Educație

Cine a fost Generalul Aviator ANDREI POPOVICI, personalitate remarcabilă a Aeronauticii Române,originar din Vrancea

Ziarul de Vrancea
30 mai 2018 1081 vizualizări

ANDREI POPVICI s-a născut la data de 14 august 1883, în staţia Coteşti, Comuna Goleşti, Plasa Marginea, Judeţul Râmnicu Sărat, astăzi Comuna Goleşti, Judeţul Vrancea.

Personalitate remarcabilă a Aeronauticii Române, Generalul Aviator ANDREI POPOVICI a fost printre primii piloţi brevetaţi ai României, comandant de şcoală militară de aviaţie la începuturile înfiinţării sale, comandantul celui mai important grup aeronautic, Grupul 2 Aeronautic, în campania aeriană pentru salvarea României în vara de foc a anului 1917, comandantul primei instituţii de învăţământ aeronautic din România Mare, Grupul IV Aviaţie Instrucţie, dezvoltator de industrie aeronautică naţională, cu merite în înfiinţarea şi construirea de avioane la Fabrica ASTRA din Arad şi IAR Braşov, director al companiei naţionale de transport aerian a României interbelice, Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat - LARES.

ANDREI POPVICI s-a născut la data de 14 august 1883, în staţia Coteşti, Comuna Goleşti, Plasa Marginea, Judeţul Râmnicu Sărat, astăzi Comuna Goleşti, Judeţul Vrancea.

               

În viaţa naţiunilor, colectivităţilor, ca şi a personalităţilor sunt deopotrivă cuprinse zile şi fapte astrale, dar şi tristeţe, îndoială şi uneori revoltă, ale căror manifestare marchează destine şi de ce nu, dezvoltări ale istoriei de o semnificaţie cu totul aparte.

În cazul de faţă vorbim despre destinul unui aviator, a unei înălţătoare personalităţi aeronautice care, prin lucrarea realizată la începuturile aviaţiei din România, a contribuit la aşezarea pe harta lumii, împreună cu ceilalţi corifei ai aviaţiei nostre, o ţară dunăreană cu un destin aeronautic cu nimic mai prejos decât alte ţări, cu posibilităţi materiale, financiare şi umane superioare.

Ne referim totodată, la cel care a fost printre primii piloţi brevetaţi ai României, comandant de şcoală militară de aviaţie la începuturile înfiinţării sale, comandantul celui mai important grup aeronautic, Grupul 2 Aeronautic, în campania aeriană pentru salvarea României în vara de foc a anului 1917, comandantul primei instituţii de învăţământ aeronautic din România Mare, Grupul IV Aviaţie Instrucţie, dezvoltator de industrie aeronautică naţională, cu merite în înfiinţarea şi construirea de avioane la Fabrica ASTRA din Arad şi IAR Braşov, director al companiei naţionale de transport aerian a României interbelice, Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat - LARES.

În cele mai multe lucrări de profil, dacă nu în toate s-au strecurat, din necunoaştere şi poate comoditate, date inexacte cu privire la data şi locul naşterii viitorului general aviator, care nu au nimic de-a face cu realitatea prezentată de dovezile arhivistice.

Cu nuanţele de rigoare, datele sunt prezentate, în general, astfel: “Fiu al lui Ion şi al Olgăi Popovici, născută Focşaneanu, Andrei a văzut lumina zilei în 16 august 1883, într-un vagon de marfă, 

pe o linie lăturalnică a staţiei Gugeşti”; “Micul Andrei, a urmat cursul elementar la Şcoala Domnească (azi Liceul “Unirea”) din Focşani..., şi tot aici a absolvit primele 3 clase gimnaziale”.

În fapt, ANDREI POPVICI s-a născut la data de 14 august 1883, în staţia Coteşti, Comuna Goleşti, Plasa Marginea, Judeţul Râmnicu Sărat, astăzi Comuna Goleşti, Judeţul Vrancea. Din foile matricole ale elevului Andrei Popovici, rezultă că a urmat primele patru clase la Şcoala de băieţi nr. 4 din Focşani (1990-1994) şi clasele I (1994-1995), a II-a (1995-1996) şi a III-a (1996-1997) gimnaziale la prestigiosul Liceu „UNIREA” din Focşani, deoarece părinţii domiciliau în localitate, la adresa Strada Gării, nr. 116.

La sfârşitul clasei a III-a s-a retras de la Liceul „UNIREA”,fiind atras de cariera militară. A candidat la Şcoala Fiilor de Militari de la Iaşi, viitorul Liceu Militar, fiind declarat „ADMIS”. Datorită voinţei extraordinare, dar şi contribuţiei unor dascăli de excepţie, printre care istoricul A.D.Xenopol, ori criticul Garabet Ibrăileanu, elevul Andrei Popovi se va remarca prin rezultate de excepţie la materiile de studiu şi prin comportare, fapt care i-a permis să fie admis de drept la şcoala militară în anul 1902, viitorul aviator optând, aşa cum era de aşteptat, pentru o şcoală de elită, Şcoala de Infanterie şi Cavalerie de la Bucureşti.

S-a adaptat foarte bine la rigorile vieţii de cavalerist, absolvind acestă instituţie de învăţământ la 1 iulie 1904, cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la Regimentul 2 Roşiori din Bîrlad. În foaia calificativă la absolvirea şcolii miliare, comandantul instituţiei de învăţământ, colonelul Cotescu, nota la 26 iunie 1904: „Prea bun elev. Întruneşte toate calităţile pentru a deveni un excelent ofiţer”.

