Încep interviurile pentru selecţia metodiştilor
Cele mai multe locuri, 40, sunt disponibile la învăţământ primar u sunt discipline la care numărul de dosare depuse este sub cel al locurilor disponibile
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vrancea începe miercuri, 11 octombrie, proba interviului pentru selecţia metodiştilor. Prima probă a selecţiei, cea de evaluare a CV-ului şi a dosarului fiecărui candidat, s-a finalizat, pe site-ul instituţiei vrâncene fiind déjà afişate punctajele obţinute, cât şi programarea pentru proba a doua pentru candidaţii care au fost declaraţi admişi. Sunt discipline la care unii candidaţi au fost respinşi deoarece nu au acumulat cele 90 de credite tranferabile obligatorii. Interviurile au loc începând de miercuri până vineri, pe discipline. Comisia în faţa căreia candidaţii susţin interviul este format din inspectorul şcolar al disciplinei şi un membru al Consiliului Consultativ al disciplinei, precum şi inspectorul general adjunct al IŞJ. „Evaluarea CV-ului si a dosarului se face pe baza itemilor şi a punctajelor din fişa corespunzatoare. Punctajul minim al probei este 50 puncte, iar cel minim necesar admiterii la proba interviului este 30 puncte. Interviul se susține în fața inspectorului scolar al disciplinei și a unui membru al Consiliului Consultativ al disciplinei. Evaluarea în urma interviului se face pe baza itemilor și punctajelor din fișa corespunzătoare. Punctajul minim al probei este 50 puncte, iar cel minim de promovare a probei este 30 puncte. Nu se admit contestații. Punctajul total este de 100 puncte, iar punctajul minim de promovare este de 60 puncte, cu condiția promovării fiecarei probe în parte. Locurile disponibile în corpul metodiștilor la fiecare disciplină se ocupă în ordinea descrescătoare a punctajelor finale obținute”, se arată în procedura de selecţie a metodiştilor elaborată de IŞJ.
Rezultatele finale, pe 13 octombrie
Concursul de metodişti are loc pentru toate disciplinele şcolare, pentru anul şcolar 2017-2018. „Corpul de metodişti va fi abilitat şi pentru efectuarea unor inspecţii specifice activităţii de inspecţie şcolară a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, în unităţile de învăţământ din judeţ”, după cum se arată într-o informare a IŞJ. Pentru selectia din anul școlar 2017-2018 sunt disponibile 40 de locuri la învățământul primar, 25 la învățământ preșcolar, 20 la limba româna, 17 la învățământ tehnic, 15 la matematică, 12 la educație fizică și sport, câte 8 la informatică și limba engleză, câte 7 la istorie, limba franceză și consiliere și orientare, câte 6 la religie, arte și fizica, câte 5 la chimie, geografie și învățământ special, 4 la biologie, 3 la discipline socio-umane și câte un loc de metodist la limba germană, limba latină, minorități și profesor documentarist. Sunt unele discipline la care numărul de dosare depuse este sub cel al locurilor disponibile. Rezultatele celei de-a doua probe a selecţiei vor fi facute publice pe 13 octombrie 2017. Pentru a participa la selecție cadrele didactice trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții. Astfel, trebuie să fie absolvente de studii superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate, să fie titulare ale învățământului, să aibă cel puțin gradul didactic II în învățământ, să certifice acumularea a 90 de credite profesionale transferabile în ultimii 5 ani, să aibă calificatul anual „foarte bine” obținut în fiecare dintre ultimii 5 ani școlari încheiați. Ultima selecție a metodiștilor a fost realizată în toamna lui 2015. (M. VLADESCU)