cafeaua, şapca, îmbrăcămintea şi au fugit Succesul acţiunii Regimentului 22 infanterie a ajutat la ocuparea dealului Mănăstioara de către Regimentul 30 infanterie, în al cărui sector, datorită luptelor grele, se înainta mai lent. Ajungând pe acest aliniament, Divizia 3 infanterie şi-a îndeplinit obiectivul fixat pentru prima zi a ofensivei. Concomitent cu acţiunile Diviziei 3 infanterie, brigada 12 din Divizia 6 infanterie a cucerit o parte din poziţiile inamice de pe dealul Puturoasa. Pentru a umple golul dintre Divizia 3 şi brigada 12, Înaltul Comandament a introdus în luptă Regimentul 17 infanterie din Divizia 1 din rezerva Armatei a 2-a. Corpul 8 armată rus a atins în mare măsură obiectivele zilei, reuşind să cucerească vârful Momâia (625 m). Rezultatele primei zile de ofensivă au fost următoarele: o pătrundere de aproximativ 3 km în dispozitivul inamic şi o spărtură a frontului pe o lungime de 10 km., 2000 de prizonieri, importante capturi de armament şi muniţie.
Despre prima zi de ofensivă Arhiducele Iosif Ferdinand de Austria nota următoarele: „ La 11 iulie, după cea mai vie pregătire de artilerie (...), inamicul cu o superioritate de forţe de infanterie pleacă la atac pe întregul front al diviziei 218. (...) În luptă disperată, linia noastă subţiată este respinsă. Pe un teren foarte greu şi sub presiunea celui mai tare foc de artilerie inamic, contraatacurile noastre au avut prea puţine rezultate. (...) Artileria noastră a fost decimată, iar infanteria a suferit foarte mari pierderi.”
Bătălia de la Mărăşti a reprezentat un important punct de cotitură în desfăşurarea operaţiunilor militare pe frontul românesc contribuind şi la ridicarea moralului ostaşilor români. Reorganizate, temeinic instruite, pe fondul experienţei campaniei din 1916, trupele române s-au dovedit a fi un adversar capabil de a crea probleme şi chiar de a învinge redutabilele armate germane şi austro-ungare. Rezultatul acestei bătălii s-a datorat atât abilităţilor tactice ale ofiţerilor români, eficacităţii artileriei române şi excelentei colaboratori a acesteia cu trupele terestre, determinării şi tenacităţii în luptă a ostaşilor români, dar şi preţiosului ajutor dat de localnicii care aduceau informaţii despre inamic, călăuzind trupele române pe poteci de munte spre flancurile şi chiar în spatele trupelor inamice.
Rezultatele ofensivei:
Linia frontului a fost ruptă pe o lungime de 30 km. şi s-a pătruns pe o adâncime de 20 km;
Forţele româno-ruse au făcut 2700 de prizonieri, au capturat 70 de tunuri şi importante cantităţi de material de război şi de muniţii. S-au acordat 32 de Ordine Mihai Viteazul clasa a III-a unor ofiţeri români. Steagurile a 4 regimente : 4, 18, 30 Infanterie şi 2 Vânători, au fost decorate cu aceeaşi distincţie, iar gen. Alexandru Averescu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a.
Principalele cauze ale înfrângerii de la Mărăşti identificate de arhiducele Iosif şi prezentate în raportul său.
„O admirabilă cooperare între artilerie, infanterie şi aviaţie la străpungerea şi pregătirea ei. Aviaţia a condus nestingherită tragerile artileriei.Pe punctele de trecere au acţionat excelent aruncătoarele de mine.Epuizarea trupelor (...) în retragere pe teren accidentat.Armata româna îşi schimba necontenit trupele din linia întâi, care erau duse de locuitorii din partea locului.”
Pentru cinstirea memoriei eroilor de la Mărăşti şi în amintirea luptelor care s-au dus aici, în anul 1928 s-a pus piatra de temelie a Mausoleului de la Mărăşti, ridicat exact pe locul unde s-a dat bătălia din 9-17 iulie 1917 şi face parte, alături de alte obiective istorice, din Câmpul istoric de la Mărăşti. Mausoleul a fost înălţat la cota 536 la iniţiativa unui grup de ofiţeri şi generali constituiţi în Societatea Mărăşti în comuna Răcoroasa - sat Mărăşti. La intrarea în localitate este amplasat un portal cu inscripţia Câmpul istoric de la Mărăşti, un adevarat arc de triumf pe unde trec eroii... Întins pe e suprafaţă de 1000 m.p., mausoleul se sprijină pe doi piloni mari de beton de secţiune dreptunghiulară pe care au fost amplasate 2 urne în care ardea o flacără veşnică. Pilonii sunt împodobiţi cu ample basoreliefuri de bronz care înfăţişează trecerea unui ţăran român peste linia frontului cu informaţii despre inamic şi primirea unui general român făcută de locuitorii din Mărăşti. Între cei doi piloni, pe un perete de beton, sunt fixate 13 plăci de marmură albă pe care sunt inscripţionate numele a 900 de ostaşi căzuţi la datorie. La subsol se află osuarul ostaşilor precum şi criptele ofiţerilor căzuţi în bătălie. Aici au fost aşezate sarcofagul mareşalului Alexandru Averescu şi criptele generalilor Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu şi Nicolae Arghirescu.
