Educație

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Panică pe piața bancară europeană

Ziarul de Vrancea
14 mar 2023 426 vizualizări

Acțiunile Credit Suisse au scăzut cu 20 la sută, după ce principalul acționar din Arabia Saudită a declarat că nu poate investi mai mult capital

Acțiunile băncilor europene scad puternic miercuri, iar Credit Suisse a coborât la un nou minim istoric, pierzând o cincime din valoare, după ce principalul său acționar, Saudi National Bank, a anunțat că nu își poate majora participația de 10 la sută, invocând probleme de reglementare, relatează Reuters. Credit Suisse a scăzut pentru prima dată la sub 2 franci elvețieni (2,18 dolari) pe acțiune, după ce Saudi National Bank, principalul său acționar, a declarat că nu poate depăși 10% din acțiuni din cauza unei probleme de reglementare. Acțiunile Credit Suisse s-au prăbușit la un moment dat, miercuri, pierzând peste 22%. Tranzacționarea acțiunilor a fost întreruptă de mai multe ori de către operatorul bursier. Indicele acțiunilor bancare europene (.SX7P) a scăzut în tranzacțiile de dimineață cu 5% , atingând cel mai scăzut nivel din 4 ianuarie. Indicele a pierdut 13% din valoare începând de miercurea trecută, marcând cea mai mare pierdere de la o săptămână la alta de la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie anul trecut. "Piețele sunt în degringoladă. Trecem de la problemele băncilor americane la cele ale băncilor europene, în primul rând ale Credit Suisse", a declarat Carlo Franchini, șeful departamentului de clienți instituționali de la Banca Ifigest din Milano. "Acest lucru trage în jos întregul sector bancar din Europa. Acțiunile au accelerat pierderile după anunțul saudiților. Cred că criza Credit Suisse poate fi rezolvată și că banca nu va fi lăsată să plonjeze", a declarat Franchini. Acțiunile băncii elvețiene UBS (UBSG.S) scăzuseră cu 6,8%. băncile franceze BNP Paribas (BNPP.PA) și Societe Generale (SOGN.PA) au înregistrat scăderi de 8,7% și, respectiv, 9,5%. Banca spaniolă Banco de Sabadell (SABE.MC) și cea germană Commerzbank (CBKG.DE) au scăzut cu 6,5-7,5%. Toate aceste evoluții au loc după ce într-un interviu acordat Bloomberg TV, președintele Băncii Naționale Saudite, Ammar al-Khudairy, a declarat că nu dorește să dețină mai mult de 10% din acțiunile la banca elvețiană Credit Suisse. Saudi National Bank, cel mai mare acționar al Credit Suisse, nu va sprijini "absolut deloc" banca prin preluarea unei participații mai mari, a declarat președintele Ammar al-Khudairy, în interviul acordat Bloomberg TV. Reputația Credit Suisse a fost pătată de o serie de scandaluri în ultimii ani. Saudi National Bank a venit în ajutor participând la o majorare de capital de 4 miliarde de franci elvețieni în noiembrie, ca parte a unei restructurări majore. Întrebat de Bloomberg TV dacă este pregătit să sprijine Credit Suisse în cazul unei noi majorări de capital, al-Khudairy a răspuns: "Categoric nu, din mai multe motive, pe lângă cele mai simple, care sunt de reglementare și statutare. În prezent, deținem 9,8% din bancă. Dacă depășim 10%, intră în vigoare un set de noi reguli" și "nu suntem înclinați să intrăm într-un nou regim de reglementare", a explicat Ammar al-Khudairy, citat de AFP. Declarațiile sale au făcut acțiunile Credit Suisse să se prăbușească miercuri, antrenând întregul sectorul bancar, care oricum naviga în ape tulburi în ultimele zile după falimentul băncii americane Silicon Valley Bank (SVB). Credit Suisse este una dintre băncile percepute ca fiind cele mai fragile din Europa. A doua cea mai mare bancă din Elveția încearcă să-și revină după o serie de scandaluri care au subminat încrederea investitorilor și a clienților. Ieșirile clienților în trimestrul al patrulea au crescut la peste 110 miliarde de franci elvețieni (120 miliarde de dolari), menționează Reuters. Creditorul saudit a dobândit o participație de aproape 10% anul trecut, după ce a participat la majorarea de capital a Credit Suisse și s-a angajat să investească până la 1,5 miliarde de franci elvețieni (1,5 miliarde de dolari). Declarațiile oficialului saudit vin după ce Credit Suisse și-a publicat marți raportul anual pentru anul 2022, afirmând că banca a identificat "deficiențe semnificative" în controalele privind raportarea financiară și că nu a reușit încă să stopeze ieșirile de fonduri ale clienților.

