Gânduri și mărturisiri ale unui profesor pensionar vrâncean participant la Congresul A.G.I.R
Gânduri și mărturisiri ale unui profesor pensionar prezent la activitatea organizată de Asociația Generală a Invățătorilor din România și Casa Corpului Didactic „Al. Gavra” filiala Republica Moldova și Asociația cadrelor didactice de etnie română din regiunea Odessa, Ucraina și Serbia.
La conferințele și cursurile de formare au participat pente 350 de cadre didactice din țară și de peste hotare.
Cu o bogată ordine de zi și cu o participare numeroasă, Congresul A.G.I.R. a subordonat și stagiul de formare cu tema „Cum obții performanță – despre minte și dezvoltare profesională” alături de teme didactice de interes general.
Acestea au fost prezentate de formatori naționali bine informați în special din experiența unor țări europene în domeniul învățământului.
Nu pot să afirm dacă a fost o reușită sau nu pentru dăscălimea noastră contemporană.
Lucrările și valoarea dezbaterilor prezente la această întâlnire s-a „dizolvat” încă din primele zile însorite ( valuri, plajă, soare), desfășurându-se în stațiunea Eforie Sud, stațiune de tristă amintire privind gospodărirea și administrarea ei de către edilii locali.
„Dizolvarea” lucrărilor Congresului dăscălimii a fost favorizată de o prezență slabă și de faptul că membrii asociației au avut voie să fie însoțiți de membrii familiei de la bunici până la strănepoți, cazați toți în aceleași condiții și bineînțeles că trebuiau monitorizați pe plajă. În schimb, vă asigur că în ziua de 12 iulie 2019, lucrările asociației au beneficiat de cea mai mare prezență deoarece a fost ziua în care au fost înmânate diplomele și adeverințele de participare care urmează să ingroașe dosarele cadrelor didactice la obținerea unor drepturi în învățământ.
Doresc să aduc în atenția învățătorilor din Asociația din Vrancea și a întregului corp didactic de rolul ei atribuit de înaintașii noștri, învățătorimea putneana de-a lungul întregii sale activități didactice pentru apărarea prestigiului și drepturilor corpului didactic vrâncean dar mai ales ce a însemnat învățătorul pentru acest popor.
Nu-mi permit să intru în detalii, dar aș cita din ilustra carte a profesorului I.Budescu „Istoria Învățământului din județul Vrancea de la origini până la 1918”, care face o frumoasă și amplă prezentare a învățătorului de la Școala Soveja „Vasile Iftimescu” considerat pe drept „Tribunul învățătorimii”, inițiatorul Asociației învățătorilor cu scopul menționat mai sus.
Aș fi dorit să aud alături de temele prezentate și mult teoretizate ce se întâmplă astăzi în învățământ cu adevărat, care este stadiul reformei în educație, care este relația profesor- elev, dascăl-părinte, și nu în ultimul rând prestigiul profesorului și al învățătorului în societate.
Am folosit în aceste rânduri mai mult cuvântul de învățător decât cel de profesor, în primul rând dintr-un profund respect de ceea ce au făcut aceștia de-a lungul istoriei pentru poporul nostru.
Intreb de ce s-a renunțat la titlul de învățător și s-a optat pentru „profesor învățământ preșcolar și profesor învățământ primar”? Oare face parte din reformă?
Care ar fi diferența dintre un învățător și un profesor?
Ințeleg prin profesor de gimnaziu, liceu, facultate că poate fi cineva care predă disciplina, pentru care s-a pregătit, oriunde peste tot în lume: poți fi profesor în Valea Sării, în Harghita, Budapesta, Canada sau în Gabon dar învățătorul nu poate fi decât cel în mijlocul neamului din care s-a născut pentru copiii acestuia. Câtă dreptate avea marele Simion Mehedinți care spunea „copiii bine educați sporesc ființa neamului”. Numai învățătorul continua, alături de cei „7 ani de acasă”, educarea copilului în spiritul neamului românesc deoarece a educa înainte de toate înseamnă a integra pe copil în viața neamului său. Consider că reforma în favoarea elevului nu s-a realizat, în schimb școala de azi este gândită de mai marii noștri să aibă menirea de a da de lucru, cât mai multe sarcini și responsabilități, să întocmească cât mai multe hârtii și dosare care să umple spațiul școlii cu acestea. Stresul profesorului nu este din cauza rezultatelor la învățătură, ci datorita acestor sarcini, acestor dosare și hârtii cerute și verificate de anumite persoane la liniuțe. „Mai marii noștri” ar trebui să știe ce a spus marele Spiru Haret „reforma nu se face de ministru, nu de inspectorul școlar ci de dascăl cu catalogul sub braț”. Evaluarea cadrelor didactice rămâne în mare parte la mâna acestor dosare, tot fiind la modă în țara nostră „statul paralel” și în învățământ funcționează în paralel D.M.H. (direcția mișcării hârtiei), condusă direct de inspectoratele școlare. Un alt lucru care nu ajută elevul astăzi este încărcarea și supraîncărcarea programelor școlare și nu aerisirea acestora. Ne-a intrat în minte ca omului îi trebuie o cultură generală, cum se spunea adineaori „omul multilateral dezvoltat”, adică întâi să fii filozof și după aceea să te apuci să faci ceva pentru tine și societate.
Dar mă întreb dacă mai este timp, pentru că cineva făcea următoarea afirmație și anume „știința este fără capăt, dar viața are două capete și sunt foarte aproape unul de altul”
Nu mai sunt activ în sistem, dar doresc să particip în continuare la lucrările A.G.I.R.
Noe Valesareanu