La 100 de ani distanţă, primăria Răcoasa a iniţiat un proiect de aducere aminte, - „100 de ani de eroism la Mărăşti” - nu pentru locuitorii satului Mărăşti, care n-au uitat niciodată prin ce au trecut străbunicii, bunicii taţii şi fraţii lor, ci pentru posteritate, proiect susţinut de primarul localităţii şi consilierii locali. Vladimir Sebastian Păun, primarul comunei Răcoasa, ieşan prin naştere, a fost surprins de bogăţia şi grozăvia faptelor eroice, despre care aflase câte ceva doar de la orele de istorie. Acum, după ani buni de trai în zonă, am putea spune că este mai răcoşan decât răcoşenii şi mai mărăştean decât mărăştenii, care nici în vis nu uită grozăviile petrecute acum 100 de ani, în Primul Război Mondial.
„Când am venit în Răcoasa, ştiam şi eu ceea ce învaţă toţi elevii la ora de istorie. Mai târziu, stând de vorbă cu oamenii, din poveştile lor, din amintirile care le dau fiori şi acum, am aflat nu doar cât de plini de eroism au fost ostaşii ci şi despre eroismul localnicilor care s-au comportat admirabil. Au suferit de foame, de boli, de frig, şi-au pierdut copilaşii care n-au supravieţuit condiţiilor inumane, au pierdut toată agoniseala de-o viaţă şi, de multe ori, chiar viaţa. Toţi aceşti eroi, după care a rămas doar numele merită, la 100 de ani distanţă, toată recunoştinţa noastră, iar numele lor să fie transmise din generaţie, în generaţie, să fie pomenit în veci. După război oamenii nu mai aveau case, nu mai aveau biserică, nu aveau unde-şi plânge morţii şi unde se ruga pentru cei rămaşi în viaţă. Se spune că în dimineaţa zilei de 9 iulie, atacul a fost dat din flancul sudic de divizia a 3 a Infanterie, condusă de generalul Alexandru Mărgineanu care l-a chemat la el pe preotul Diviziei şi l- întrebat:
- Părinte, ce sfânt este astăzi, în Calendar?
- Sfânta Maria Magdalena, i-a răspuns preotul.
- Atunci, e zi cu noroc, părinte, a spus Generalul, fac legământ acum, în faţa morţii (...) dacă Dumnezeu ne ajută să căpătăm victoria, biserica satului Mărăşti, pe care tunurile noastre o distrug, o voi reface-o cum nu a fost alta mai frumoasă şi-i voi da hramul, care este şi ziua Reginei noastre, Maria”, ne-a spus Vladimir Sebastian Păun, primarul localităţii Răcoasa.
Lucrările la biserică au început in anul 1921 şi au fost gata în anul 1928, când a fost sfinţită în prezenta Reginei Maria şi a Principelui regent Nicolae, acolo unde tanti Îoana Cristian, acum la vârsta de 95 de ani, a întâmpinat-o şi a urmărit-o cum îşi poartă strălucirea regală în lungul covorului întins de la maşină şi până-n altarul bisericii.
Din păcate acest război nu a avut doar eroi, a avut si trădători de neam.
Pe data de 6 februarie 1917, colonelul Alexandru D. Sturdza, împreună cu aghiotantul său, locotenentul Constantin Wachmann, dezertau din armata română, trecând în tabăra germanilor.
„Colonelul A.D. Sturdza era fiul lui Dimitrie Sturdza, fost lider al Partidului Naţional Liberal, de mai multe ori prim-ministru al României, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai regelui Carol I. Înainte de război, A.D. Sturdza fusese numit director al Şcolii de Ofiţeri, pentru ca după începerea ostilităţilor să-i fie încredinţată comanda Brigăzii a 7-a mixtă, care operase în Munţii Vrancei. Mulţi însă s-au îndoit de fapta lui Sturdza. Vintilă Brătianu nu putea concepe cum poate „să-si trădeze ţara un om care a fost viaţa întreagă personificarea cinstei, iar Emil Costinescu, membru al guvernului, considera aceste zvonuri drept o infamie. Însuşi Regele Ferdinand îl decorase cu patru zile înainte de dezertare. S-a dovedit însă că Sturdza îşi plănuise acţiunea.
Pe 26 februarie 1917, Consiliul de Război al Armatei a 2-a i-a declarat pe Sturdza şi Wachmann vinovaţi de dezertare la inamic şi trădare şi i-a condamnat în contumacie la moarte şi degradare militară. Averea le-a fost confiscata, lui Sturdza fiindu-i imputate daune către stat, în valoare de 10.000 de lei.
Destinul lui A.D. Sturdza a fost unul tragic. Refugiat în Germania, a lucrat ca funcţionar la o banca, cerând apoi să fie primit în gărzile ardelene, pentru a se reabilita. I s-a răspuns că, pe pământul ţării şi sub steag românesc, nu e loc pentru trădători”, ne-a povestit prof. Petre Abeaboeru, autorul cărţii „Mărăşti 100”, care va fi lansată pe data de 9 iulie 2017, la Răcoasa. Într-un moment dificil pentru România, regele Ferdinand i-a încredinţat lui Averescu formarea unui guvern, care să încheie pacea cu Puterile Centrale. După îndelungi tratative, acesta reuşeşte să semneze doar preliminariile acestei păci, pe 20 februarie 1918, la Buftea, fiind înlocuit apoi în fruntea guvernului de filo germanul Alexandru Marghiloman.Ca o noutate, prof. Petre Abeaboeru vine cu informaţii şi despre activitatea generalului Dabija, responsabil cu ridicarea Mausoleului de la Mărăşti şi preşedinte - timp de 18 ani - al Societăţii Mărăşti. Tot la Răcoasa vor fi prezentate şi două reviste, „MĂRĂŞTI”, cu girul Asociaţiei Mărăşti”, cealaltă apărută în mun. Buzău.
Vom reveni cu amănunte privind programul manifestărilor care vor avea loc la Mărăşti, în luna iulie. ( Janine VADISLAV )
Citiți și:
