Legenda Soarelui, compunere relizată de Aniela Colnicianu , elevă în clasa a VIII-a,Școala Gimnazială REGINA MARIA, Vintileasca, Vrancea
Odată, cu milioane de ani în urmă, se afla un ținut foaaarte îndepărtat, ferit de ochii multora. Pe cerul acestui tărâm erau întotdeuna nori iar orașul era luminat de niște torțe. Nimeni nu văzuse lumina zilei vreodată.
Acele meleaguri erau sub stăpânirea unui rege malefic. Oamenii erau așa speriați de el, încât nici nu-i puteau rosti numele, așa că îi spuneau „Cel-Care-Nu-Trebuie-Numit”. Cine îi spunea pe nume urma să aibă parte numai de necazuri: putea ajunge în temniță pentru tot restul vieții sau chiar mai rău pentru că regele întunecat, cu ajutorul magiei negre, știa întotdeauna când cineva îl pomenea pe nume. Din acest motiv, nu se mai știa nimic depre identitatea sa. Nimeni nu îi văzuse vreodată înfățișarea, nici măcar servitorii din palatul său imens, cu marmură negră peste tot pe unde călcai, cu zeci de oglinzi în fiecare dintre cele o sută de camere ale sale. Cine a reușit să zărească măcar umbra lui se prefăcea în stană de piatră, așa că nimeni nu știa cum arăta acest rege. Cel-Care-Nu-Trebuie-Numit era foarte lacom, rău și se spune că pe unde călca, iarba se ofilea, iar toate vietățile care călcau pe urmele sale deveneau și ele stană de piatră. Lăcomia sa întrecea orice limită. Locuitorii tărâmului nu aveau mâncare, nu aveau bani, aur și nici măcar casă. Totul le-a fost furat de împărat.
Pe acest tărâm creștea un brad fermecat. Crengile sale erau din aur, iar sub rădăcinile acestuia se zvonea că se afla un cufăr plin cu diamante, aur, rubine și multe, multe alte lucruri prețioase. Acest brad, într-adevăr, apăra o avere. Din păcate pentru cei lacomi, oamenii au tras concluzia ca această comoară putea fi luată de sub rădăcinile bradului doar după ce acesta devenea adult, iar până acolo... mai era cale luuuungă. Poate câteva sute de ani, având în vedere că bradul nu era unul obișnuit, era unul special, din aur. Crengile sale, în ciuda oamenilor care încercau în fiecare zi să le ia, nu se rupeau. Chiar și împăratul cu magia sa neagră a încercat să o facă dar nu a reușit. Dacă ar fi izbutit, bineînțeles că ar fi păstrat totul pentru el. Nimeni nu știa secretul …
Cel-Care-Nu-Trebuie-Numit a văzut că nu există cale de a lua comoara cu ajutorul magiei sale, așa că a poruncit norilor să dea ploaie peste brad, pentru a-i spori creșterea. Lui nu-i păsa că supușii săi urmau să doarmă în ploaie, în frig, ba chiar le-a promis norilor că acela care va uda cel mai bine bradul urma să primească jumătate din comoară. Norii erau ușor de manipulat și nu s-au gândit că nu ar avea ce face cu această jumătate promisă, că nu au cum să o ia, sau că împăratul îi minte, așa că a început cearta. Pentru că era începutul primăverii, erau doua tabere opuse: norii iernii și norii primăverii, fiecare având la conducere propriul nor, cel mai mare, mai furios și mai viclean dintre ei. Astfel, lupta a avut loc între Norul Ger și Norul Ploaie. Aceștia doi au început războiul ciocnindu-se și inundând lumea. În urma ciocnirilor acestora se iscau fulgere, tunete și săreau scântei.
Acest război a ținut o săptămână întreagă. În a șaptea zi, Norul Ger l-a lovit așa de tare pe Norul Ploaie încât în urma ciocnirii celor doi a apărut o scâteie uriașă, care a luminat și a încălzit lumea întreagă. Scânteia a îndepărtat norii și a încheiat războiul. Din cauza căldurii și bunătății acesteia, inima de gheață a împăratului s-a topit apoi nimeni nu a mai auzit de el. Atunci când razele globului de lumină a mângâiat ramurile bradului, acesta a scos comoara de sub rădăcini. Era un cufăr imens plin cu pietre prețioase care au fost împărțite în mod egal tuturor locuitorilor care au aflat care e diferența dintre zi și noapte, știind că ziuă este atunci când bulgărele uriaș de căldură se află pe cer. Ei i-au dat chiar și un nume acestuia, numindu-l „Soare”.
Soarele este considerat ochiul lui Dumnezeu. Este un lucru sfânt pe Pământ și o binecuvântare pentru noi, oamenii, de aceea una dintre cele mai aspre pedepse date în urma nescultării legilor lui Dumnezeu este aceea de a nu mai vedea lumina lui.
Compunerea Legenda Soarelui realizată de Aniela Colnicianu ne-a fost transmisă de Stana Georgescu Apostu, profesor de limba română la Școala ”Regina Maria”Vintileasca cu mențiunea că a fost scrisă de ”Ziua Solstițiului de vară” denumită și ”Ziua Soarelui”
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Cum și de ce a fost recent simulat un proces civil de către elevi ai Colegiul Național „Al.I.Cuza” la Palatul de Justiție din Focșani
De același autor