În noua calitate de ofiţer, comandant al unui pluton de cavalerie, sublocotenentul Andrei Popovici a confirmat aprecierile profesorilor şi comandanţilor săi din perioada studiilor militare, reuşind să continue să se afirme ca un foarte bun ofiţer. Aprecierile primului său comandant de regiment sunt edificatoare în acest sens: „25 iunie 1905. Bun ofiţer de cavalerie. Încalecă destul de bine şi îi place calul. S-a pus la curent cu regulamentele de teorie şi practică. Propusele la călărie ce i-au fost încredinţate le-am găsit bine instruite. Zelos la serviciu, caracter serios şi conduită până acum foarte bună. Caracter blând, dar cam molatec”

Începând cu 1 Noiembrie 1905, ofiţerul este mutat la Regimentul 11 Călăraşi şi detaşat, potrivit regulamentelor de pregătire a ofiţerilor, la Şcoala Specială de Cavalerie de la Târgovişte. Preocupat de desăvârşirea pregătirii de specialitate promovează cu rezultate foarte bune examenenele la toate materiile din programa de învâţământ, fiind declarat promovat la 30 iunie 1906 cu media 16.04, fiind clasificat pe locul 11 din 23 de absolvenţi. În notarea de serviciu pe timpul studiilor, comandantul şcolii, locotenentul colonel Bassarabescu nota: „28 iunie 1906. A terminat cursurile şcoalei în condiţiuni bune. A făcut progrese la călărie. Este serios şi constant la îndeplinirea îndatoririlor sale. Caracter închis şi susceptibil. Are calităţi pentru a face un bun ofiţer”.

După absolvirea Şcolii Speciale de Cavalerie se va implica cu devotament pentru îndeplinirea îndatoririlor la noul corp unde va fi mutat, aprecierile pentru anul 1906 ale comandantului Regimentului 11 Călăraşi anticipând evoluţia ulterioră, pozitivă, a tânărului ofiţer de cavalerie. Câteva extrase din notele pe anul 1906 par a fi relevante în acest sens: „Foarte inteligent. ... Cunoaşte limba franceză şi limba germană. ... Sincer, leal şi foarte demn. ... Iubeşte pe soldat şi mai ales calul. ... Acest ofiţer pare a fi o bună achiziţie pentru armă, arătând multă dragoste pentru serviciu şi având însuşirile neceasare”.

Pentru rezultatele deosebite obţinute, în baza Înaltului Decret nr. 5384 din 28 decembrie, a fost distins cu Medalia Jubiliară Carol I.

La 1 Noiembrie 1906 este numit din nou la Regimentul 2 Roşiori, iar activitatea sa în anul 1907 este la fel de pozitivă. A luat parte la concentrarea armatei în zona Piatra Olt determinată de răscoala ţăranilor din acel an. Înbolnăvindu-se foarte serios de febră tifoidă, fiind internat 66 de zile începând cu data de 29 iulie la Spitalul Colţea din Bucureşti, nu a mai putut lua parte la manevrele regale din toamna anului 1907, din Dobrogea. Având în vedere modul de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu şi conduita sa foarte bună, comandantul regimentului propunea în octombrie 1907 înaintarea în grad a ofiţerului „la alegere”.

În contradicţie cu faptele ofiţerului şi conduita sa generală, este pedepsit de comandantul regimentului la 26 noiembrie 1907 şi în decembrie acelaşi an cu 5 zile închisoare, respectiv 6 zile închisoare pentru părăsirea garnizoanei fără voie în ziua inspecţiei generale sanitare şi recidivă, în acelaşi sens. Coroborând informaţia anterioară privind contactarea febrei tifoide de către ofiţer în urma concentrării anterioare cu faptul că, pe data de 21 decembrie, ministrul de război îi va acorda un concediu medical de 50 de zile, putem concluziona că sustragerea ofiţerului de la inspecţia sanitară avea în vedere ascunderea bolii şi nu sustragerea de la îndatoririle de serviciu.

Având în vedere pedepsele acordate, în ianuarie 1908, comandantul Regimentului 2 Roşiori va schimba propunerea de avansare „la alegere” în avansare „la termen”, fapt pentru care, la 1 aprilie 1908, sublocotenentul Adrei Popovici va fi avansat la gradul de locotenenent.

De altfel, în nota la aprecierea comandantului de regiment pentru anul 1908, în luna decembrie, comandantul Brigăzii 7 Cavalerie, graţie experienţei şi spiritul care caracteriza comandantul acelor timpuri, făcea următoarea apreciere la adresa ofiţerului: „...în cursul anului acesta nu a mai dat nici o ocazie de nemulţumire şefilor săi. Actele care i se imputau erau mai mult un impuls al tinereţii de care cred că s-a şi debarasat  Demonstrând capacitatea deosebită de care dispunea, rezultatele obţinute de ofiţer în anul următor vor fi elogios apreciate de locotenentul colonel Baranga, comandantul Regimentului 2 Roşiori: „Este I-ul la marşul de rezistenţă anul acesta, locotenent Popovici Andrei este un perfect ofiţer de cavalerie, fanatic pentru arma sa. A câştigat premiul întâiu la concursul de dresaj între ofiţerii de cavalerie din Corpul 4 Armată. De asemenea, a luat premiul întâi între ofiţeri de cavalerie la cursele de brigadă. Plutonul său este cel mai bun din regiment, ca disciplină, instrucţie şi călărie. Îngrijeşte foarte mult de oameni cât şi de caii din plutonul său. Partea materială a început a îşi îndrepta şi judecă mult mai matur. Dacă va continua astfel, va înainta la alegere cu siguranţă.

