Educație

Început de an școlar cu bucurii pentru 24 de copii din comuna Sihlea

Ziarul de Vrancea
12 sep 2018 1280 vizualizări

Primul proiect social al comunității RO 100 Citizen Focșani, care a fost de altfel și proiectul de validare al acestei comunități, a fost încununat cu succes. 

Scopul a fost identificarea în rândul unor localități defavorizate a unor familii cu copii de vârstă școlară, cu posibilități financiare reduse. Pentru că educația este importantă, iar începutul de an școlar trebuie să fie pentru fiecare copil un prilej de bucurie, 24 de ghiozdane complet echipate au ajuns la tot atâția copii, de la preșcolari până la elevi de liceu, din opt familii din Sihlea. Nu au lipsit, bineînțeles, nici dulciurile. Voluntarii RO100 au fost întâmpinați cu multă bucurie și entuziasm de copii, pentru care începutul școlii a putut fi în acest an unul normal. Banii au provenit din donații individuale ale membrilor RO100 și ale altor persoane care au înțeles că educația reprezintă o prioritate. Este primul, dar nu ultimul proiect social de acest fel al comunității locale RO100 Citizen Focșani, pentru că educația ar trebui să fie o prioritate a noastră, a tuturor. Cu această ocazie, au fost identificate mai multe cazuri sociale care necesită o intervenție imediată din partea comunității, motiv pentru care vom reveni la Sihlea, pentru a da o mână de ajutor, punctual, acestor familii, cât și în cadrul unui proiect mai amplu pe care intenționăm să îl demarăm în preajma sărbătorilor de iarnă, a declarat Radu Țigănuș, membru al comunității locale.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.