Memoria care nu trebuie uitată: destinul Oanei Orlea și lecția istoriei pentru generațiile de astăzi din Vrancea
Scriitorul băcăuan Dan Sandu evocă, într-un text publicat în Ziarul de Vrancea, drama tinerei Oana Orlea – fiica aviatorului Bâzu Cantacuzino – arestată la doar 16 ani de regimul comunist. Povestea ei devine un apel la memorie și responsabilitate civică pentru cititorii din Vrancea.
„ CANTACUZINO, IA-ŢI BOARFELE ŞI MIŞCĂ!” Sau cum „ Ana, Luca şi cu Dej A băgat spaima-n burgheji”
Cântec de prieten Închinat Oanei Orlea Spre veşnică aducere-aminte!
Icoane de seară, paingăni de licăr/ târziu spre cazarmă/ ţipăt de focuri/ cu dulci adieri de iernare,/ alămuri de ceară topite în carmă/ sentinţe şi jocuri/…
Răsună grav tristeţi de fluide/ prin spaţii holteie loviri,/ molatice ploi/ Şi somnul se-ascute adânc/ totuna îmbracă posibile, noi/ Biruinţi/…
Vezi bine, noaptea -i o ştimă,/ o amorţire-n versete de pace şi sfinţi / Atent, bolnăvind, istovit, de vrajă murmură scocul, de-a dura se duc/ Pe socluri chiar lauri/ purtaţi fiteşcine. Şi eu ridic cântări după cântare/ şi şi tot înclin garafa lângă suflet;/ închină blând anahoret minunile tescane/… Alături tu din exilată istovirea,/Căci va veni o vreme/ cu patimă ciobită,/ Când unul dintre noi înalţă plinul,/ iar celălalt, sunând din oase/ - adăugat În noapte – (cât de uşor e clinul!) – Nu va umbri un zâmbet,/ Ci/ Va/ Citi/ în zodii/ şi-n harta cerului cernită……………………………………………………………………………………………………………………………………………………… …!!!
Astăzi îi citesc sufletul, amintirea şi părerea de rău: “În 1991, când preşedintele Mitterand a vizitat România, am aflat că acesta ar fi promis guvernului român să sosească la Bucureşti cu multdoritele rămăşiţe… Am făcut, fireşte, cele necesare şi totul s-a oprit… A fost, din nou, pace până în 1997. Am fost atunci din nou, contactată prin intermediul Cabinetului de avocaţi Ceccaldi din Paris. Aceştia mi-au trimis o scrisoare în numele guvernului român, cerându-mi să iau notă de instaurarea democraţiei populare în România şi să accept, în sfârşit, întoarcerea rămăşiţelor marelui compozitor în ţara sa de origine. Şi din nou , am avut un moment de slăbiciune… În mai 1998 s-a întocmit un protocol de acord… Părţile şi-au dat acordul la acest protocol. Eu l-am semnat, urmând ca până la data limită să-l semneze şi un reprezentant al guvernului român. Doar că dinspre guvern a început un vals al ezitărilor şi tergiversărilor, care s-a prelungit până când a trecut termenul final şi protocolul de acord a devenit caduc. Am fost scutită, astfel de a face o greşeală pe care aş fi regretat-o toată viaţa, pentru că între timp am luat la cunoştinţă de ultimul testament al lui George Enescu, datat 1952, care le anulează pe celelalte… Mă voi limita la a aminti aici faptul că Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei a fost donat în 1967 de bunica mea Maria Cantacuzino Ministerului Culturii pentru constituirea unui Muzeu George Enescu. La ora când închei acest rezumat al penibilului serial îmbibat de ipocrizie şi încununat de afacerisme, e pură fantezie să mai vorbim de memoria lui George Enescu: situaţia palatului, subînchiriat unor terţi care nu au legătură cu cultura – inacceptabilă încălcare a actului de donaţie – este dezastruoasă, ca şi aceea a Tescaniului, pe cale de a fi transformat într-o anexă – o altă încălcare fără de