Educație

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Investițiile imobiliare au trecut de 900 milioane de euro în 2021

Ziarul de Vrancea
11 ian 2022 868 vizualizări

Față de anul anterior s-a înregistrat un salt de 4%

Piața de investiții imobiliare se află pe trend crescător în ultimii trei ani, nefiind influențată de pandemie, iar volumul total al investițiilor de pe piața imobiliară din România a fost de 919,45 milioane de euro în 2021, în creștere cu 4% față de anul precedent, potrivit unui studiu realizat de compania Fortim T.A., membră a Alianței BNP Paribas Real Estate. ”Piața de investiții imobiliare se află pe trend crescător în ultimii trei ani, nefiind influențată de pandemie. Volumul total al investițiilor de pe piața imobiliară din România a fost de 919,45 milioane de euro în 2021, în creștere cu 4% față de anul precedent”, potrivit unui studiu realizat de compania Fortim T.A., membră a Alianței BNP Paribas Real Estate. În București, piața închirierilor de birouri noi a avansat în 2021 cu 32%, comparativ cu 2020. “Anul 2021 a fost un an excelent pe piața investițiilor imobiliare din România, cu un total de 919,45 milioane euro, în condițiile în care în anul 2020 s-au realizat tranzacții de 884,6 milioane euro, iar în 2019 de 714,2 milioane euro. În topul segmentelor de piață pentru care și-au arătat interes investitorii, în 2021, pe primul loc se situează clădirile cu destinație de birouri, pe locul doi segmentul industrial, pe locul trei retailul (malluri și centre comerciale), pe locul patru domeniul hotelier și pe ultimul loc sectorul public“, declară Nicolae Ciobanu, managing ppartner- Head of Advisory Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate. Chiriașii de birouri au semnat contracte noi pentru aproximativ 19.000 de angajați, potrivit unui studiu realizat de compania Fortim, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate. Astfel, în 2021 s-au realizat tranzacții de birouri noi, “net take up“ (fără a include reînnoirile de contracte) care totalizează 187.896 mp, cu 32% mai multe decât anul trecut, în ciuda restricțiilor sanitare, cauzate de pandemie. În ultimele trei luni ale anului trecut, s-au tranzacționat spații de birouri noi, care totalizează 41.725 mp și s-au reînnoit contracte de închiriere care cumulează o suprafață aproape egală, de 42.252 mp. În trimestrul IV s-au dau în folosință patru clădiri de birouri cu spații de clasă A, cu o suprafață totală de 91.900 mp. Una din aceste clădiri premium se află în zona ultracentrală: Dacia One, cu o suprafață totală de 15.000 mp, iar cealaltă cladire Miro Offices se afla in zona de nord având o suprafață închiriabila de 22.900 mp. Proiectul Dacia One este închiriat 100%, încă de la deschidere, iar Miro mai are disponibile doar circa 4.000 mp (mai puțin de 20% din totalul spațiilor). Tot la sfârșitul anului s-au livrat și două clădiri în zona de centru-vest: prima fază din proiectul One Cotroceni Park din apropierea stației de metrou Răzoare, cu spații care au o suprafață de 46.000 mp și un proiect de mai mici dimensiuni, Politehnica Tower, de 8.000 mp. Cu aceste clădiri noii, stocul modern de spații de birouri se ridică astfel la o suprafață totală de 3.947.000 mp, la începutul acestui an. Gradul de neocupare a crescut ușor în ultimul trimestru din 2021, la 12,68% (de la 12,41% cât a fost în trimestrul trei din 2021).

Banca Mondialăprevizionează că economia România va crește în acest an cu 4,3%

pentru anul viitor, instituția financiară prognozează o expansiune de 3,8% a PIB-ului României

