Educație

În memoria profesorului de limba română de la Răstoaca  | În amintirea domnului profesor Nicu Grozea 

Iuliana Negoiţă Prunilă
19 sep 2019 2268 vizualizări
Au trecut doi ani de când domnul profesor nu mai este printre noi iar în semn de respect și apreciere, din acestă lună, școala de care și-a legat destinul îi poartă numele: ȘCOALA GIMNAZIALĂ PROFESOR ,,NICU  GROZEA’’
Au trecut doi ani de când domnul profesor nu mai este printre noi iar în semn de respect și apreciere, din acestă lună, școala de care și-a legat destinul îi poartă numele: ȘCOALA GIMNAZIALĂ PROFESOR ,,NICU  GROZEA’’

Înaintea fiecărei serbări școlare, din timpul școlii primare, domnul învățător mă trimitea să-l invit și pe domnul director.

Locuia la doar vreo zece metri de Căminul Cultural, unde se desfășura serbarea și îmi amintesc că parcurgeam această distanță cu inima cât un purice de emoție, repetând iî gând ce trebuia să spun. Strigam timidă la poartă și atunci când apărea domnul director sau soția dumnealui, de asemenea profesor, îmi ,,recitam’’ repede textul pregătit și apoi fugeam înapoi la colegii mei, bucuroasă că mi-am îndeplinit sarcina.

Mai târziu, prin clasa a V-a, îl vedeam pe domnul director Nicu Grozea pe holurile școlii, aplanând doar cu simpla-i prezență diversele mici conflicte spontane apărute între colegii mai mari.

Nu l-am auzit niciodată radicând glasul la vreun elev. Mereu putea fi văzut trecând zâmbind, pe holurile școlii, cu catalogul sub braț și un mănunchi de chei în mână.

Nici când mi-a fost profesor de limba română în clasa a Vlll-a, nu l-am văzut vreodată încruntat sau pierzându-și răbdarea cu vreun elev mai rebel.

43 de ani a fost dascal copiilor răstocenilor, dintre care 20 de ani a fost directorul Școlii Generale din localitate.

Sute de mii de ore petrecute la catedră, înconjurat de copii... Mii de ore în care a dezvăluit, diverselor generații de copii, bogăția literaturii române, tainele poeziei lui Eminescu, Arghezi sau Alecsandri sau ale prozei lui Creangă, Sadoveanu sau Slavici. Asta e moștenirea lăsată de domnul profesor, răstocenilor în mijlocul cărora a trăit 54 de ani.

 Au trecut doi ani de când domnul profesor nu mai este printre noi iar în semn de respect și apreciere, din acestă lună, școala de care și-a legat destinul îi poartă numele: ȘCOALA GIMNAZIALĂ PROFESOR ,,NICU  GROZEA’’.

Probabil și acum veghează de Sus, din mijlocul îngerilor, asupra micilor răstoceni, așa cum a făcut atât timp cât mergea cu catalogul la clasa.

Dumnezeu să vă odihnească, domnule profesor! Veți rămane mereu în amintirea celor ce le-ați fost profesor!

Iuliana Negoiță Prunilă

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.