Educație

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, prin Biroul de Siguranță Școlară, a desfășurat acțiuni de monitorizare și control în unitățile de învățământ din județ

Ziarul de Vrancea
15 oct 2021 1326 vizualizări

În perioada 13-14 octombrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, prin Biroul de Siguranță Școlară, a desfășurat acțiuni de monitorizare și control în unitățile de învățământ din județ, cu privire la realizarea transportului pentru elevi și preșcolari în condiții de siguranță sanitară, dar și pentru prevenirea actelor de violență și a bullying-ului.

În acest sens, au fost verificate condițiile specifice pentru transportul elevilor înspre și dinspre școală cu respectarea prevederilor legale referitoare la aplicarea măsurilor de protecție sanitară și siguranță în trafic, graficul curselor microbuzului școlar, precum și alte aspecte privitoare la securitatea  elevilor și a preșcolarilor care beneficiază de serviciile de transport.

Utilizarea  microbuzelor școlare este permisă doar dacă acestea îndeplinesc toate condițiile legale, inclusiv cele referitoare la respectarea măsurilor sanitare impuse de pandemia Covid 19, iar pe parcursul transportului la și de la unitatea de învățământ, elevii trebuie să  respecte măsurile generale de conduită prevăzute de normele aprobate pentru transportul în comun.

De asemenea, șoferul microbuzului școlar și personalul de însoțire trebuie să respecte măsurile generale de protecție, iar mijlocul de transport trebuie aerisit și dezinfectat corespunzător, după fiecare cursă.

La sediul unităților de învățământ acțiunile au avut drept scop relaționarea cu conducerea acestora şi cu cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violență școlară și bullying, respectiv cu consilierii educativi, în scopul identificării elevilor aflați în situații de risc/vulnerabili.

De asemenea, polițiștii rutieri au verificat valabilitatea documentelor microbuzelor destinate transportului de elevi, a documentelor necesare conducătorilor auto care efectuează transportul elevilor precum și a stării tehnice a mijloacelor de transport elevi.

Poliţiştii din structurile de siguranță școlară, rutieră, prevenire şi de la posturile de poliție vor continua întâlnirile atât cu reprezentanţi ai şcolii, cât şi cu elevii dar și controalele pentru siguranța acestora.

 

B.P. Nr. 465 din 14 octombrie 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.