Leafa medie a ajuns la 4.254 lei

u salariul mediu net a scăzut cu 3,3%, în ianuarie 2023 față de ultima lună a anului trecut

Câștigul salarial mediu net, în România, a fost de 4.254 lei, în luna ianuarie 2023, în creștere cu 15% față de aceeași lună din anul anterior, dar în scădere cu 3,3% (-144 lei) comparativ cu decembrie 2022, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în prima lună a anului în curs, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a scăzut în comparație cu luna decembrie 2022, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanțe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). "De asemenea, scăderile câștigurilor salariale medii nete din luna ianuarie au fost determinate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), cât și de angajările de personal cu câștiguri salariale mai mici față de medie, din unele activități economice", precizează INS. Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net, la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2, s-au înregistrat după cum urmează: cu 31,3% în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, respectiv cu 26,4% în extracția cărbunelui superior și inferior; între 18,5% și 24,5% în fabricarea produselor din tutun, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, industria metalurgică, depozitare și activități auxiliare pentru transporturi, extracția petrolului brut și a gazelor naturale; între 8,5% și 16,5% în fabricarea substanțelor și a produselor chimice, alte activități extractive, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activități auxiliare pentru intermedieri financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor mijloace de transport, telecomunicații, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, transporturi pe apă, activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale), colectarea și epurarea apelor uzate, activități profesionale, științifice și tehnice, agricultură, vânătoare și servicii anexe. Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au datorat aplicării prevederilor legale , acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum și realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (în funcție de contracte/proiecte). Pe de altă parte, cele mai importante creșteri ale câștigului salarial mediu net au fost consemnate în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută (cu excepția mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite), transporturi aeriene (între 6,5% și 9,5%), respectiv în activități de servicii administrative și activități de servicii suport, activități de poștă și de curier, alte activități industriale n.c.a., fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a, construcții (între 1% și 5%).

Ce trebuie să conțină meniurile restaurantelor din 15 martie

Restaurantele și unitățile de alimentație publică au obligația de a afișa, începând de miercuri, 15 martie, ingredientele și valorile nutriționale ale produselor și preparatelor pe care le servesc consumatorilor, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului 201/2022 al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Inițial, Ordinul trebuia să intre în vigoare pe 20 decembrie 2022, dar s-a hotărât amânarea până la data de 15 martie 2023 în urma consultărilor cu structurile asociative și patronatele din HoReCa, pentru a da timpul necesar operatorilor economici să se pregătească cu toate informațiile pe care aceștia trebuie să le afișeze în meniuri. Potrivit ANPC, prevederile actului administrativ se aplică și în cazul site-urilor operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate. Potrivit Ordinului, trebuie indicată cantitatea ingredientelor compuse constituente ale unui fel de mâncare (ex: mușchiuleț de porc - 140g, cu garnitură de orez cu legume - 140g șorez, apă, legume - 30g (morcov, dovlecel, ardei gras, în cantități variabile), ulei vegetal, sare, potențator de aromă: glutamat de sodiuț). De asemenea, aditivii se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei (ex: acidifiant, etc.) urmată de codul de numeric UE (ex: E 330) sau denumirea specifică (ex: acid citric). Astfel, ca exemplu: acidifiant - E 330 sau Acidifiant - acid citric; potențator de aromă: E621 sau potențator de aromă: glutamat de sodiu. ANPC a explicat, în noiembrie 2022, că lista aditivilor se regăsește în Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari. Potrivit sursei citate, Ordinul conține elemente esențiale pentru sănătatea consumatorilor, ținând cont că, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare și valorile lor nutriționale, tot așa este normal să se regăsească același tip de informații care să descrie un preparat culinar servit într-o locație de alimentație publică. "În acest fel, consumatorii pot lua decizia în cunoștință de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul", au susținut reprezentanții ANPC, într-un comunicat transmis la finele anului trecut, când s-a luat decizia de amânare a termenului de afișare a acestor informații în listele meniu fizice sau virtuale

