Educație

Împrumutul interbibliotecar – serviciu gratuit și permanent în perioada pandemiei la Biblioteca Judeţeană Vrancea

Ziarul de Vrancea
21 aug 2020 1226 vizualizări

Informația apare precizată într-un comunicat de presă transmis de conducerea Bibliotecii Judeţene Duiliu Zamfirescu Vrancea.

Serviciul de împrumut interbibliotecar din cadrul Bibliotecii Judeţene Duiliu Zamfirescu Vrancea este solicitat şi din ce în ce mai apreciat de public. Acest serviciu vine în sprijinul utilizatorilor, oferindu-le posibilitatea de a împrumuta o carte aflată în colecţiile oricărei biblioteci din ţară.

Funcționalitatea acestui serviciu a fost demonstrată prin numărul mare de solicitări de documente (cărți, articole din periodice, scanări parțiale ale capitolelor etc.) și prin modul în care instituţia noastră a răspuns acestor solicitări, în cursul acestui an. Din punct de vedere statistic, dacă la începuturile acestui serviciu, erau solicitate un număr de aproximativ 15 titluri, numărul de documente împrumutate a cunoscut, în timp, creșteri semnificative, ajungând în ultimii ani la 154 documente pe an.

Împrumutul interbibliotecar este bazat pe colaborarea bibliotecilor din ţară, contribuind la diversificarea serviciilor de bibliotecă şi are ca rezultate satisfacerea cerinţelor de lectură, de studiu şi de informare, în situaţia în care biblioteca nu deţine titlurile solicitate. 

Cum se poate beneficia de un împrumut interbibliotecar? 

„În primul rând, trebuie să fii înscris la bibliotecă. În baza cardului de acces, utilizatorii bibliotecii pot solicita, prin completarea unei cereri de împrumut interbibliotecar, cărţi care nu se regăsesc în colecţiile bibliotecii noastre. Ca noutate pentru acest an, taxa de transport pentru restituirea documentelor, care era anterior suportată de beneficiarul împrumutului, respectiv de utilizator, revine bibliotecii. Solicitantul poate intra în posesia documentelor în termen de maxim 7 zile. Biblioteca furnizoare este cea care stabilește ulterior condițiile de împrumut și  termenul de restituire, care este, în medie, 2-4 săptămâni.  Cărţile pot fi studiate în Sala de lectură a Bibliotecii, cu posibilitatea prelungirii termenului doar cu acordul bibliotecii furnizoare, existând şi facilităţi de multiplicare. 

Mulțumim tuturor colaboratorilor noștri din bibliotecile publice, universitare, specializate etc. pentru promptitudine și pentru deschiderea pe care o au privind împrumutul și circulația documentelor care fac parte din toate colecțiile și fondurile de carte (cărți, scanări , copii xerox). În egală măsură, mulțumim utilizatorilor care apelează cu încredere la acest serviciu!” - Claudia Hanganu – coordonator Serviciul împrumut interbibliotecar.

Biblioteca Judeţeană Vrancea are dublă calitate, de beneficiară şi de furnizoare de documente de bibliotecă prin intermediul serviciului de împrumut interbibliotecar. Am colaborat, de la începutul anului, cu mai multe biblioteci din ţară: Biblioteca Națională a României, Biblioteca Județeană Galați, Biblioteca Județeană Brăila, Biblioteca Județeană Argeș, Biblioteca Centrală Universitară Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti, Biblioteca Universității din Craiova, Biblioteca Universității din Galați. 

Majoritatea titlurilor solicitate au fost din domeniile: medicină, psihologie și pedagogie școlară, viticultură, literatură și critică literară. De asemenea, au fost cereri și pentru articole din reviste, periodice din diferite domenii, materialele solicitate fiind necesare  examenelor  și cercetării academice.

Aşteptăm solicitări on line pe adresa de e-mail cititori@bjvrancea.ro sau la sediul central al bibliotecii din strada Mihail Kogălniceanu nr.13, telefon 0237214562.

Manager,                                                                               Relaţii Publice,

 Oana-Raluca Boian                                                             Adrian Ţiglea

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.