Educație

IȘJ Vrancea face precizări în legătură cu desfășurarea în județ a programul național de tip pilot „Școala după școală”

Ziarul de Vrancea
26 feb 2021 2025 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă Inspectoratul Școlar Județean ( IȘJ) Vrancea  Invită părinții elevilor eligibili în programul național de tip pilot „Școala după școală”, pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv să depună solicitări scrise la secretariatele unităților de învățământ la care elevii sunt înscriși, în perioada 25 februarie-3 martie 2021.

În data de 24 februarie 2021 a intrat în vigoare Ordinul Ministerului Educației nr. 3300 din 19 februarie 2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului național de tip pilot „Școala după școală”, pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv.

Începând cu semestrul al II-lea al acestui an școlar, Ministerul Educației organizează și asigură desfășurarea Programului național pilot de tip „Școală după școală”, destinat elevilor de până la clasa a VIII-a inclusiv. Scopul proiectului este organizarea, în unitățile de învățământ primar și gimnazial, de activități remediale, în vederea acordării de sprijin elevilor pentru formarea competențelor specifice, sporirea șanselor de succes școlar și a accesului la niveluri superioare de educație și diminuarea riscului de părăsire timpurie a școlii și de abandon școlar.

Pentru participarea la Programul național pilot de tip „Școală după școală”, elevii trebuie să îndeplinească cel puțin unul dintre următoarele criterii de eligibilitate:

  1. elevul nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei  și al internetului, întrucât nu dispune de echipamente informatice proprii sau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă la internetꓼ
  2. elevul se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I sau are situația școlară neîncheiată la cel puțin o disciplinăꓼ
  3. elevul are nevoie de ore remediale, necesitate dovedită de rezultatele școlare obținute în semestrul anterior sau la evaluarea inițială de la începutul semestrului al II-lea.

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea îi invită pe părinții elevilor eligibili în program să depună solicitări scrise la secretariatele unităților de învățământ la care elevii sunt înscriși, în perioada 25 februarie-3 martie 2021.

Inspector școlar general,

prof. Gabriela Daniela Marchitan


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.