În nota de apreciere a rezultatelor obţinute pe anul 1909, la 21 ianuarie 1910, comandantul Brigăzii 7 Cavalerie, colonelul Popescu, menţinea notele acordate de comandantul de regiment şi propunea trimiterea ofiţerului pentru perfecţionare la o şcoală de cavalerie din străinătate „... fiind un element preţios în chestiunea de cavalerie”

La 20 decembrie 1910 va fi mutat (din motive disciplinare) la Regimentul 4 Călăraşi. Dar valoarea ofiţerului va fi apreciată potrivit calităţilor demonstrate de noii săi şefi ierarhici, ceea ce denotă înţelegerea exactă a valorii şi calităţilor umane, dar şi o fină analiză, în toată profunzimea sa, a caracterului, aptitudinilor şi potenţialului acestui ofiţer. Pentru prima dată, graţie fineţei analizei realizate, este menţionată dorinţa ofiţerului de a deveni aviator. În acest sens, fără o atitudine preconcepută faţă de motivele care au determinat mutarea disciplinară a locotenentului Andrei Popovici, comandantul Regimentului 4 Călăraşi, locotenentul colonel Stăinescu nota: ”Prezentare corectă. Sănătos şi rezistent. Călăreţ de elită şi neobosit, instructor de echitaţie eminent. A fost de trei ori premiat la concursurile hypice din cursul anului; - în marş izolat a străbătut 140 km în 14 ore şi 30 min – a executat marşul de rezistenţă al Corpului II Armată calificat *cu distincţie şi prea bine*. A pregătit şi prezentat gradele inferioare din corp la concursurile hypice, obţinând 7 din 11 premii, rezultat pentru care i-am adresat Ordin de Zi de mulţumire. Urmăreşte cu pasiune dorinţa de a deveni aviator, pentru care îndeplineşte toate condiţiunile. Neîntrerupt prezent la şcoala ofiţerilor în corp şi în garnizoană, a dat dovadă că este foarte inteligent, cu bună judecată, că are o vădită cultură generală şi că posedă prea bine instrucţia militară şi pe aceea a armei. Cu toate că este contabil în materie, a servit şi la front ca instructor şi locţiitor de comandant de escadron; - în manevrele Corpului II Armată a comandat cavaleria în mici detaşamente mixte şi a servit ca adjutant al regimentului. Fără îndoială are aptitudini care se disting prin energia, voinţa, voiciunea şi pasiunea pentru profesia sa. Educaţia şi prezentarea sa în şi în afară din serviciu sunt prea bune. Distins în societate. Pare a ascunde multă suferinţă sufletească. Serveşte cum nu se poate mai bine. Este în corp contabil în materie, comandant al Escadronului de depozit, comisar special, director de şcoală, a servit şi ca instructor, este gospodar al cazinoului camarazilor săi, şi dă peste tot rezultate exemplare fiind harnic şi de încredere. Îndeplineşte în întregime toate condiţiile pentru gradul superior. Merită a înainta”

Iar comandantul Brigăzii II Cavalerie, întărea aprecierile comandantului de regiment, supranotând: „Acest ofiţer ar merita, după toate însuşirile sale intelectuale şi după modul întradevăr distins cum îndeplineşte orice serviciu, să facă parte din categoria ofiţerilor destinaţi să înainteze excepţional. ... Văd că şi comandantul său de regiment l-a apreciat cât se poate de favorabil.”.

Potrivit dorinţei exprimate, la data de 11 februarie 1912 este detaşat la Batalionul de Căi ferate, Şcoala de pilotaj, pentru a începe instrucţia în zbor. Alături de acesta se vor mai înscrie la cursurile de pilotaj locotenenţii Eugen Adamovici, Gheorghe Caranda şi Constantin Fotescu. Andrei Popovici va începe activitatea de zbor pe avionul biplan tip „Farman”, având ca instructor pe locotenentul Gheorghe Negrescu, pilotul cu brevetul de pilot nr. 2, moment din care între cei doi aviatori se va lega o trainică prietenie. Dorind să se perfecţioneze pe avioanele monoplan, va fi singurul dintre dintre ofiţerii elevi care va zbura acest tip de aeronavă în anul 1912.

În spiritul tradiţiei instituite încă din secolul trecut, de a fi trimişi tineri ofiţeri pentru specializare şi instruire în şcolile militare de renume din Occident şi din aviaţie vor fi trimişi să-şi desăvârşească pregătirea de zbor o serie de ofiţeri, primii dintre aceştia luînd drumul Angliei şi apoi al Franţei în anul 1912. Astfel, prin Ordinul nr. 3711 din 17/27 iunie 1912, Ministerul de Război a hotărât trimiterea în Anglia a locotenenţilor Andrei Popovici, Simion Chişcăneanu şi sublocotenentului Ştefan Protopopescu pentru a urma şcoala de pilotaj. Transportul şi indemnizaţia ofiţerilor s-a ridicat la suma de 10.380 lei, fiecare dintre tinerii piloţi primind o diurnă în valoare de 18 lei pe zi timp de 20 zile, cât urma cursul de specializare Locotenentul Andrei Popovici, prin raportul nr. 4057 din 23/5 iulie 1912 a primit ordinul ca din Anglia să plece la Paris pentru a-şi lua brevetul superior de pilot la „Casa  Morane Saulnier”, prelungindu-i-se şederea în Franţa cu două săptămâni pentru terminarea cursurilor. La sfârşitul anului, deşi obţinuse rezultate de excepţie la zbor, datorită unor luări de poziţie în favoarea zburătorilor, detaşarea ofiţerului va înceta, contând în continuare în activitate la Regimentul 4 Călăraşi din Turnu Măgurele.

