VIDEO | Ecouri...O istorie în imagini.Comuna Urechești, vatră de istorie milenară, album monografic
Sâmbătă 18 iunie, a avut loc la Urechești, Vrancea – Mănăstirea Vărzărești, unul dintre cele mai semnificative evenimente cultural-științifice din județul nostru.
Semnalăm cu deosebită căldură acest eveniment, deoarece aici se întrunesc toți factorii propice unei împliniri culturale din viața acestei comunități umane, Urecheștii Vrancei, unde truditorul pe ogorul culturii – profesorul Valerică A. Tomulescu, administrația locală care a încurajat și susținut acest demers istoric și fiii satului, beneficiarii în eternitate a acestei lucrări –, s-au întâlnit cu o lucrare în care pot vedea peste un veac și jumătate din istoria acestei așezări vrâncene (fostă putneană).
Întâlnirea s-a desfășurat într-un cadrul de mare încărcătură morală, spirituală și de credință strămoșească, la Mănăstirea Vărzărești, unul dintre cele mai vechi așezăminte creștine din zonă.
Am fost plăcut surprinși să constatăm prezența discretă a conducătorilor administrației locale și județene, a fiilor satului veniți din toate colțurile țării, a tuturor vârstelor școlii, a dascălilor actuali, dar și a celor intrați ,,legendă”, invocați de cei prezenți.
Nimic strident, nimic trufaș, nimic din ceea ce ar putea tulbura mersul firesc al vieții: ,,Cine vrea să fie primul, să fie sluga tuturor!”
Sâmbătă la Urechești, toți au fost egali, de la vlădică până la opincă.
VIDEO: vrancea atlastv
* * *
Ținutul Putnei, Țara Vrancei, în prezent Județul Vrancea a beneficiat, în timp, de o adevărată vocație a monografismului.
Cea mai complexă și mai aprofundată cercetare științifică (geografico-istorică, etnografică, folclorică, sociologică etc.) de pe acest meleag, au început-o echipele monografice studențești (15 iul.-16 aug. 1927), la Nereju, Județul Vrancea (fost Putna).
Campaniile monografice s-au născut din efortul Școlii sociologice românești, la nivel național și internațional, de consacrare a Metodei monografice de cercetare în sociologie - ,,Sociologia va fi monografică ori nu va fi!” -, metodă propusă de D. Gusti în pregătirea celui de al IV-lea Congres Internațional de Sociologie de la București (1939), primul congres plănuit să aibă loc într-o țară sud-est europeană.
Prin monografia sociologică, Dimitrie Gusti a lansat conceptul de ,,voința socială”, ca motor al dezvoltării unei comunități sociologice.
Din această perspectivă, lucrarea etalon rămâne ,,H. H. Stahl – Nerej, un village d’une région archaïque”, 3 vol., apărute în 1939. Păcat că această lucrare elaborată direct în limba franceză, nu a fost tradusă nici până astăzi în limba română. Comuniștii au ignorat-o, aproape că nu se mai știe din ce motive, iar cei care se ocupă azi de cultura vrânceană și națională, ,,n-au bani și nici voință culturală”!
Campania monografică de la Nereju a generat o adevărată emulație în rândurile studenților și intelectualității acelor timpuri, emulație care s-a concretizat în timp prin opere de înaltă valoare științifică și documentară, din care amintim: 1) H. H. Stahl, Contribuții la studiul răzeșiei satului Nerej; Ion Diaconu, Țara Vrancei (teză de doctorat), Păstoritul în Vrancea, Folklor din Rîmnicul-Sărat, vol. I, II, III; Aspecte etnografice putnene; Tradiţie şi actualitate românească - conferințe ținute la Focșani de mari personalități naționale, o adevărată monografie a culturii române din perioada interbelică, Monografia Judeţului Putna; Aurel P. Sava, Documente putnene (vol. I-II); N. Al Rădulescu, Vrancea, geografie fizică și umană (teză de doctorat) etc.
După 1989, au apărut în Județul Vrancea, peste 40 de monografii ale unor așezări din acest areal românesc, prin munca și străduința unor cercetători, oameni pasionați de cunoașterea istoriei și culturii așezărilor din care provin sau pe care le-au îndrăgit.
