Educație

La Școala din Râmniceni a sunat clopoțelul pentru toți fiii satului, la aniversarea de 150 de ani

Alexandra TĂTARU
17 sep 2017 4041 vizualizări

Fiii satului și absolvenții mai multor cicluri gimnaziale ai Școlii din Râmniceni s-au adunat în curtea unității de învățământ pentru a aniversa cei 150 de ani de la înființare. Întâlniri emoționante între generații, momente de aducere aminte, de reculegere sau de mulțumire pentru ceea ce a însemnat viitorul fiecăruia.

 

Curtea școlii din Râmniceni s-a umplut sâmbătă dimineață, înainte de a suna clopoțelul de două ori. Tineri, copii, adulți, bătrâni, toate generațiile de fii ai satului au răspuns invitației profesorului Petrică Agapie pentru a aniversa cei 150 de ani de școală, în satul de pe malul râului Râmnicu Sărat. ”Către toți fiii și fiicele satului Râmniceni, oriunde veți fi! Lăsați pentru o clipă totul și alergați la vatra natală! Auziți, ascultați șoaptele părinților, bunicilor, foșnetul câmpiei, scârțâitul fântânilor din țigănie și retrăiți o clipită glasul ulițelor satului mult drag! Vă cheamă toate aceste amintiri la întâlnirea fiilor satului cu eternitatea din care am fost zămisliți, fiindcă veșnicia s-a născut aici unde am trăit primii fiori ai iubirii adolescenței”, a scris profesorul Agapie pe invitația care i-a convins pe mulți să vină la întâlnire. A fost un bun prilej pentru cei care au venit pentru o revedere cu foștii colegi, foștii dascăli, pentru a-și spune poveștile de viață. Au existat sentimente de fericire, dar au existat și lacrimi. Unii dintre aceștia au revenit în sat după jumătate de secol, alții după mai mulți ani, toate acestea producând puternice emoții pentru cei care și-au recunoscut ”rădăcinile”. Școala Râmniceni a fost înființată în anul 1867 și a fost inaugurată la data de 16 septembrie, după cum reiese din documentele descrise de profesorul Agapie la debutul evenimentului de sâmbătă.  ”De-a lungul celor 50 de ani de carieră didactică am știut să pun întrebări și să caut răspunsuri. Astăzi, 16 septembrie 2017, sărbătorim 150 de ani de la înființarea școlii în satul nostru drag și avem onoarea să avem printre noi oaspeți dragi, foști elevi, dar și colegi cu care ne mândrim”, a spus Petrică Agapie după ce a sunat clopoțelul de intrare. A invitat la catedră, alături de acesta, o parte dintre oaspeți, dar și gazde, respectiv Chivu Nicolae, fost parlamentar și profesor de matematică la un liceu din Tecuci, Marin Cârciumaru, diplomat de cariera, profesorii pensionari dar și actuali ai Școlii din Râmniceni,  respectiv Tincuța Dumitrache, Stănică Surăianu, Aurora Goleanu, actuala directoarea Mihaela Pascu ș.a.. S-au recitat poezii, s-a cântat, s-au rostit discursuri și scrisori de mulțumire, s-au împărțit diplome, flori și multe bucurii.

Foști parlamentari și ambasadori, printre cei prezenți

De la cei mai mici, la cei mai în vârstă, de la cei aflați la începutul unui drum în viață până la cei care și-au construit cariere profesionale extraordinare, de la oameni simpli, rămași acasă, până la cei care au venit de la distanțe foarte mari să-și vadă locul natal, s-au putut ușor observa la această întâlnire. Primarul comunei, polițistul, deputatul, ambasadorul, dascălul, bibliotecarul, consilierul pensionarul, actualul învățăcel ș.a..  Printre cei care au răspuns ”prezent au fost și oameni care au contribuit, prin natura profesiei lor, la schimbări în ce privește soarta națiunii, nu doar a unui simplu viitor al unei generații. Chiar dacă au fost extrem de prinși în vârtejul schimbărilor politice, aceștia nu au uitat niciodată locul de unde au plecat și primele învățături primite. ”Am și eu emoții ca în prima zi de școală, pentru că, recunosc, de la absolvirea școlii elementare nu am mai fost aici. Dar și acum îmi amintesc de dascălii minunați și promoțiile pe care le-au scos. Dovada sunteți cei care vă aflați aici. În acest sat am învățat ce este omenia, de la locuitorii satului am învățat să respect oamenii. I-am respectat pe toți, indiferent de condiția socială”, a spus cu emoție Nicolae Chivu, fost parlamentar în anii 1990. Diplomatul de carieră, Marin Cârciumaru, cu peste 40 de ani în slujba politicii externe, a povestit celor prezenți despre familia sa cu cei cinci membri care au făcut carieră în educație, despre misiunile sale diplomatice dinainte de 1990, dar și după 1990, despre onoarea pe care a avut-o de a contribui și de a trăi momentul istoric de intrare în structurile nord-atlantice și europene.