Cu toate acestea, la deschiderea cursurilor pentru pregătirea noii serii de zburători, la data de 1/14 martie 1913, constatându-se o insuficienţă a instructorilor de zbor, la propunerea Direcţiei Geniului, Ministerul de Război a aprobat detaşarea a trei ofiţeri, respectiv locotenenţii Mircea Zorileanu, Eugen Adamovici şi Andrei Popovici la Şcoala Militară de Aviaţie de la Cotroceni „întrucât este lipsă de ofiţeri-piloţi pentru a pune în stare de funcţiune aparatele de zbor şi a-i învăţa pe noii elevi tehnica pilotajului...

Datorită calităţilor superioare probate, locotenentul Andrei Popovici va fi avansat la gradul de căpitan, selecţionat şi trimis în Anglia, în perioada mai – iunie 1913, pentru a se obişnui cu aparatele de zbor engleze tip “Bristol” şi pentru recepţia aparatelor comandate. Reîntors în ţară a arătat că este un ofiţer care are toate calităţile unui bun aviator, a trecut toate probele specifice, obţinând brevetul de pilot cu nr. 11, în baza procesului verbal din data de 11 iunie 1913. Nu a aparticipat decât în ultima parte la Campania din Bulgaria, deoarece se afla în străinătate pentru a recepţiona şi aduce în ţară un avion, care nu a fost terminat la termen, conform contractului de livrarea. În foaia calificativă pentru anul 1913, locotenentul colonel Mihail, comandantul Batalionului de specialităţi, structură căreia i se subordonau Parcul central şi Şcoala de Aviaţie, nota: “Ofiţer distins, ca pilot va fi întrebuinţat ca profesor în această specialitate”.

Prin munca intensă desfăşurată, prin aportul constant la dezvoltarea şcolii de aviaţie, prin calităţi alese de zburător, căpitanul Popovici Andrei va promova la Comanda Şcolii de Aviaţie la 13 mai 1914, în acest an fiind brevetaţi ca piloţi 12 ofiţeri şi 5 grade inferioare, care îşi vor aduce o contribuţie remarcabilă în luptele ulterioare desfăşurate pentru apărarea ţarii. Referinţele cu privire la activitatea ofiţerului sunt de excepţie, iar prestaţia acestuia, de asemenea, cu toate lipsurile şi greutăţile care se manifestau în ceea ce priveşte bugetul modest alocat, asigurarea cu tehnică de aviaţie şi piese de schimb pentru avioane, carburanţi şi lubrifianţi, echipament special pentru zbor. Referindu-se la aceste aspecte căpitanul aviator Andrei Popovici arăta într-un raport către eşaloanele superioare: „...(bugetul) nu este suficient nici pentru micile reparaţiuni, benzină, ulei. Avem piloţi buni, însă n-au pe ce zbura. Este necesar să se cumpere cel puţin 6 avioane Bristol-tractor de 80 CP şi 6 Farman de 80 CP. Şcoala are elemente care au făcut pilotajul pe aceste tipuri de aparate, care zboară foarte bine”

Pe baza numeroaselor rapoarte înaintate de ataşaţii militari români din ţarile care participau la conflictul mondial în desfăşurare şi a concluziilor rezultate din acţiunile aeriene desfăşurate de aviaţiile beligerante, în special a aviatorilor francezi, inspectorul general al Geniului şi Aeronauticii, generalul Mihail Boteanu, cu sprijinul căpitanului aviator Andrei Popovici şi locotenenţilor ingineri Ştefan Protopopescu şi Gheorghe Negrescu a elaborat Instrucţiunile asupra întrebuinţării aeroplanelor, destinate să asigure pregătirea piloţilor militari români în vederea participării la campania militară. Documentul reitera organizarea aviaţiei pe patru escadrile, care formau Escadra aviaţiei militare, puse la dispoziţia armatei de cele două centre de pregătire, fiecare escadrilă având de data aceasta în dotare 10-12 avioane, din care 8-9 aparate în prima linie de luptă, celelalte asigurând rezerva unităţii. Documentul reglementa principiile repartizării escadrilelor pe lângă corpurile de armată şi divizii, principalele misiuni ale aviaţiei, un rol important revenind celor de observare a concentrărilor de trupe inamice, a fortificaţiilor şi depozitelor de muniţii şi materiale, urmărire a circulaţiei pe şosele sau căi ferate, transmitere a ordinelor scrise în zona frontului, reglare a tragerilor de artilerie, lansare de bombe  în liniile inamice, necesitatea stabilirii unor terenuri de zbor de rezervă, precum şi rolul şi importanţa logisticii.

Acest document a fost completat cu Reguli de deservire pentru întrebuinţarea aeroplanelor în campanie, care particularizau misiunile aviaţiei în campanie, cu precizarea că, în caz de mobilizare, escadrilele de aviaţie se subordonau ordinelor Marelui Cartier General şi numai în caz de nevoie urmau să fie ataşate corpurilor de armată sau diviziilor.

Pe baza acestor documente, la sfârşitul lunii august 1914, Inspectoratul General al Geniului şi Aeronauticii a propus Ministerului de Război să aprobe compunerea escadrilelor de la Şcoala Militară de Aviaţie de la Cotroceni, misiunile acestora, înzestrarea cu aparate de zbor şi încadrarea cu personal navigant. Pe baza avizului favorabil primit, Şcoala de Aviaţie de la Cotroceni a fost organizată pentru război, pe 2 escadrile de luptă şi logistica aferentă, fiecare escadrilă fiind organizată pe un eşalon volant şi un eşalon parc, la comanda Escadrilei a II-a fiind propus căpitanul Andrei Popovici.

