Incredibil! Conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 8 Focșani nu e supărată că i se bat elevii în toaletă, ci pe Ziarul de Vrancea că a relatat cazul
La trei zile de la data când s-a produs bătaia între elevi în toaleta Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” Nr. 8 Focșani (doi elevi ai școlii l-au bătut, în toaletă, pe un al treilea) și la o zi de când Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea a refuzat să furnizeze informații despre subiect la solicitările presei locale din județ, conducerea unității de învățământ amintite a transmis, evident deranjată pentru faptul că Ziarul de Vrancea a scris despre respectivele violențe care au avut loc, următoarele precizări:
Punct de vedere privind publicarea in mass-media a informațiilor referitoare la incidentul ce a avut loc la Școala Gimnaziala Alexandru Vlahuță Focșani în data de 15 februarie 2022
Precizăm că incidentul desfășurat în toaleta unității de învățământ a pornit de la o glumă între colegi, care ulterior a degenerat. Menționăm că el a fost adus la cunoștința dirigintelui, acesta nefiind informat că ar fi fost vorba de o agresiune, ci de o îmbrânceală între mai mulți elevi. Dirigintele a stabilit că problema va fi discutată la ora de dirigenție din data de 17.02.2022.
În după-amiaza zilei de 16.02.2022 au fost aduse conducerii școlii informații referitoare la eveniment de către unul dintre părinții elevilor implicați. Conducerea școlii a convocat Comisia de prevenire și combatere a violenței școlare, precum și Grupul de acțiune anti bullying, pentru anchetarea și intervievarea tuturor părților implicate și pentru a stabili măsurile ce se impun în cazul încălcării prevederilor regulamentului școlar.
Unitatea de învățământ a urmat toate demersurile legale pentru rezolvarea acestui incident neplăcut, deși în presă au fost preluate unele informații eronate și exagerate, publicate fără a fi verificate, amplificând astfel gravitatea faptelor și aducând prejudicii imaginii școlii și a conducerii acesteia, motiv pentru care a fost întocmit acest punct de vedere.
Conducerea Școlii Gimnaziale Alexandru Vlahuță Focșani
Precizările Ziarului de Vrancea
1)-Stimată Conducere a Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” nr 8 Focșani,
Faptul că sunteți mai supărată pe Ziarul de Vrancea că a scris despre bătaia între elevi în toaleta unității dumneavoastră de învățământ decât pentru realitatea că violențele au avut loc acolo, pare totuși o atitudine dificil de explicat cu argumente logice.
2)- Cine v-a împiedicat pe dumnevoastră, conducere a Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” nr.8 Focșani, entitate finanțată din fonduri publice, cu obligații pe măsură în privința transparenței informaționale, să faceți publice imediat ce ați aflat despre ele, toate amănuntele în legătură cu violențele care au avut loc între elevi marți,15 februarie 2022, în toaleta unității de învățământ pe care-o administrați? Și să împiedicați astfel orice posibile informații eronate și exagerate în prezentarea celor întâmplate
3)-Așa cum Ziarul de Vrancea nu a avut și nu va avea niciodată pretenția de a vă da „indicații prețioase” în privința modului în care dumneavoastră desfășurați procesul educațional în cadrul Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” nr.8 Focșani, vă sugerăm respectuos să nu vă mai arogați dreptul de a ne mai transmite ce, când și cum să publicăm articolele în cotidianul nostru