Educație

În Piața Unirii a avut loc Concursul Datinilor și Obiceiurilor de iarnă pentru elevi

Mihai Boicu
6 dec 2017 2679 vizualizări

Centrul Cultural Vrancea a organizat miercuri  Concursul Județean al Datinilor și al Obiceiurilor de Iarnă pentru elevi, la care au participat 23 de ansambluri din județ. Concursul a avut loc în Piața Unirii, în cadrul evenimentului cultural-artistic ”Vrancea Dalbă”, care se va desfășura până la Crăciun.

Cu această ocazie, grupuri de elevi din tot județul au prezentat spectacole cu dansuri, cântece, obiceiuri și tradiții din zonele pe care le-au prezentat. Pentru prima dată, la concurs au fost invitați și ”Uncheșii” de la Păunești. Elevii Școlii gimnaziale din comună, coordonați de profesorul de limba româna Maricica Novac, au atras toate privire cu măștile lor unice și cu talăngile uriașe, care au devenit cunoscute în ultimii ani în toată țara prin prezența la festivaluri tradiționale. Același lucru s-a întâmplat și în Piața Unirii, unde au venit foarte persoane, chiar și dintre competitorii lor, pentru a se poza cu ”uncheșii”. Participarea la concursul organizat de Centrul Cultural Județean a avut loc în colaborare cu Căminul cultural din Păunești. La competiția organizată de Centrul cultural au impresionat și artiștii de la Vulturu, care s-au prezentat cu Ansamblul de dansuri ”Rapsodia Vultureană” și fanfara Vulturu Brass Band. Dansatorii din Vulturu, pregătiți de coregraful Andrei Culicovschi, au fost prezenți cu puțin timp în urmă și la Pro Tv, la emisiunea ”La Măruță”, în cadrul căreia are loc o competiție ansamblurilor din întreaga țară. Un moment inedit la concursul din Piața Unirii l-a reprezentat prezența fanfarei de copii Vulturu Brass Band, pregătită de Marian Cucu. Artiștii din Vulturu au fost însoțiți Dana Rusu, directorul Căminului cultural din localitate. Toți elevii care au fost prezenți la concurs au făcut o impresie deosebită, iar concurenții care și-au prezentat cel mai frumos tradițiile pe scena din Piața Unirii vor fi premiați. (M. B.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.