O etapă importantă în evoluţia aviaţiei române a constituit-o înfiinţarea prin Decizia ministerială nr. 305 din 10/23 august 1915 a Corpului de aviaţie român, care avea garnizoana în Bucureşti şi se subordona pentru început Direcţiei a IX-a a şcolilor militare. Decizia intra în vigoare începând cu data de 15/28 septembrie 1915, Batalionul de specialităţi din Inspectoratul General al Geniului şi Aeronauticii asigurând, conform ordinului, fondurile necesare desfăşurării activităţii acestei noi structuri a aviaţiei militare.

În aceste condiţii, potrivit Deciziei Ministeriale nr. 305/1915, începând cu data de 15 septembrie, căpitanul Andrei Popovici era detaşat la această structură nou înfiinţată. Deşi în această perioadă a avut mai multe accidente la zbor, unul în timpul verii, care s-a soldat cu câteva contuzii foarte puternice şi altul în luna octombrie, când a suferit o comoţie cerebrală care l-a ţintuit la pat timp de 48 de ore, „dragostea, cea mare, ce o are pentru aviaţie şi bucuria fără margini ce i-a cuprins sufletul faţă de noua organizare a aviaţiunii l-a însănătoşit”

A îndeplinit funcţiile de şef al biroului mobilizare din Corpul Aerian Român şi de comandant al unui grup de escadrile destinat unei armate. „În toate aceste părţi se simte o mână de fier, însă, adesea cu mănuşi subţiri. Ordinile ce se dau escadrilelor sale sunt luate ca model. Făţă de subalterni are o îngrijire cu adevărat părintească şi deşi este sever cu toţii, însă, toţi în iubesc”, este caracterizarea comandantului Corpului Aerian Român, colonelul Găvănescu. Pentru toate acestea şi „pentru toate meritele sale, pentru riscul vieţii”, îl propunea, „cu toate insistenţele posibile” pentru decorarea cu Ordinul Virtutea Militară  

Sfărşitul anului 1915 găsea aviaţia militară reorganizată, cu o structură autonomă, Corpul Român de Aviaţie, cu o relativă îmbunătăţire a dotării, prin intrarea în serviciu a primelor avioane cumpărate din Franţa, bilanţul şcolilor de pilotaj înregistrând 37 de piloţi şi 25 de observatori aerieni de artilerie brevetaţi.

Deşi aceste rezultate dădeau garanţia unei evoluţii ascendente a structurilor de aviaţie, adoptarea unor măsuri greşite la sfârşitul anului 1915, respectiv transferarea formării piloţilor Şcolii de la Băneasa a Ligii Aeriene Române, cu rezultate care se vor dovedi a fi dezastruoase, precum şi trimiterea aviatorilor, în perioada de iarnă, la corpurile de origine, au determinat luări de poziţie hotărâte din partea personalului navigant, căpitanul Andrei Popovici fiind unul dintre cei mai activi.

În pofida aprecierilor elogioase privind activitatea desfăşurată la Corpul de Aviaţie, forurile superioare vor lua decizia încetării detaşării căpitanului Andrei Popovici la această structură de aviaţie începând cu data de 1 martie 1916, potrivit Ordinului nr. 18534 al Ministerului de Război, iar de la 28 martie a luat comanda Escadronului I de Ştafetă, ulterior a Escadronului II Teleorman din organica Regimentului 4 Călăraşi.

În aceste condiţii, căpitanul Popovici Andrei va participa la acţiunile militare la intrarea României în Primul Război Mondial la comanda unui escadron din Regimentul 4 Călăraşi. Pentru perioada 15 august – 15 octombrie 1916, aprecierile în rezumat ale locotenent colonelului Mittescu Alexandru, comandantul de regiment sunt edificatoare: “Prea bun militar, rezistent, a dat probe de devotament şi deosebit curaj, pe care a ştiut să-l insufle şi unităţii sale. Educaţie militară desăvârşită, şi-a îndeplinit serviciul cu multă râvnă. Unitatea sa s-a achitat prea bine de toate însărcinările primite în timpul campaniei. Ofiţerul s-a distins în recunoaşteri şi în luptele de la Voila şi Porumbacu, prin tactul cu care şi-a condus unitatea şi prin pierderile ce a ştiut să cauzeze duşmanului în lupta de la Voila. În timpul retragerei de la Porumbacu, înaintând cu unitatea sa până la Scărţişoara, prin dispoziţiunile luate a gonit două escadroane inamice, salvând 60 de răniţi şi 15 sanitari şi făcând 12 prizonieri. Pentru conduita sa în această din urmă acţiune, a fost felicitat de comandantul Brigadei şi propus la decorare, de comandantul regimentului cu Ordinul Mihai Viteazul”. Fostul său comandant de regiment, termina aprecierile “propunând pe ofiţer la avansare excepţională la gradul de maior şi decorare cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, ca unul care întruneşte toate calităţile ce se cer unui ofiţer superior, precum şi pentru curajul şi devotamentul ce a arătat în timpul campaniei”.