Profesorul Valerică Tomulescu, un pasionat cercetător al istoriei neamului și al locurilor natale, înțelegând pericolul unei demonetizări și pericolul ca monografismul să devină o ,,modă”, a ales o cale inedită de exprimare – comunicarea vizuală –, realizată prin poze sau prin prezentarea unor facsimile de documente vechi. ,,O excursie face cât zece cărți.” (N. Iorga) sau ,,O fotografie face cât o mie de cuvinte”!
Dacă parcurgem cu atenție lucrarea profesorului Valerică Tomulescu, vedem că avem în față mai mult decât un album monografic – un album etnografic.
Pornind de la definiția etnografiei, în lectura lucrării profesorului Valerică Tomulescu, observăm că autorul prezintă în mesaje scurte, uneori chiar telegrafice, un concep: Istoricul Comunei Urechești, apoi prezintă prin fotografii secvențe din istoricul administrației locale.
Dincolo de fotografii ale actualilor slujbași, pe care îi vedem și îi cunoaștem, găsim un tabel al tuturor primarilor din Urechești din 1865-2021 (peste un secol și jumătate de administrație urecheșteană), apoi sediul vechi al primăriei, construit în 1890 și surprizele nu se opresc aici. După câteva pagini, autorul ne prezintă o poză cu primarii din fostul Județ Râmnicu Sărat care au participat la încoronarea regelui Ferdinand la Alba Iulia în 1922.
În secțiunea următoare ,,Familii din Urechești”, cronicarul ne poartă pe căi etnografice, deoarece din pozele prezentate putem deduce starea socială a celor pe care ni-i arată: costumația, locuința, evenimentele la care sunt parte, pozele de familie chiar, poze de grup (Școala de menaj de la Dragosloveni, Atelierul de țesătorie de la Schitul Poiana Mărului, o activitate străjerească sau o relaxare la Slănic Moldova) etc.
Școala este ,,Coloana fără sfârșit a neamului” și a fiecărei comunități. Din domeniul școlii, autorul ne prezintă cele mai multe și mai reprezentative poze.
Primele școli au apărut ca inițiativă particulară (La Turculeț - 1856), în pridvorul Mănăstirii Vărzărești și al Schitului Recea. Școala primară de la Urechești a fost înființată în 1859 și a funcționat până în 1895, în ,,hruba vechii primării până în 1895”. Unul din primii învățători (Sandu Săpunaru, 1845-1901) are poza originară în lucrare, o adevărată poză istorică, obținută de autor prin multe peripeții și multă bunăvoință a deținătorilor.
Galeria foto a școlii este cea mai numeroasă și cu cele mai multe poze-document. Aici descoperim adevărate icoane cu chipul unor dascăli intrați în legendă: Școala de Menaj și Gospodărie (1934), înființată de Ruxandra Vlahuță în 1926 la Dragosloveni și desființată în 1948; poze privitoare la tradiția corală etc. Cel mai mult impresionează o poză din anul 1945 (Înființarea gimnaziului unic. În spatele elevilor, pe ușa de la intrare în școală, tronează chipul lui Stalin și asta în 1945, cu toate că partidul comuniștilor (800 de membri) a câștigat alegerile prin furt și dictat, în noiembrie, 1946). Alte poze, alte secvențe din viața și activitatea școlii: excursie la Mănăstirea Vărzărești (1931); activități cu cercul străjeresc; melițarea inului (1939); ,,munca de război - elevi” (1942) etc., etc.
Armata este o secvență bine reprezentată, știut fiind că tinerii de altădată aveau și păstrau cu sfințenie și cu grijă fotografiile din armată.
Armata la fel ca și școala sunt mereu tinere, inspiră optimism și sete de viață. Pozele prezentate în această cronică, au două atribute de bază: sunt poze personale, ilustrând o anumită vârstă, dar sunt și poze istorice, ele ilustrând uniforma militară din diverse epoci (Primul Război, perioada interbelică și postbelică) și a diferitelor arme (trupe de uscat, marină, cavalerie, vânători de munte etc.).