Economia românească ar urma să înregistreze în acest an o creștere de 4,3%, față de un avans 4,5% previzionat în iunie 2021, conform raportului Băncii Mondiale "Perspective Economice Globale" (Global Economic Prospects) publicat miercuri. Pentru 2023, Banca Mondială prognozează o expansiune de 3,8% a PIB-ului României, față de un avans de 3,9% previzionat în iunie 2021, în timp ce instituția estimează că în 2021 s-a înregistrat o creștere de 6,3%. În regiunea Europa și Asia Centrală, în care este inclusă și România, Banca Mondială prognozează o creștere a economiei de 3% anul acesta, și de 2,9% anul viitor, în timp ce economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 4,1% în 2022 și de 3,2% în 2023.  Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2021 a fost de 295,122 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 0,4% față de trimestrul II 2021 și cu 8,2% față de trimestrul III 2020, arată datele provizorii (2) publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). ”Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2021 a fost de 295,122 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 0,4% față de trimestrul II 2021 și cu 8,2% față de trimestrul III 2020. Produsul Intern Brut estimat pentru perioada 1.I-30.IX 2021 a fost de 866,173 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 6,9% față de perioada 1.I-30.IX 2020”, arată datele INS. Pe seria brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2021 a fost de 322,697 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 7,4% față de trimestrul III 2020. Produsul Intern Brut estimat pentru perioada 1.I-30.IX 2021 a fost de 818,951 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 7,2% față de perioada 1.I-30.IX 2020. În trimestrul III 2021, în varianta provizorie (2), dinamica PIB și cea a valorii adăugate brute nu s-au modificat, comparativ cu varianta provizorie (1). Volumul valorii adăugate brute a înregistrat modificări mai importante în: Informații și comunicații (Â0,3 puncte procentuale), de la 113,9% la 114,2%; Construcții (-0,2 puncte procentuale), de la 93,9% la 93,7%; Intermedieri financiare și asigurări (-0,2 puncte procentuale), de la 99,7% la 99,5%; Tranzacții imobiliare (-0,2 puncte procentuale), de la 102,1% la 101,9%.

“Consumatorii pot face sesizări privind facturile la energie telefonic sau pe site”

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Mihai Culeafă, a anunțat miercuri că persoanele care vor să depună reclamații privind facturile la energie pot face acest lucru pe site-ul ANPC sau telefonic. "Atunci când primim o factură, trebuie să ne adresăm operatorului economic pentru a soluționa acea problemă. Acolo unde nu există înțelegere, ne vom adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului la numărul de telefon 021.9551 sau pe site-ul autorității - www.anpc.gov.ro", a arătat el în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria. Mihai Culeafă a precizat că, în prezent, "foarte multe" dintre reclamațiile venite la ANPC vizează facturile la energie. Potrivit acestuia, aproximativ 300 de comisari de control ai Autorității efectuează în această perioadă verificări la furnizorii de energie electrică și gaze. Culeafă a adăugat că termenul în care ANPC trebuie să răspundă sesizărilor este 30 de zile, arătând însă că o scurtare semnificativă a acestui termen este dificilă în contextul actual. "Cu personalul pe care îl avem acum în subordine reușim să facem față. (...) Acum, în această perioadă, ținând cont de contextul pandemic, dacă primim milioane de sesizări, vă dați seama că nu putem răspunde într-un termen atât de scurt", a spus el. Președintele ANPC a mai arătat că sunt în curs de desfășurare acțiuni de control la 37 de operatori economici furnizori de energie electrică și gaze. Unui furnizor de gaze din județul Bihor i s-a aplicat în urmă cu trei săptămâni amenda maximă de 50.000 de lei. 

