Educație

Mesajul inspectorului general al IȘJ Vrancea la debutul noului an de învățământ 2020-2021

Ziarul de Vrancea
14 sep 2020 3000 vizualizări

Dragi elevi, Dragi părinți, Stimați colegi,

Anul școlar 2020 - 2021 debutează într-un cadru puțin diferit față de așteptările unora dintre noi. Știm că emoția revenirii la școală, a revederii colegilor și a profesorilor este augmentată de distanțarea fizică pe care trebuie să o respectăm în continuare. Urarea „Bine ați venit la școală” trebuie să aibă același ecou în sufletele noastre și să ne determine să pășim încrezători în acest univers fascinant al învățăturii. 

Întoarcerea la școală pentru elevii și profesorii din județul Vrancea se va face cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță, astfel încât activitatea didactică să se desfășoare în condiții optime, în contextul epidemiologic actual. 

An de an, elevi și profesori se armonizează, adaptându-se la realitățile societății contemporane, tinzând către modernitate și progres. Jucând și înțelegând jocul, integrând tehnologia pentru a descoperi și a ne descoperi, căutând împreună un sine și un scop, misiunea școlii este de a forma generațiile care cuprind viitorul în mâini și lumea în suflet. 

Indiferent de scenariul după care se va desfășura activitatea fiecărei unități de învățământ, scopul nostru este de a evolua,  metodele să se schimbe una pe alta, legea dualității să aducă împreună munca și rezultatele, iar relația dintre profesori, elevi și părinți să se bazeze pe colaborare și respect reciproc. 

Dragi elevi, vă așteptăm la școală. Ne este dor de zâmbetele voastre, de energia voastră, de dorința voastră de cunoaștere. Dascălii voștri v-au pregătit cele mai bune și mai sigure condiții. Vă dorim mult succes în tot ceea ce v-ați propus!

Stimați colegi, vă mulțumim pentru munca depusă în anul școlar trecut și vă îndemnăm să răspândiți, și mai departe, înțelepciune și iubire, cultivând frumosul, binele și adevărul. Nu doar profesionalismul și rigoarea științifică să vă definească actul educativ, ci în egală măsură talentul pedagogic, comunicarea afectivă, știința de a înțelege vârste diferite, aspirații și idealuri, niciodată aceleași în diversitatea și complexitatea naturii umane.

Dragi părinți, vă mulțumim pentru efortul zilnic pe care îl faceți în susținerea parcursului educațional al copiilor dumneavoastră și vă invit să vă implicați cât mai mult în viaţa şcolii. Doar printr-un parteneriat real şi corect între şcoală şi familie vom putea avea un învăţământ de calitate și vom putea reuși în demersurile noastre. În dezvoltarea unei educaţii autentice pentru viaţă a copiilor noștri este esenţială cultivarea unei legături statornice şi a unei cooperări eficiente între şcoală, familie, comunitate locală. 

Mult succes în noul an școlar!

Inspector Școlar General,

prof. Gabriela Daniela Marchitan

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.