Sosirea în ţară a misiunii militare franceze, comandată de generalul Berthelot şi ulterior a unei misiuni aeronautice comandată de colonelul Malherbre, în luna decembrie 1916, formată din 35 de ofiţeri, 11 adjutanţi, 38 de segenţi, 28 caporali şi 165 soldaţi  a condus la reorganizarea completă a Aeronauticii române. Observatorii şi piloţii francezi au fost împărţiţi la grupuri şi escadrile alături de zburătorii români. Metodele franceze au fost predate în Şcoli de observatori, antenă, comandament şi aplicate la unităţi.

Implicaţi încă de la sosire în formarea cadrelor autohtone şi în activitatea operativă a escadrilelor, ofiţerii şi subofiţerii francezi au făcut ca reorganizarea aeronauticii, în cadrul general al reorganizării armatei române, să devină „o problemă franceză”, atât în ceea ce priveşte noua structură a armei, atribuţiile organelor de comandament, concepţia şi conducerea procesului de instrucţie menit să formeze piloţi şi observatori, fotografi şi mecanici de avion. Reuşita operaţiunii de reorganizare a fost verificată în timpul luptelor din vara anului 1917.

Potrivit aprobării din 7/20 decembrie 1916 a şefului Statului Major General, generalul Constantin Prezan, Aeronautica Română urma să dispună la Marele Cartier General de o Direcţie compusă din 2 secţii, una de aviaţie şi una de aerostaţie. În sprijinul armatelor de operaţii era alocat câte un grup aeroanautic compus în principiu din stat major, parcul grupului, un număr variabil de escadrile şi un număr variabil de companii de aerostaţie.

Direcţia Aeronautică urma să aibă în structura sa un parc central de aviaţie, o rezervă generală de aviaţie şi un depozit central de aerostaţie, un serviciu de aerofotogrametrie, un serviciu meteorologic şi, foarte important, două şcoli, una de piloţi şi una de observatori, precum şi un centru de instrucţie pentru aerostaţie.

Potrivit acestui proces, până în luna mai 1917, Aeronautica română a fost reorganizată pentru a participa la campania anului 1917, în 3 grupuri aeronautice şi un corp de aerostaţie puse la dispoziţia armatelor de operaţii, astfel:

Director - Locotenent colonel de Verguette

Comandantul Aviaţiei - Maior aviaţie Fotescu Costache

Grupul 1 Aeronautic la Armata 2 Română

Maior av. Sturdza

Escadrila N1 - Căpitan Micheletti

Escadrila F2 - Căpitan Chalet Panait

Escadrila F3 - Căpitan Ştefănescu Scarlat

Grupul 1 Aeronautic la Armata 2 Română

Maior av. Sturdza

Escadrila N1 - Căpitan Micheletti

Escadrila F2 - Căpitan Chalet Panait

Escadrila F3 - Căpitan Ştefănescu Scarlat

Grupul 2 Aeronautic la Armata 4 Rusă

Maior av. Popovici Andrei

Escadrila N3 - Căpitan Grand

Escadrila F4 - Căpitan Giossanu Haralambie

Escadrila F7 - Căpitan Gaulin

Grupul 3 Aeronautic la Armata 6 Rusă

Maior av. Capşa Nicolae

Escadrila N10 - Căpitan Blery

Escadrila F5 - Irimescu Radu

Escadrila BM8 - Căpitan Delas

Având în vedere nevoile mari de încadrare, conducerea superioară a armatei a hotărât mobilizarea tuturor piloţilor şi observatorilor aerieni de la trupele de origine la structurilor aeronautice nou create, iar graţie prestigiului de care se bucura, căpitanul Andrei Popovici va fi încadrat definitiv în aeronautică, începând cu data de 1 noiembrie 1916, când i se va încredinţa comanda Grupului 2 Aeronautic de la Tecuci, la început la dispoziţia Armatei 4 Ruse, iar din 25 iunie 1917, la dispoziţia Armatei I Române.

Modul de îndeplinire a misiunilor acestei structuri aeronautice, care a cuprins ¾ din totalul forţelor de aeronautică angajate în campania aeriană din vara de foc a anului 1917, calităţile excepţionale ale comandantului de grup, vor fi reliefate foarte bine de şeful statului major al Armatei I, colonelul Samsonovici şi întărite de comandantul Armatei I Române, generalul Ieremia Grigorescu, ca fiind “foarte bine justificate” respectiv: “Sănătos şi foarte rezistent, inteligent, întreprinzător, dotat cu un deosebit spirit de organizare, posedă frumoase aptitudini militare. A comandat de la 25 iunie 1917 – 15 mai 1918, cu deosebită pricepere Grupul 2 Aeronautic de sub ordinile Armatei I. Ofiţer energic, s-a achitat în mod elogios în acest serviciu, aducând rezultate cu adevărat reale pe timpul operaţiunilor din 1917, astfel: În iulie 1917 în timpul pregătirii ofensivei de la Nămoloasa, a mutat în 5 zile Grupul cu 7 escadrile la Călmăţui şi Ciora – cu toată lipsa mijloacelor de transport -. În timpul operaţiunilor din iulie 1917, a deservit cu unităţile sale nevoile atăt ale Armatei I, cât şi ale Corpurilor 47 şi 8 Ruse. A luat parte, într-o largă măsură, cu grupul său, la bătălia de la Mărăşeşti, făcând recunoaşteri preţioase la timp, care au folosit ca orientare în cursul operaţiunilor. În tot timpul a păstrat legătura cu Comandamentul Armatei. Pentru modul elogios cum s-a condus s-a dat pe Armată ordinul de mulţumire nr. 96. În perioada iulie 1917 – decembrie 1917, unităţile din grupul său au doborât 11 avioane inamice şi au aruncat în sectoarele din spatele inamicului aproape 10.000 kgrame explozibile, în plus au executat peste 65 recunoaşteri de Armată şi 6 misiuni speciale. La Grupul său au funcţionat şcolile de antenă şi cursurile pentru ofiţeri superiori şi de stat major de la Armata I, unde a ţinut personal conferinţe. În rezumat Maiorul Popovici (avansat la 1 aprilie 1917) este un ofiţer eminent din toate punctele de vedere, face cinste corpului de aviaţie, şi merită să înainteze în mod excepţional la gradul de Lt. Colonel”