MOL intră pe piața din Polonia prin achiziția a 417 benzinării Lotos

Grupul maghiar MOL a anunțat miercuri că intră pe piața din Polonia prin achiziția a 417 stații de servicii Lotos, la nivel național, pentru suma de 610 milioane dolari. Astfel, MOL are potențialul de a deveni al treilea jucător pe piața locală de retail de combustibili. Ca parte a tranzacției, PKN Orlen cumpără 185 de stații de servicii din portofoliul Grupului MOL din Ungaria și Slovacia pentru suma de 259 milioane dolari. ”MOL intră pe piața din Polonia prin achiziția a 417 stații de servicii Lotos, la nivel național, pentru suma de 610 milioane dolari. Astfel, MOL are potențialul de a deveni al treilea jucător pe piața locală de retail de combustibili. Ca parte a tranzacției, PKN Orlen cumpără 185 de stații de servicii din portofoliul Grupului MOL din Ungaria și Slovacia pentru suma de 259 milioane dolari. Prin această achiziție, MOL își depășește deja obiectivul strategic setat pentru 2025 și ajunge să dețină aproape 2400 de stații de servicii”, anunță grupul. Tranzacția este supusă deciziei Comisiei Europene prin care PKN Orlen urmează să primească undă verde pentru a încheia fuziunea cu Lotos. Acordurile sunt în conformitate cu strategia actualizată pe termen lung a Grupului MOL „Shape Tomorrow” 2030Â. Prin această achiziție, Grupul MOL își continuă expansiunea și are reprezentare în cea de-a zecea țară prin segmentul Consumer Services. Numărul de stații de servicii din portofoliul MOL ajunge la 2.390, de la 1.943, și sunt operate sub cinci mărci diferite. Sunt incluse și cele 120 de stații de servicii OMV din Slovenia, recent achiziționate, cât și cele 95 de noi stații din Slovacia și Ungaria. Aceste achiziții sunt condiționate de aprobarea fuziunii. În urma finalizării tranzacției, MOL se evidențiază ca un jucător important pe piața poloneză de retail de combustibili, mai arată grupul. “Pentru MOL, această tranzacție reprezintă un pas major în călătoria strategică de transformare pe care a început-o în 2016 și care a fost accelerată anul trecut prin strategia noastră actualizată. Achiziționarea activului ACG din Azerbaidjan, construcția noii fabrici de polioli în Ungaria și intrarea pe piața din Polonia sunt repere importante în îndeplinirea obiectivelor noastre. Prin această achiziție vom avea acces la cea mai mare economie din Europa Centrală și de Est, iar produsele și serviciile noastre vor ajunge la aproape 40 de milioane de potențiali clienți. Maghiarii și polonezii împărtășesc aceleași experiențe istorice, iar obiectivul nostru comun este să asigurăm eficient aprovizionarea cu energie în regiunea Centrală și de Est a Europei. Am convingerea că prin acest acord, coridorul energetic Nord-Sud se va consolida și mai mult,” a declarat Zsolt Hernádi, președinte și CEO al Grupului MOL.

APAPR: Doar 1 din 10 români din Pilonul II își verifică online contul de pensie privată

Doar 780.000 de români își verifică online contul personal de pensie privată obligatorie (Pilonul II), adică 10% din numărul total de 7,78 milioane de participanți înregistrați, potrivit datelor Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Asociația menționează că toți cei 7 administratori existenți pe piață oferă această facilitate încă de la startul sistemului, pe portalurile proprii de Internet. Din acest motiv, APAPR derulează în prezent o amplă campanie națională de informare (TV și online) pentru conștientizarea acestei opțiuni. În cursul anului 2021, precedenta campanie APAPR s-a concentrat pe posibilitatea participanților de a primi pe e-mail scrisoarea anuală de informare, în locul formatului pe hârtie, pentru a stimula digitalizarea și eficientizarea comunicării dintre fondurile de pensii private și participanți. Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul de campanie, www.proprietardepensie.ro . "Accesarea în online a informațiilor legate de conturile individuale de pensie privată este un beneficiu pe care dorim să îl promovăm în perioada următoare, având în vedere avantajele de transparență și accesibilitate pe care le oferă. Îi încurajez pe toți cei care a o pensie administrată privat să își deschidă un cont online la administratorul fondului lor", a declarat Radu Crăciun, președintele APAPR. În cursul anului 2021, fondurile de pensii private și-au continuat evoluția pozitivă, înregistrând câștiguri semnificative pentru participanți prin plasamente diversificate, în condiții de risc redus. După creșteri robuste în primele 9 luni ale lui 2021, fondurile de pensii au înfruntat în ultimul trimestru provocările aduse de reaprinderea globală a inflației (cu maxime istorice pentru ultimii 25 de ani în SUA și Zona Euro), creșterea dobânzilor pe piața internă și turbulențele de pe piețele financiare internaționale cauzate de incertitudinile privind nouă varianta Omicron a coronavirusului. Potrivit APAPR, numărul total de participanți înregistrați în sistem a ajuns la 7,78 milioane la finele anului 2021, dintre care numărul mediu al participanților cu contribuții virate lunar a fost de 4 milioane, în creștere cu 140.000 față de 2020. Sumele administrate de cele 7 fonduri de pensii private obligatorii au ajuns la peste 89 miliarde de lei (18 miliarde euro), în creștere cu 18,6% față de finele lui 2020.

