La o aniversară... ,,Jugul lui Eminescu”
De câte ori se apropie ziua de naștere a Eminescului, intru într-o stare afectivă de așteptare, vecină cu emoția pe care o mai simt doar în Săptămâna Patimilor. Mă gândesc automat la ,,sfântul preacurat al ghiersului românesc”.
Când se apropie ,,Zodia Eminescu”, în mod involuntar, arunc ochii în biblioteca personală unde am multe lucrări din creația eminesciană, începând cu Seria Perpessicius, Ediția Maiorescu, reeditare, Viața lui Eminescu de G. Călinescu; aștept să văd dacă se organizează și unde, o activitate dedicată lui Eminescu etc.
Zilele trecute am revăzut lucrarea: ,,Culegere de articole: D-ale lui M. Eminescu ● Articole apărute în Timpul, în anul 1880 și 1881”, 134 p., Bucuresci, 1891.
Cartea a aparținut lui Simion Mehedinți și a supraviețuit tăvălugului roșu printr-o minune, în timp ce biblioteca savantului a fost împrăștiată în cele patru vânturi.
Alături de cele 33 de articole politice, două lucruri atrag atenția în această lucrare: Prefața, alcătuită de Gr. G Păucescu[1], contemporan cu poetul și sublinierile savantului, despre care vom discuta cu altă ocazie. Astăzi vom reține pentru cititorii ZdV doar prefața culegerii și articolul ,,Partidul roșu”, pp. 51-53. Prin aceste două materiale dorim să arătăm cititorului contemporan cum era receptat poetul (,,fără seamăn”) și prozatorul (,,distins”), de către contemporanii acestuia. La doar 2 ani de la plecarea în eternitate, editorul articolelor publicate în ziarul Timpul în anul 1880 și 1881, GR. Păucescu, un ilustru intelectual român afirma că ,,Eminescu este, dacă nu cea mai mare, dar desigur, una din cele mai mari figuri ale literaturei noastre”.
Să fi făcut noi atâtea progrese în literatură, încât să tăgăduim ,,predomnirea” poetului național și să nu mai suportăm ,,jugul lui Eminescu”, jugul celui mai înalt spirit al neamului românesc, cel care ne-a introdus pe ușile împărătești ale înaltei culturi universale!?...
E de înțeles dorința urmașilor de ieși de sub ,,tutela înaintașilor”, dar tăgăduirea in abrupto și cu argumente șubrede a valorii anterioare creează derută și nesiguranță. Cum poate fi contestată valoarea lui Eminescu, dacă noi vorbim limba creată de Luceafăr, iar ,,potcovarii cu potcoave de argint ai limbii române” – Arghezi, Nichita, Blaga, Voiculescu, Fănuș etc., continuă să se închine Măriei Sale Mihai I, Sfântul preacurat al ghiersului românesc.
* * *
P R E F A Ț Ă
Eminescu în momentul de față, domnește peste literatura noastră. Oricine are o inspirație poetică, oricine vrea să potrivească două rime, simte înrâurirea predomnitoare a lui Eminescu, era să zicem jugul lui. Și acela este mai bun între toți care se apropie mai mult de felul de a spune a lui Eminescu.
Cu Eminescu, poezia noastră poate intra într-o eră nouă: vârsta copilăriei se sfârșește și începe vârsta bărbăției. Nimănui nu[-i] mai este îngăduit de acum înainte să vorbească de ghiocei și de viorele, fără să ascunză sub flori ascuțișul unei idei. Între Eminescu și cei mai mulți din poeții noștri este această deosebire că, pe când ceilalți ne amuză și ne încântă, Eminescu ne farmecă și ne subjugă. Și jugul ne pune, nu putem să-l lepădăm.
Niciodată un suveran n-a stăpânit așa de bine poporul lui, niciodată un căpitan n-a fost atât de ascultat de trupele lui, precum stăpânește Eminescu literatura română, precum este el ascultat de scriitorii care se ridică! Omul acela blând care fugea de lume, a devenit un tiran căruia i se supun toți românii.
Eminescu este un mare poet, dar el nu este numai poet, el este și [un] prozator distins. Această parte a lui este cu totul a Partidului Conservator și a ziarului Timpul. Mai bine de o decenie, el onorat Timpul cu colaborarea lui.
El a contribuit în mod puternic ca să răstoarne guvernul liberal și să aducă o nouă stare de lucruri.
El a susținut, a comentat, a ilustrat cu condeiul lui, întreg programul Partidului Conservator.
Onoare muncii și talentului. Această idee democratică care reforma întreg programul Partidului Conservator, a fost aperată, susținută, proclamată cu o stăruință și cu un talent de care singur era capabil.