Elogioase sunt:

- ORDINUL DE ZI Nr. 4686/mai 1917 al comandantului Armatei 4 Ruse: „Din primele zile ale lunii ianuarie 1917, Grupul 2 aeronautic, de sub comanda căpitanului aviator Popovici Andrei, lucrează cu armata pe care o comand. Cu mijloacele slabe, grupul a îndeplinit toate operaţiunile de război necesare pe un front de 70 verste, două recunoaşteri de armată, fotografierea poziţiunilor inamice, reglarea tragerilor artileriei, legături de infanterie, bombardament şi lupte aeriene… A avut 40 de lupte aeriene şi a doborît 6 avioane…În numele armatei, al comandamentului şi al meu personal, mulţumesc călduros aliaţilor noştri, piloţilor şi observatorilor pentru lucrul intensiv făcut în interesul trupelor noastre şi doresc din sufletul meu un succes apropiat activităţii lor.  Strîng mîna cu putere căpitanului Popovici, comandantul Grupului 2 aeronautic, piloţilor, observatorilor şi întregului personal al Grupului.  Comandantul Armatei,  General de infanterie RAGOZZA”

- ORDINUl  DE ZI Nr. 96/12 august 1917 al comandantului Armatei I Române: „În crîncenele lupte date în intervalul de la 24 iulie la 6 august 1917 un ajutor nepreţuit a fost dat de unitățile Grupului 2 Aeronautic. Recunoaşteri de armată, arătând mişcările dinapoi ale inamicului, recunoaşteri de sector, reglaje, fotografii, zboruri de vînătoare, ascensiuni permanente s-au executat cu un admirabil avînt. Dar faptele ce au obţinut admiraţia tuturor şi unde s-a arătat cel mai frumos spirit de sacrificiu sînt în timpul zborurilor pentru legătura cu infanteria, cînd fără a ţine seamă de pericol, v-am văzut zburînd la înălţime foarte mică deasupra liniilor vrăjmaşe, pentru a putea aduce ştiri precise în mijlocul întunericului cauzat de bombardamentul de artilerie, atunci cînd în vuietul asurzitor nu vă vedem decît pe voi şi nu primeam decît de la voi ştiri că năvălitorii au fost stăviliţi, că valurile duşmane s-au sfărîmat şi dau înapoi, în timp ce 3 avioane inamice doborîte sunt proba bărbăţiei aviatorilor de luptă. Pentru toate acestea aduc mulţumirile mele: Comandantului de grup pentru priceperea cu care a condus lucrările aeronauticei. Comandanţilor de escadrile, piloţilor şi observatorilor din aeroplan şi balon pentru curajul admirabil şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă, dispreţuind moartea. Mecanicilor, pentru bunul mers al avioanelor gata de zbor la orice moment. Prin mine, ţara întreagă vă este recunoscătoare! Dat la Cartierul General al Armatei l-a, astăzi 12 august 1917. Comandantul Armatei I, General  Eremia Grigorescu”.

O elogioasă apreciere cu privire la modul exemplar de îndeplinire a misiunilor aeriene a fost întocmită şi de Directorul Aeronauticii, locotenentul colonel francez DE VERGUETTE: “ ofiţer superior inteligent. a comandat un grup aeronautic cu un zel şi cu o competenţă deasupra oricăror elogii – cu deosebire în timpul ofensivei de la Siret şi a Bătăliei de la Mărăşeşti -, obţinând rezultate admirabile. cunoscând desavârşit tactica şi tehnica armei, este susceptibil a aduce cele mai mari servicii”

Pentru meritele sale deosebite pe timpul campaniei a fost decorat cu următoarele ordine naţionale şi străine:

  • “Steaua României cu spade în gradul de Cavaler”;
  • “Coroana României cu spade în gradul de Ofiţer”;
  • “Legiunea de onoare în gradul de Cavaler”;
  • “Sf. Ana cls. III-a cu spade şi fundă”;
  • “Sf. Stanislas cls. II-a cu spade”;
  • “Crucea Regina Maria cls. II-a”

După periplul prin Rusia, la Odessa, de unde s-a întors la Iaşi cu câteva lăzi de materiale, după confiscarea sa şi arestarea comandantului de forţele revoluţionare bolşevice, Şcoala de Aviaţie s-a mutat definitiv la Tecuci, luând denumirea de “Grupul 4 Instrucţie al Aviaţiei”, conform ordinului telegrafic nr. 112/1918 al M.R. Direcţia Aeronautică.

Comandant al Grupului 4 Aviaţie Instrucţie a fost numit în conformitate cu Ordinul de Comandament Nr. 3/3 iulie 1918, începând cu data de 1 iulie 1918, maiorul Andrei Popovici, apreciat pilot al aviaţiei române în Primul Război Mondial, care, imediat după preluarea funcţiei, s-a preocupat pentru selecţionarea celor mai buni piloţi care să preia nobila misiune de instructori de zbor şi s-a îngrijit de dotarea şcolii cu tehnica de aviaţie necesară declanşării procesului de învăţământ.

