Cu romii păstrători de tradiții nu s-a vorbit, nu s-a dus muncă de convingere reală, asta e ce pot să vă spun după ce am și vorbit, am și văzut cum decurg aceste evenimente. Cine trebuia să facă asta? Pe lângă stat și direcțiile care ar trebui să se ocupe de soarta copilului. Îmi vin în minte automat zeci de ONG-uri pentru apărarea drepturilor romilor. Zeci de milioane de euro cheltuite pentru „integrare”, pentru „egalitate de șanse”. Fiecare fată minoră care nu mai vine la școală pentru că a fost căsătorită este un eșec enorm pentru tot oengismul românesc.

E un eșec pentru statul român, dar și pentru pătura de organizații cărora practic statul le-a subcontractat responsabilitatea – ar fi trebuit să facă zid viu în fiecare astfel de caz. Atenție, nu cred că soluția este intervenția în forță. Poate statul norvegian, cu banii săi, își permite să ia copiii de acasă în caz de îndoctrinare familială. Noi nu ne permitem. Alocăm cei mai puțin bani din UE pentru cauzele sociale. Nu are rost să ne facem iluzii că putem rezolva situații atât de complexe ca lupta cu o cutumă precum cea descrisă. Ce e foarte clar însă e că văd un abandon total al acestor destine. La câte milioane am cheltuit pe integrare, cred că am avea 10 activiști pe cap de copil căsătorit care să vină, să stea de vorbă cu familiile, să lase fetele la școală și după căsătorie măcar.

O elevă foarte isteață – pe care am pierdut-o anul trecut în urma unei astfel de căsătorii – era parte din programul Centrului de Excelență Vrancea. Am făcut cu ei, în cadrul unui proiect, un lung șir de interviuri și discuții tip „dirigenție” despre teme convenite de comun acord. Respectiva elevă a propus tema rasismului. Ne-a spus că simte rasism în tot felul de detalii ale relației cu comunitatea românească. Pentru ea, partea cu tradiția romă era mai mult o formă de adăpost, după ce vorbe a înghițit de mică din partea comunității românești.

Complexitatea discuției e, deci, mai mare decât pare, mai ales după ce auzi o părere ca a elevei de care vă spuneam. Reflexele instituțiilor de pe la noi sunt cam așa: se sesizează public, atunci acționăm, și atunci astfel încât să nu se schimbe nimic. Asta deși astfel de căsătorii sunt publice, vede toată comunitatea cine cu cine „a fost căsătorit”. „Acțiunea” înseamnă, de obicei, amendă și isterie. Tocmai asta am văzut cu ochii mei: că nu merge, nu funcționează.”

Citiți întreg articolul scris de profesorul și publicistul vrâncean Costi Rogozanu publicat în ediția ediția online din 14 ianuarie 2023 în cotidianul Libertatea​ accesând titlul alăturat:Să discutăm sincer despre copiii care nu mai vin la școală pentru că se căsătoresc. Cu isterie și urlat: „să li se ia copilul” nu rezolvăm nimic