Ne resună încă în urechi versul elocinte cu care biciuia pe cel ce venează [vânează] câștigul fără muncă și onoarea fără talent.
Nimeni n-a fost mai mare potrivnic al frasei goale și al etichetei fără conținut. Nimeni n-a combătut mai cu putere elementele parasite [parazite] care se strecoară în politică.
Naționalitate românească a găsit într-însul nu un apărător, ci un apostol. Ideea conservării și dezvoltării neamului românesc ajunsese la el o religiune, căreia se dedase puțin câte puțin, a se considera ca ministru: ,,De la Nistru pân-la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a...”
N-ar zice cineva că e vorba de un ministru căruia i se adresează plângerile întregului neam românesc, contra străinismului cotropitor?
El a susținut încă toate celelalte idei cari fac parte din programul Partidului Conservator: libertatea cuvântului și a presei cu mărginirea lor în judecata juraților, libertatea conștiinței cu precădere, dată cultului național, libertatea muncii, îndulcită prin cele două idei conservatoare, de o parte protecția muncii naționale și pe de alta, protecția elementelor celor slabe ale populațiunii românești și, în sfârșit, respectul dreptului în general și în special, respectul proprietății.
Mai departe el a susținut sufragiul restrâns și împărțirea alegătorilor în mai multe colegii, nu numai ca condițiune a independenței alegerilor, dar mai ales pentru ca munca și talentul să predomnească în conducerea afacerilor publice.
Acestea sunt ideile fundamentale care formează programul Partidului Conservator și niciodată aceste idei n-au fost susținute cu mai mult talent, cu mai multă căldură, cu mai multă convingere.
Căci nimani n-ar fi făcut pe Eminescu să susție o idee care nu era a lui și când cineva îi făcea vreo observațiune, el răspundea cu semeție: ,,- Altul o să me învețe pe mine cum să susțiu interesele neamului meu?”
Ca poet, fără seamăn, ca prozator, distins, Eminescu este, dacă nu cea mai mare, dar desigur, una din cele mai mari figuri ale literaturei noastre. (Gr. Peucescu)
* * *
PARTIDUL ROȘU
Nu fără durere, am citit cele cinci enciclice ale dlui C. A. Rosetti, șeful partidului roșu din România. Să nu fie oare dureros a vedea o viață întreagă de om scurgându-se întru a inventa pretexte pentru a se deosebi pe sine de ceilalți și a îndeplini cu sau fără voie, contrariul de ceea ce pretextă că voiește.
Cu acte autentice în mână, se poate dovedi că nimic, absolut nimic din reformele introduse de la Unire, nu se dovedește nici d-sale exclusiv, nici partidului pe care-l conduce. S-ar putea proba asemenea cu acte autentice că nicicând roșiii n-au venit la putere prin propriile forțe, ci totdeauna sub o firmă străină. O dată era Krețulescu, altă dată M. Epureanu, totdeauna ei s-au introdus sub auspiciile și protecția unui om de stat strein de partidul lor, pentru a-l înlătura mai pe urmă, a dizolva adunările cărora își datorau venirea la putere și a alege, cu toate mijloacele nelegitime, altele, din partea cărora să fie siguri, stăpâni absoluți, necontrolați de nimenea.
Se poate oare să fie altul?
Din ce constă într-adevăr partidul? Poate nega cineva că cei mai mulți din acești onorabili patrioți sunt fără avere, fără cultură, fără inteligență naturală măcar? Nu. Arată-ni-se în adevăr, un învățat în șirul roșilor, un autor însemnat în orice ramură, un economist, un jurist consult? Nu e niciunul. Dacă le trebuie un financiar, aleargă la dl Dim. Sturza, care i-a combătut cu cea mai asprime, pentru ca, redevenind ministru, să-l laude și căruia majoritatea roșie îi dă totdeauna voturi de neîncredere de cari d-sa nu prea îi pasă, dovedindu-se că ei nu-l privesc ca făcând parte din ei. În genere, cum se arată vreo dificultate politică, sunt siliți a apela la câte un om străin de partid, de care usează și abusează, pentru a-l arunca apoi de o parte, dacă n-a știut a-i prinde cu ceva la mână, cu acte compromițătoare sau cu greșeli comise pe cari să ameninți a le destăinui.
În zadar vom căuta o rațiune suficientă stărei acesteia. Singura rațiune e incapacitatea fundamentală a roșilor. Într-adever, nu se va găsi țară în lume în care niște bieți creștini ca Serurie, Fundescu, Costinescu și alții să însemne ceva. Prin ce să însemne? Prin avere? N-au. Prin învețătură? N-au. Prin iubire de muncă? Asemenea, nu. Prin inteligență înnăscută măcar? Nici prin aceasta.