Numărul locurilor de muncă remote a scăzut pentru prima oară în ultimii trei ani

Aplicările pentru locuri de muncă remote au înregistrat cel mai ridicat nivel din anul 2020 și până în prezent, deși numărul de posturi oferit pentru acest tip de muncă a scăzut pentru prima oară în ultimii trei ani, reiese dintr-o analiză publicată, miercuri, de către reprezentanții unei platforme de recrutare online. "Despre reîntoarcerea masivă a angajaților la birou se discută deja de mai bine de un an, însă până acum acest lucru s-a făcut în pași mici, etapizat și fără să se vadă un impact major asupra numărului de poziții remote scoase în piață. Explicația stă în faptul că angajatorii știau că această opțiune a devenit, în timp, o condiție importantă pentru cei care căutau să se angajeze, condiție pe care nu o puteau ignora într-un climat caracterizat de un deficit de candidați", a declarat Roxana Drăghici, head of sales în cadrul eJobs. Conform datelor citate, dacă în perioada februarie - martie 2022, fuseseră postate aproape 3.000 de locuri de muncă remote pe ejobs.ro, în aceeași perioadă din 2023 numărul a scăzut la aproximativ 1.500. Pentru acestea au fost înregistrate peste 116.000 de aplicări în ultima lună din acest an, în timp ce, în perioada februarie - martie 2022, numărul de aplicări pentru joburile remote a fost de aproximativ 104.000. Sectorul call - center/BPO continuă să scoată în piață cele mai multe astfel de joburi, însă la jumătate, din punct de vedere numeric, față de februarie - martie 2022. De asemenea, un număr redus de posturi remote se consemnează în cazul angajatorilor din advertising/marketing/PR, IT/telecom, training și servicii. Cele mai multe dintre pozițiile postate în ultima lună sunt pentru candidații "entry level", cu maximum doi ani de experiență. "În timp ce numărul de joburi care permit munca de acasă a scăzut, volumul de aplicări pe care le generează este în creștere, candidații manifestând cel mai ridicat interes din ultimii patru ani pentru ideea de a lucra din afara biroului. Astfel, cele 116.000 de aplicări înregistrate în ultima lună pentru aceste joburi reprezintă 13,5% din totalul de aplicări, de peste 10 ori mai mult decât pentru joburile din străinătate, de exemplu", se menționează în cercetarea eJobs.

 

Volkswagen va investi 180 de miliarde de euro în următorii patru ani

Volkswagen a anunțat marți planuri de a investi 180 de miliarde de euro între 2023 și 2027, cu mai mult de două treimi din aceste investiții vizând ”electrificarea și digitalizarea”, transmite Reuters. Gigantul auto german a raportat, la începutul acestei luni, un profit operațional pentru 2022 de 22,5 miliarde de euro, în creștere cu 13% față de anul precedent, livrările de baterii și vehicule electrice (BEV) crescând cu 26%. Expansiunea BEV a fost determinată de o creștere de 68% în China, în timp ce compania a finalizat și electrificarea fabricii sale din Chattanooga, Tennessee. Cu toate acestea, numărul total al livrărilor a scăzut cu 7%, până la 8,3 milioane de vehicule în 2022, iar fluxurile de numerar nete ale diviziei de automobile au scăzut la 4,8 miliarde de euro, de la 8,6 miliarde de euro în 2021. În raportul anual de marți, compania a atribuit acest lucru ”unei creșteri a capitalului de lucru din cauza problemelor legate de lanțul de aprovizionare și logistică, în special spre sfârșitul anului”, și a estimat că acest lucru ar trebui ”în mare măsură inversat” în cursul anului 2023. CEO Oliver Blume a declarat că Volkswagen ”a stabilit ținte clare și ambițioase și a luat deciziile necesare pentru a eficientiza procesele” în 2022, în timp ce anul care urmează va fi ”decisiv” pentru îndeplinirea obiectivelor strategice ale grupului. Arno Antlitz, directorul financiar și directorul operațional al Grupului Volkswagen, a spus că poziția financiară puternică a companiei ar trebui să îi permită ”să continue să investească în electrificare și digitalizare”, chiar și într-un ”mediu economic provocator”. ”Avem rate ale dobânzilor în creștere și cererea generală scade ușor din perspectiva clientului, din perspectiva pieței, dar, pe de altă parte, încă activăm într-un mediu, într-o economie, care este caracterizată de oferta șde semiconductoriț care încă nu este suficientă”, a declarat Antlitz pentru CNBC, adăugând că această penurie globală de semiconductori se atenuează.