scrupule a actului de donaţie în care se stipulează limpede că proprietatea este donată pentru a deveni un înalt aşezământ cultural… …Regretabil e faptul că … se distruge în capitalismul postcomunist ceea ce nu a distrus comunismul. Ce ar trebui oare să se întâmple pentru ca un cor puternic să-şi ridice vocea întru apărarea parimoniului pe care Maruca Cantacuzino şi George Enescu l-au lăsat moştenire nu mie, ci întregii naţiuni?... … În 1990 am fost în România cu un convoi umanitar… După un lung moment de emoţie, ţuică fiartă şi înfrăţire, dimineaţa a venit trezirea la realitate. Realitatea era că notabilităţile erau exact aceleaşi ca înainte de căderea lui Ceauşescu. Preotul – o huidumă cu nas de tapir – şi un tânăr securist frumuşel … formau o pereche de temut… Totul era neverosimil şi absurd, înfrăţirea era o farsă programată. A doua zi, pe drumul de întoarcere, puţin înainte de a ajunge la frontieră, am cerut ca maşinile să se oprească, pretextând o nevoie urgentă. M-am dat jos din maşină şi am tras un plâns. Câţiva copii au apărut de nicăieri. Francezii se căinau că nu mai aveau mâncare – copiii cereau, de fapt, ciungă şi ţigări şi au vrut să (ne) ia aparatul de fotografiat. La frontieră, grănicerii români s-au comportat ca nişte anchetatori, bătându-şi joc de noi în fel şi chip. Francezii au mai ţinut un discurs despre democraţie, convinşi de utilitatea lui…! …Mă îngrozeşte uitarea colectivă. A ţine minte nu înseamnă a te da cu capul de pereţi în fiecare dimineaţă. A ţine minte înseamnă a-ţi trăi viaţa firesc, fără a pierde vreo fărâmă din marile şi micile bucurii pe care ţi le oferă ea…” !!!
Şi iartă-i, Doamne, “păcatele” ei!
Pentru că:
- Este fiica celebrului aviator Constantin Cantacuzino – Bâzu şi a Ancăi Diamandy;
- Este, prin alianţă, nepoata lui George Enescu şi legatara sa testamentară; - Este nepoata prinţesei moldave Maruca Cantacuzino;
- Este autoarea mai multor romane scrise în limbile română şi franceză;
- Este arestată, pe nedrept, la numai 16 ani, sub învinuirea de complot, înaltă trădare şi acţiune subversivă împotriva regimului roşu, “bucurându-se”, mai apoi, de “binefacerile reeducării”, prin teroare, în puşcăriile patriei – 14 la număr! – adevărate temniţe-ubliete, cu nume de sinistră amintire: Văcăreşti, Jilava, Pipera, Târgşor, Mislea, Malmaison etc., iubindu-şi ţara şi neamul care a odrăslit-o… Aşadar, fii, Doamne, martorul inimii mele, iertându-mi tăgada! …. Pentru că şi la îngeri se umblă cu şoalda!
Dan Sandu
Citiți și:Oana Orlea, 3 ani în închisorile comuniste. Fiica aviatorului Bâzu Cantacuzino, arestată la 16 ani
Oana Orlea (nume real: Maria-Ioana Cantacuzino, n. 21 aprilie 1936, Fălticeni – d. 23 iulie 2014, Maignelay-Montigny, Franța) a fost o scriitoare și fostă deținută politic, aflată în exil în Franța, unde a locuit din anii 1980, până la deces. Oana Orlea este pseudonimul literar al Mariei-Ioana Cantacuzino, fiica aviatorului Constantin "Bâzu" Cantacuzino și al Ancăi Diamandi. Era nepoata prin alianță a lui George Enescu și a fost legatara sa testamentară. Soția acestuia, prințesa Maria (Maruca) Cantacuzino a fost bunica ei paternă. A publicat în Franța mai multe cărți despre Gulagul românesc, dintre care cea mai celebră este Les Années volées – dans le Goulag roumain à seize ans, Seuil, 1991. Titlul traducerii în limba română este „Ia-ți boarfele și mișcă!”