Daraban (CCIR): Peste 334.000 de societăți nu depun bilanțul anual

La nivelul lunii noiembrie 2021, din totalul de 1,102 milioane de companii active, au depus bilanțul doar 768.367 de societăți comerciale active, a afirmat Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR). Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), împreună cu Secția Comercială a Ambasadei SUA la București, a organizat, în data 11 ianuarie, conferința "Cele mai bune practici anticorupție din S.U.A. - educație și prevenire", eveniment ce a avut ca subiect central corupția la nivelul mediului de afaceri și mijloacele de combatere a practicilor neconforme în companiile românești. "CCIR promovează, în rândul comunității de afaceri din România, o cultura bazată pe respingerea tuturor formelor de corupție în relațiile cu sectorul public și privat, prin aplicarea unor mecanisme instituționalizate de prevenire și combatere la nivelul companiilor din România. Din perspectiva mediului de afaceri, corupția reduce oportunitățile pieței pentru afaceri legitime, crește nejustificat costurile activităților de afaceri, creează un mediu de operare neospitalier și imprevizibil, creează riscul de urmărire penală pentru încălcarea legii, crește riscul de deteriorare a reputației, afectează substanțial întreprinderile mici și furnizorii. Trebuie să avem o corelare mai bună între Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției în ceea ce privește bilanțul anual depus de către companiile active ", a declarat în cadrul conferinței președintele CCIR, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.


Europenii au cheltuit 18,3 miliarde de dolari pe aplicații mobile

Sumele de bani investite anul trecut de către cetățenii europeni în aplicații și jocuri mobile au crescut considerabil, în ciuda scăderii numărului de download-uri. Europenii au cheltuit anul trecut 18,3 miliarde de dolari, conform unei analize realizate de Sensor Tower, care vizează atât App Store, cât și Google Play. Comparativ cu 2020, se înregistrează o creștere cu 22,8% a sumelor date pe micro tranzacții, abonamente și aplicații premium. Pe de altă parte, cheltuielile făcute de europeni reprezintă doar 14% din veniturile globale ale dezvoltatorilor, care, în 2021, au ajuns la 131,6 miliarde de dolari. În continuare, App Store aduce mai mulți bani decât Google Play, însă diferența scade. App Store a atras 9,8 miliarde de dolari de la europeni, cu o creștere anuală de 22.5%, în vreme cu Google Play crește cu 23,2% și ajunge la 8,5 miliarde de dolari. Creșterea investițiilor în aplicații a venit în ciuda faptului că numărul download-urilor a scăzut anul trecut cu 3,9%, oprindu-se la 27,4 miliarde. Google Play este cel care conduce la capitolul download-uri, magazinul celor de la Google având aici o cotă de 73,7% din toate download-urile înregistrate.

Bosch Service Solutions a deschis un hub global de achiziții în România

Bosch Service Solutions a deschis un hub global de achiziții la Timișoara, care numără 50 de angajați. Compania anunță că recrutează profesioniști specializați în zona de achiziții și în alte domenii de activitate. ”Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, își consolidează poziția pe zona de servicii de outsourcing prin extinderea segmentelor de business reprezentate la nivelul diviziei Service Solutions din Timișoara (BSO), unde a inaugurat, de curând, un hub global de achiziții. Noul departament de Achiziții Strategice Indirecte are la bază o echipă de profesioniști, achizitori specializați cu expertiză extinsă, ale căror atribuții prevăd managementul furnizorilor și al tuturor părților interesate, negocierile contractuale care vizează solicitările clienților din toate regiunile Europei, precum și alte sarcini strategice”, anunță compania. În 2021, Bosch Services Solutions din Timișoara a angajat aproximativ 600 de persoane specializate în domenii precum dezvoltare software, IT Help Desk, customer service, controlling, contabilitate, project management, logistică, achiziții și vânzări, dintre care 50 de specialiști lucrează exclusiv în cadrul noului departament.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.