Educație

La peste 24 de ore de când doi profesori ai Colegiului Tehnic „Gh. Balș” Adjud au fost bătuți de un elev, IȘJ Vrancea își învinge tăcerea

Ziarul de Vrancea
14 mar 2022 5656 vizualizări

La mai mult de 24 de ore de când s-a întâmplat una dintre cele mai grave agresiuni din ultimii zeci de ani într-o unitate de învățământ din județ, Inspectoratul Școlar Județean își „învinge” tăcerea și iese,la insistențele Ziarului de Vrancea, cu un comunicat de presă. Tac însă, în continuare, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, șefii Prefecturii și ai Consiliului Județean Vrancea, altfel foarte activi în orice situație care le oferă prilejul să-și facă puțină publicitate electorală. În acest caz nefiind vorba despre astfel de oportunități, se comportă ca și cum grava agresiune n-ar fi existat. Dacă s-ar promova minunatele proiecte și simpozioane în care ne păcălim că-i totul bine și frumos și-i cald afară, în problema agresiunilor din școli și din afara lor, cu elevi, implicați, mulți s-ar îngrămădi, probabil, să fie-n prim-plan. Când, însă, viața în Vrancea reală ne arată cât de jos am ajuns, mai-marii acestor meleaguri își ascund capetele pe unde pot și știu și tac precum peștii din acvarii! Acesta-i din păcate adevărul. Și-i bine, ba chiar obligatoriu, să nu ne facem toți că nu-l vedem! Citiți în continuare comunicatul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea pe subiectul gravei agresiuni petrecute miercuri, 9 martie 2022, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” Adjud

”În data de 9 martie 2022, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” Adjud, un elev care a pătruns în stare de ebrietate în incinta unității de învățământ, a lovit pe directorul liceului și pe un alt cadru didactic. Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară s-au deplasat la unitatea de învățământ, fiind întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii a două  infracțiuni de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Elevul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Față de evenimentele regretabile petrecute în unitatea de învățământ din Adjud, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vrancea își exprimă regretul și îngrijorarea, condamnând cu fermitate gestul acestui elev care plasează într-o lumină nefavorabilă eforturile comunității școlare de a crea un climat propice desfășurării actului educațional.

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea îi asigură pe elevi, părinți și cadre didactice că acest eveniment este unic la nivelul unităților de învățământ din județul Vrancea și de natură să amplifice acțiunile pentru menținerea stării de siguranță în perimetrul și în zonele adiacente unităților de învățământ.”-Inspector școlar general, prof. Gabriela Daniela Marchitan    

Citiți și:(Update) Elevul din Adjud, care a bătut doi profesori ai Colegiului Tehnic ”Gheorghe Balș” pus sub control judiciar 60 de zile


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.