Educație

Intrare restricționată la IȘJ

Ziarul de Vrancea
3 ian 2018 2628 vizualizări

 Noul an a restricționat accesul în IȘJ Vrancea.

Din 3 ianuarie 2018 instituția vrânceană a angajat un agent de pază cu program de lucru de 8 ore, care coincide cu cel al instituției. Practic, orice persoană care intră în IȘJ este legitimată și notată într-un registru. Accesul se face acum pe intrarea principală, care are și rampă de acces pentru persoanele cu handicap, și nu prin cea laterală ca până în decembrie 2017.

”Putea intra oricine și ne-am trezit cu persoane străine în birouri, mai ales la cele de la parter. Avem un control acum asupra persoanelor care intră în instituție”, ne-a declarat inspectorul general al IȘJ, profesorul Dorin Cristea. Instituția are instalat și un sistem video de supraveghere, activ atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte. Inspectorii și toți angajații instituției vor avea în curând legitimații și ecusoane pentru activitățile la care vor participa. (M.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.