Poșta Română, ținta unei campanii online înșelătoare

Compania Națională Poșta Română a fost ținta unor campanii online înșelătoare în ultimele zile, clienții fiind îndemnați prin SMS sau prin e-mail să acceseze un link pentru a finaliza o plată și pentru a li se confirma expedierea unui colet, avertizează compania. "După cum s-a întâmplat și în alte dăți, în ultimele zile Compania Națională Poșta Română a fost ținta unor campanii online înșelătoare. Clienții au fost îndemnați prin SMS sau prin e-mail să acceseze un link pentru a finaliza o plată și pentru a li se confirma expedierea unui colet. Accesarea linkului respectiv permite atacatorilor să colecteze datele bancare, cu scopul de a sustrage bani din conturile acestora. Clienți ai noștri ne-au informat că au primit e-mailuri de tip phishing, care conțin fișiere .zip", precizează compania pe pagina sa de Facebook. Compania Națională Poșta Română comunică doar prin intermediul adreselor oficiale de e-mail: suportclienti@posta-romana.ro, noreplay@posta-romana.ro, nu transmite fișiere de tip .zip și nu solicită clienților să furnizeze date cu caracter personal, informații bancare confidențiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN și nici efectuarea de plăți online ale unor taxe vamale, subliniază sursa citată.

 "Dacă primiți mesaje cu astfel de solicitări, vă îndemnăm să nu le deschideți și să nu accesați niciunul din linkurile prezente în mesaj", se arată în postarea CNPR.

Samsung anunță smartphone-urile Galaxy A34 și A54

Cele mai noi modele de smartphone-uri din gama de mijloc a celor Samsung, Galaxy A34 și Galaxy A54, încearcă să atragă prin designul împrumutat de la Galaxy S23 și o serie de upgrade-uri față de versiunile de anul trecut. Cele două smartphone-uri nu mai au umflăturile camerelor foto de pe spate, lăsând doar lentilele să se vadă. Asta le face să semene cu S23, dându-le un aspect mai premium. Galaxy A54 are un ecran AMOLED FHD de 6,4 inch, cu rata de reîmprospătare de 120Hz. Acesta cântărește 202 grame. Ecranul lui Galaxy A34 păstrează aceleași caracteristici, doar că are 6,6 inch, iar telefonul este mai ușor cu trei grame. A54 se bazează pe un chipset Exynos 1380 de 4nm și are trei camere de 50MP, 12MP și 5MP, în vreme ce camerele lui A34 au 48MP, 8MP și 5MP, iar chipset-ul este un Dimensity 1080. Cele două telefoane au baterii de 5.000mAh, sunt rezistente la apă și praf conform certificării IP67 și se încarcă cu 25W. Memoria poate fi de 6GB RAM sau 8GB RAM, în vreme ce spațiul de stocare poate avea 128GB sau 256GB. Samsung promite pentru cele două modele upgrade-uri majore de Android vreme de patru ani și cinci ani de update-uri pentru securitate.

Chatbot-ul Bing este disponibil în browser-ul Edge

Browser-ul Edge oferă acces la chatbot-ul Bing, care poate fi folosit pentru a găsi răspunsuri la întrebări, a realiza căutări online, a scrie și a rezuma articole, printre altele. Disponibil până acum doar în versiunea dev, chatbot-ul Bing poate fi acum folosit în versiunea finală a browser-ului Edge, unde are dedicată o bară laterală. În cea mai nouă versiune a browser-ului Edge, bara laterală care facilitează accesul la chatbot-ul Bing poate fi deschisă apăsând noul buton Bing, plasat în colțul din dreapta sus al ferestrei. Din bara laterală, utilizatorii pot pune întrebări chatbot-ului Bing, la fel cum se procedează cu ChatGPT. Întrebările și răspunsurile pot fi inclusiv în limba română, iar răspunsurile sunt însoțite de link-uri către surse. Același chatbot poate fi pus să compună texte precum e-mail-uri, scrisori sau postări pe blog. De asemenea, acesta poate rezuma texte lungi, inclusiv articole web. Unele din acțiunile botului pot fi legate de pagina web deschisă în browser. De exemplu, funcția de rezumare poate fi comandată în legătură cu pagina deschisă, fără a oferi bot-ului vreun link.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.