Educație

În atenția elevilor vrânceni | Jocurile-concurs Cangurul debutează cu Poveștile Cangurului

Ziarul de Vrancea
30 ian 2022 1137 vizualizări

Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (Asociația IDEE) are plăcerea să anunțe că jocurile-concurs Cangurul debutează în acest an cu concursul de limba română, Poveștile Cangurului pentru clasa pregătitoare și clasele I-XII, programat pe 11 februarie. Testele de antrenament pot fi achiziționate de pe www.editurasigma.ro.

Datele concursurilor din prima jumătate a acestui an sunt:

11 februarie – Poveștile Cangurului clasele 0-XII

25 februarie – Cangurul Lingvist - Engleză clasele III-XII

18 martie – Concursul Internațional de Matematică Aplicată Cangurul clasele I-XII

07 aprilie – Cangurașul Explorator clasele 0-IV

19 mai – Poveștile Cangurului clasele 0-IV

Concursul Poveștile Cangurului se desfășoară în două moduri: cu materiale tipărite, înscrierile putându-se realiza pe https://stars-org.net/inscrieri/#ro sau online, pe platforma cangurul.net. În acest al doilea caz, elevii pot fi înscriși individual prin achiziționarea produsului digital disponibil în librăria online a Editurii Sigma. Testele de antrenament pot fi achiziționate de asemenea de pe www.editurasigma.ro.

Pentru susținerea concursului cu materiale tipărite, înscrierile se vor face până pe 4 februarie 2022. Pentru jocul-concurs susținut online, înscrierea se poate face până în momentul susținerii testului.

În ce constă jocul-concurs Poveștile Cangurul?

Pentru clasa pregătitoare și clasele I-IV:

Testele sunt grupate astfel: clasa pregătitoare, clasa I, clasa a II-a și clasele III-IV. Pentru clasa pregătitoare, testul este sub forma unor puzzle-uri cu 18 abțibilduri. Pentru clasa I și clasa a II-a, testele sunt alcătuite din 24 de itemi. Pentru clasele III-IV, testul este alcătuit din 30 de itemi.

Pentru clasele V – XII:

Testele sunt structurate pe 4 niveluri de competențe. Fiecare elev, indiferent de clasă, poate să aleagă nivelul la care consideră că va obține cel mai bun punctaj.

1. Nivelul Creativii – recomandat elevilor din clasele V-VI. Cei care aleg nivelul Creativii au 5 puncte din oficiu.

2. Nivelul Cercetașii – recomandat elevilor din clasele VII-VIII. Cei care aleg nivelul Cercetașii au 10 puncte din oficiu.

3. Nivelul Cutezătorii – recomandat elevilor din clasele IX-X. Cei care aleg nivelul Cutezătorii au 15 puncte din oficiu.

4. Nivelul Cugetătorii – recomandat elevilor din clasele XI-XII. Cei care aleg nivelul Cugetătorii au 20 puncte din oficiu.

Pentru informații suplimentare echipa Cangurul stă cu plăcere la dispoziția celor interesați la numerele de telefon 0212434052, 0746238667, 0758044825, 0748100719, 0756712798, 0723313131 sau la adresa de email suport@cangurul.ro.

În general, jocurile-concurs internațional Cangurul constau în rezolvarea unor teste grilă care conține întrebări interesante și amuzante, create cu scopul de a dezvolta imaginația, puterea de raționament, viteza de reacție, capacitatea de a lua decizii, bucuria de a rezolva situații-problemă.

Concursurile Cangurul au loc la nivel internațional, iar Concursul Internațional de Matematică Aplicată Cangurul se desfășoară în peste 90 de țări. Editura SIGMA a organizat jocul-concurs Cangurul începând din 1994, primele întreceri ale minții fiind cele de matematică aplicată. Ulterior au fost organizate testări privind înțelegerea textului scris în limba română (Poveștile Cangurului), explorarea unor elemente de științe, educație civică și de cultură (Cangurașul Explorator), dar și verificarea nivelului de competență în limbile engleză, franceză, germană (Cangurul Lingvist). Proiectul educațional Cangurul se adresează tuturor elevilor, nu numai celor performanți, oferind fiecăruia experiențe de învățare eficientă. Cangurul se desfășoară în limbile română, maghiară și, în măsura solicitărilor, în germană. Evenimentele au fost și sunt sprijinite de: Asociația internațională Kangourou sans Frontieres, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada Franței, Ambasada Canadei, Delegația Walonie-Bruxelles, Institutul Cervantes, Institutul Goethe, British Council, Cambridge English Language Assessment, European Examinatios Centre, Universitatea București – Facultatea de Matematică și, în ultimii ani, s-au desfășurat sub înaltul patronaj al Fundației Principesa Margareta.

Ne exprimăm gratitudinea și salutăm sprijinul primit de la partenerii media ai evenimentului, instituții de presă care au ales să susțină într-un mod admirabil un proiect educațional excepțional adresat noilor generații.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.