Ce le lipsește dar? Torul afară de numer și un organizator. Numerul îl aveau, organizator au aflat în d. C.A. Rosetti.
Astfel, lupta acestei mase de nulități în viața statului nu era ca în alte țări, o luptă între grupuri sociale cu interese bine definite, ci stăruința unor straturi catilinare fără o meserie hotărâtă, fără talent, fără avere, pentru pânea de toate zilele, ce le-o poate procura budgetul în socoteala tuturor claselor tuturor claselor pozitive ale societății întregi. Acesta este punctum satiens, cheia infinitei și nefastei lupte sistematice, introdusă de roșii în viața publică a țării.
E la noi tot astfel?
Fie-ce deputat roșu aproape, ba este primar plătit din casa cutărei comune, ba șef de gardă plătit, ba advocat al statului, ba al comunei, ba al județului, ba ține moșii de ale statului în arendă, ba furnisează lemne pentru școli, ba a întreprins pavarea cutărui oraș, c-un cuvânt, fiecare din ei a știut să-și prefacă votul de deputat într-o resursă care stă în directă legătură cu punga contribuabililor.
În ce constă, dar, meritele partidului, preconizate de d. C. A. Rosetti? În principii?
Dar de ce nu e atât de bun a spune care anume e principiul acela, pe care d-sa și ai d-sale l-au introdus în legislațiunea țării?
Unirea? Adunarea ad-hoc din Moldova a votat-o, compusă în cea mai mare parte din conservatorii actuali, o adunare în care nici nu existau partizi [membri de partid] de vreme ce toate se votau aproape cu unanimitate. Tot acea adunare a stabilit toate principiile constituției actuale, programul ei întreg a trecut în legislațiunea noastră.
Era d. C. A. Rosetti sau ai sei, membri în Adunarea ad-hoc din Moldova?
Nu. Au zis da la ceea ce se făcea dincolo și atâta e tot.
S-a lepădat de privilegii și a luat o patentă de negustor, zice.
Negustor de vorbe goale, iată ce s-a folosit din capul locului și până astăzi.
Întrebatu-s-a unul singur dintre acei patrioți, dacă munca sa echivalează lefile pe care le ia de la contribuabil? Desigur că nu.
Însuși d. C. A Rosetti, cel cu patenta de negustor de la 1844, își sfârșește cariera negustoriei de principii prin a fi pensionar al Statului la umbra aceluiași budget la care aspiră toată suflarea patriotică!
Nu cunoaștem om de stat dintre conservatori care să se fi amestecat în politică fără a-și pierde parte însemnată din averea sa. Arate-ni-se însă dintre roșii unul care să se fi deranjat prin politică?
Din contră, toți au făcut averi, unii mai mari, alții mai mici. Aceasta este, așadar, deosebirea cea mare.
Celelalte deosebiri pe cari d. C.A. Rosetti caută să le stabilească c-un aer atât de patetic, sunt pentru istoric ca și pentru economist, cu totul irelevante. Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac!...
Noi știm atât, că rezultatul democrației dlui C. A. Rosetti e încărcarea unui biet stat agricol c-o foarte mare datorie publică, iar coarda impozabilității e atât de întinsă, încât nu se mai poate întinde fără a se rupe. Caracterul epocei liberale a României e identic cu acela al epocei fanariote: o exploatare neomenoasă a poporului, fără a i se da nimic în schimb pentru sacrificiile ce le aduce statului.
(D-ale lui M. Eminescu, articole apărute în Timpul,
În anul 1880 și 1881, Bucuresci, 1891, pp. 51-53)
Costică NEAGU
[1] Gr. G. Păucescu (1842-1897), jurist de înaltă competență și profesionalism, Procuror de secţiune al Curţii de Casațiune şi de Justiție, publicist și om politic, fondatorul Ziarului ,,Dreptul”, autor și editor de lucrări: Deosebirea între codul Caragea şi codul Napoleon, Discurs pronunciat de D. G. G. Peucescu; Despre partidele politice, de Gr. G. Peucescu. Iași (Tipografia Națională), 1878; Îmbunătățirea stărei sătenilor, de Gr. G. Peucescu. Conferință ținută la 22 Februarie 1887; Fragmente politice. Chestia țărănească, Gr. G. Peucescu etc.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
VIDEO + Foto | Ediţia a XV-a a fazei naționale a târgului firmelor de exercițiu desfășurată la Focșani și-a desemnat câștigătorii
De același autor