 

Nu a uitat să aducă un elogiu cadrelor didactice și să vorbească despre reformele actuale. ”Sincere felicitări pentru acest eveniment istoric. Desigur, Școala din Râmniceni este un unicat în toată această regiune, la granița dintre Moldova și Muntenia. În familia mea sunt cinci cadre didactice. Am fost diplomat 44 de ani, din care 24 de ani i-am petrecut în străinătate. Acum, vin două luni pe an în acest sat. Doresc actualelor cadre didactice să-și facă misiunea, le aduc un elogiu pentru că îmi dau seama că în această școală se face carte, dar învățământul românesc are nevoie de reformă. Reforma se va face de-a lungul anilor. Perioada de tranziție sunt convins că va mai dura, inclusiv reformele din domeniile educației, sănătații, infrastructurii. Sunt convins, totodată, că vom depăși și aceasta perioadă critică prin care trece țara”, a spus fiul satului, Marin Cârciumaru.

Profesorul crează viitorul celui care va reveni să rostească o scrisoare de recunoștință

Au mai rostit cuvinte de mulțumire și apreciere mai mulți foști și actuali dascăli, care le-au adus aminte celor prezenți că ”profesorul bun este cel care prezintă trecutul, îndrumă prezentul și creează viitorul” celui pe care îl modelează. ”Vă spun bun revenit la școala noastră dragă, cu dascali minunați. Dascălii de ieri cărora mereu le cerem sfatul, dar și dascălii minunați de astăzi, demni de profesia dumnealor. Vă doresc ca această zi de sărbătoare să fie prilej de bucurie, bucuria revederii cu foștii colegi și dascăli, să trăiți bucuria de a fi din nou la catedră, în fața foștilor elevi și, pentru un moment, să fiți din nou școlarii care îi storceați din privire pe foștii dvs. dascăli”, a rostit și actuala directoare a Școlii Râmniceni, Mihaela Pascu.  Profesorul Agapie a dat citire unui șir lung de nume din registrul școlii, povestind celor prezenți despre viitorul pe care l-au avut o parte dintre absolvenți, s-a ținut și un moment de reculegere pentru profesorii trecuți la cele veșnice, apoi s-au oferit scrisori de mulțumiri, diplome și flori celor care au influențat viitorul generațiilor, în numele tuturor absolvenților, cu ”credința că mâine va fi mai bine, nădejdea că fără Dumnezeu nimic nu se face, dragostea față de aproapele, față de copilul pe care îl avem și omul de format”, cum bine a completat și profesoara Dinuța Leica. ”Mulțumim dragi dascăli minunați. Cuvintele noastre sunt prea sărace pentru a exprima mulțumirea față de bogăția învățăturilor pe care ni le-ați transmis cu o excepțională măiestrie didactică, cu multă răbdare și dăruire. Vă mulțumim tuturor că ați fost personaje principale în poveștile noastre de viață. Că v-ați pus amprenta, într-un fel sau altul, la formarea noastră ca oameni și a ceea ce suntem astăzi. Vă mulțumim pentru tot ce ne-ați dăruit, pentru fiecare emoție, pentru fiecare sfat. Și, pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, acesta să fie RECUNOSTINȚA!”, a rostit una dintre absolventele promoției 1976, din scrisoarea de mulțumire oferită dascălilor, în numele tuturor absolvenților Școlii Râmniceni.

Evenimentul s-a încheiat printr-o ceremonie de depunere de coroane la Monumentul Eroilor și un parastas la biserică, în memoria tuturor cetățenilor care au trecut la cele veșnice. (A. TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.