Cititorul va avea o mare surpriză văzând un ,,Ordin de chemare la mobilizare” (1903); uniforme de vânători de munte, militar la cavalerie (1943); trupe române în Budapesta (1919); uniforme ale militarilor din Batalionul Gărzii Regale (1943); un exercițiu de instrucție pentru fete (1972) sau o Legitimație de veteran de război; costumația și ținuta celor care urmau în armată, cursul de agenți sanitari.
Nunta este unul din momentele cele mai importante din viața omului, moment pe care fiecare vrea să-l ducă în veșnicie pe cale vizuală, să fie o dovadă și un prilej de mândrie pentru urmași. Autorul face un istoric al căsătoriei (logodnă – înțelegere, promisiune; dotă – foaie de zestre), arătând ce s-a schimbat în timpurile noastre.
Lucrarea pe care o aduce pe masa cititorului, profesorul Tomulescu prezintă, un număr semnificativ de poze care imortalizează acest eveniment. Dacă facem o privire etnografică asupra acestor poze observăm evoluția costumației, croiala, culoarea, ținuta, atitudinea, coafura, îmbrăcămintea ocazională (rochia de mireasă, costumul mirelui), participanții la ,,poza oficială”. Unele poze sunt făcute într-un studio foto, dând o notă artificială, altele la domiciliu, fiind mai naturale etc. Puține poze prezintă ceremonialul de la nuntă (hora mare cununia civilă, cununia religioasă), semn că tehnica foto nu ajunsese la performanțele de azi.
În concluzie, nunta este unul din evenimentele cele mai importante în viața individului, a familiei și a comunității locale, motiv pentru care se impune cercetarea obiceiurilor legate de nuntă (datini, joc, folclor etc.).
Portul popular este piesa de rezistență a culturii noastre tradiționale locale și naționale. Văzând colecția foto prezentată în acest album, constatăm că portul popular a dispărut din Urechești, ca element necesar, încă din sec. al XIX-lea. Toate pozele prezentate în această colecție ne înfățișează oameni în straie ,,nemțești” cum ar spune Liviu Rebreanu, ceea ce înseamnă că portul popular nu mai era o podoabă pentru ei, pe care să-l etaleze și cu care să se mândrească în momentele de relaxare, port pe care-l mai întâlnim în satele de la munte chiar și în zilele noastre. Acolo în zilele de sărbătoare, la biserică, la ocazii festive (nunți, botezuri, cununii, sărbători tradiționale), săteanul, în special femeia, se îmbracă costumul popular, nu în haine ,,moderne, orășenești”.
Odată ce portul popular nu a mai fost o necesitate zilnică și nu s-a mai căutat, el a devenit ,,foarte scump”, femeile nu au mai ,,migălit” la asemenea costume, deoarece nu mai era rentabil. După Războiul Întregirii, ,,industria” casnică a dispărut aproape complet, orașul a trimis produse textile mai ieftine, cu toate că erau de-o calitate mai slabă.
Entitățile industriale textile care confecționează azi ,,costume populare”, au umplut piața noastră de kitsch-uri sau... kinezării, care poartă denumirea de ,,ii românești”.
Autorul prezintă câteva poze cu Marghiolița Constantin-Rogojan (1924-2013), un autentic și pasionat colecționar de costume populare, care ,,s-a născut la Palanca, Comuna Urecheşti, în anul 1924 și a murit la București în anul 2013. A avut cea mai bogată colecție de costume populare din România.
Înainte de a pleca la cele veșnice, a donat Primăriei din Urechești întreaga colecție, după ce mai făcuse asemenea donații la Parlament și la mai multe ambasade ale României, pentru a se promova costumul românesc în țările unde acestea își desfășoară activitatea diplomatică.
*
Cu cele peste trei mii de poze, peste treizeci de mii de chipuri, fiecare cu viața și destinul său, lucrarea ,,Comuna Urechești, vatră de istorie milenară. Album monografic” este cea mai cuprinzătoare frescă a unei așezări rurale de pe acest meleag și poate chiar din tot arealul românesc, mai ales că autorul mai are material pentru un volum.
Felicităm și cu această ocazie comunitatea locală, oamenii de bine care au sprijinit moral și material realizarea și tipărirea acestei lucrări, iar autorului îi urăm sănătate și spor în toate!
Mulțumim tuturor acelora pentru care cultura valorează cel puțin tot atât cât banul!
Costică Neagu
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