Ca material de zbor, Grupul dispunea de 13 avioane : “Farman 40”, “Sopwith” şi “Nieuport” de 80 şi respectiv 120 HP.

Şcolile din cadrul Grupului 4 Aviaţie Instrucţie şi-au reluat activitatea, având ca obiective pregătirea şi formarea piloţilor militari, antrenarea şi pregătirea în zbor a piloţilor brevetaţi, trecerea piloţilor, din rândul celor deja antrenaţi, pe noile tipuri de avioane intrate în dotarea Aeronauticii, fiind brevetaţi ca piloţi până la sfârşitul anului 1918, 25 de ofiţeri şi 7 grade inferioare.

La vechiul plan de învăţământ din perioada războiului au fost adăugate noi discipline de învăţământ, în acord cu evoluţiile înregistrate în dotarea cu tehnică de aviaţie şi noile concepţii de întrebuinţare în luptă a acesteia, aparate electrice de bord, tir aerian şi bombardament, tactica aviaţiei de vânătoare, bombardament şi observare, tactica celorlalte arme, regulamente generale şi de specialitate, cursuri de cultură generală, matematică, tehnologie, mecanică.

În anul 1919 în cadrul grupului au fost brevetaţi ca piloţi 27 de ofiţeri şi 26 grade interioare, fiind reluată tradiţia brevetării ofiţerilor ca observatori aerieni, între piloţii brevetaţi se situau o pleiadă de viitori piloţi care vor marca destinul Aeronauticii Române, sublocotenenţii Horia Hulubei, Gheorghe Ceauşu, Traian Pâclea, locoteneţii Mihail Pantazi, Romeo Popescu, Gheorghe Jienescu, Constantin Goanţă, sergentul Radu Beller.

După o activitate laborioasă, la 1 aprilie 1920, în apropierea vârstei de 37 ani, Andrei Popovici a fost înaintat la gradul de locotenent colonel şi promovat în funcţia de director al Direcţiunii Aeronauticii din Ministerul de Război.

La plecarea sa din această citadelă a învăţământului militar de aviaţie din perioada interbelică, în „Ordinul de zi către ofiţeri, subofiţeri, soldaţi, meseriaşi şi civili”, acest ofiţer de excepţie aducea la cunoştinţa întregului personal: „Nu pot să mă despart de voi fără a-mi reaminti, clipă de clipă, toate greutăţile, toate sforţările, munca grea şi istovitoare, toate bucuriile şi durerile, toate vitregiile împrejurimilor şi oamenilor şi, cu toate acestea, toate roadele obţinute cu ajutorul nepreţuit al vostru, al tuturor, de la cel mai mare la cel mai mic, de la cel mai vârstnic până la cel mai micuţ din copii de trupă. În momentul despărţirii, vă asigur de sentimentele mele de admiraţie pentru roadele date, de recunoştinţa pentru munca îndărătnică depusă, de devotamentul pentru prietenia ce mi-aţi acordat şi cu toată puterea ce rezultă din aceste simţăminte, vă strâng camaradereşte mâinile şi vă zic Rămas bun”.

Locotenentul colonel Constantin Beroniade, cel care i-a succedat la comanda şcolii, impresionat de organizarea şi disciplina muncii găsite aici şi emoţionat de imaginea luminoasă pe care Andrei Popovici o lăsase în cugetele tuturor, n-a întârziat să-şi exteriorizeze sentimentele şi să-i scrie printre altele la 30 iulie 1922: „Munca D-tale, atât prezentă, cât şi cea depusă ca comandant al acestui Centru este recunoscută de întreg personalul acestei unităţi, fiecare din noi îţi recunoaşte, că tot ceea ce există aici D-tale se datoreşte. Eu nu fac decât să-mi exercit însărcinarea într-un corp înfiinţat de D-ta şi să urmez o direcţie de muncă imprimată asemenea de D-ta. Să fiţi încredinţat că ofiţerii acestui centru cu toţii vă iubesc, toţi vă apreciază, toţi au profundul regret de plecarea dv.”.

După plecarea din armată, avansat în rezervă la gradul de colonel, nu a încetat să slujească arma pe care a iubito atât de mult. Până la încetarea activităţii la Societatea “LARES” a îndeplinit funcţii de mare răspundere în cadrul Aeronauticii şi a desfăşurat o prodigioasă activitate pentru propaganda armei, respectiv: 1923-1925, director la Fabrica de Avioane ASTRA – Arad; 1925-1926, iniţiator şi director al revistei “ARIPA”; 1925 – 1926, ţine trei cicluri de conferinţe la Ateneul Român, Sala DALES şi Radiodifuziunea Română pentru propaganda aeronauticii; organizează mitinguri aeriene sub egida ARPA; 1925-1937, subdirector general la IAR Braşov; noiembrie 1933, înfiinţeză pe lângă IAR Braşov, Aeroclubul din Braşov, iar mai târziu, o Şcoală de Zbor Fără Motor la Sînpetru; 21 iulie 1937 – septembrie 1941, director LARES;

A fost îndepărtat nemeritat de la conducerea LARES, în septembrie 1941, după ce fusese mobilizat ca director al acestei societăţi în luna iunie 1941, imputândui-se nereguli, pe care ancheta desfăşurată până în anul 1943, nu le-a probat.

După război, a fost avansat la gradul de general, fiind artizanul aducerii în ţară a savantului HENRI COANDĂ. S-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani, la 13 august 1967.

                            

                  Comandor (rez.) Dr. Jănel TĂNASE

 


 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.