Educație

Galerie foto | Istoricul Mănăstirii Vărzărești și al Parohiilor Palanca și Urechești

Costică NEAGU
13 iun 2019 3831 vizualizări
Joi 13 iunie 2019  la Mănăstirea Vărzărești a avut loc lansarea lucrării -”Istoricul Mănăstirii Vărzărești și al Parohiilor Palanca și Urechești de Valerica A. Tomulescu.
Cititți mai jos prezentarea lucrării, făcută cu acest prilej de profesorul Costică Neagu
 

Prea cucernici părinți, distins auditoriu,

Ne aflăm astăzi împreună, pentru a prezenta și a lansa pe drumul lecturii, lucrarea colegului și prietenului nostru Valerică A. Tomulescu – Istoricul Mănăstirii Vărzărești și al Parohiilor Palanca și Urechești.

Prezentarea sau lansarea unei cărți este întocmai ca botezul unui copil sau lansarea la apă a unui vapor: cartea se lansează pe drumul lecturii, vaporul pe nesfârșitele căi maritime sau oceanice.

Nu voi spune prea multe lucruri despre carte, pentru că este o lucrare documentară într-un domeniu pe care nu-l stăpânesc prea bine, dar ca editor și chiar ca autor al unor asemenea opere, voi încerca să încadrez lucrarea în fenomenul cultural actual.

După evenimentele din Decembrie 1989 când am căpătat libertatea exprimării și a cuvântului scris, cel puțin în Județul Vrancea a apărut așa-numita modă a monografiilor. (MONOGRAFÍE s.f. Studiu științific care tratează un subiect anumit din toate punctele de vedere).

De-a lungul timpului, în Județul Vrancea au apărut foarte multe monografii. Am putea aminti nume și opere celebre: D. F. Caian – Istoricul Orașului Focșani (1906);I. M. Dimitrescu - Însemnări cu privire la OraşulFocşani(1934); N. Al. Rădulescu – Vrancea, geografie fizică și umană (1937);H. H. Stahl – Nerej, un sat din străvechiul ținut al Vrancei (1938); Ion Diaconu (coordonator) – Monografia Județului Putna (1943) sau mai aproape de noi, Valeriu D. Cotea – Vidra, Poarta Vrancei(2003) etc.

Între monografiștii mai tineri – acum la maturitate -, amintim pe: Cezar Cherciu, Horia Dumitrescu, Ionel Budescu, Petre Abeaboeru, Ștefan Neagu, Florinel Agafiței, Mihai Momanu, Romeo-Valentin Muscă etc., etc.

Fiecare din cei enumerați are stilulsău, abordează cu predilecție anumite subiecte. Cred că dacă ritmul de acum se păstrează, Județul Vrancea va fi cel mai ,,monografiat” spațiu din România.

Între cei amintiți mai sus, profesorul Valerică A. Tomulescu, acum la a treia lucrare (Monografia ilustrată a Comunei Dealul Lung (2013),Monografia Comunei Poiana Cristei (2016) și Istoricul Mănăstirii Vărzărești..., pe care o prezentăm astăzi, se distinge prin cel puțin trei particularități:

a).Abordează doar subiecte pe care le poartă în suflet din copilărie, întâmplări, oameni și locuri pe care i-a cunoscut și față de care simte datoria de a-i nemuri: ,,Atât în drumul către piață, cât și la înapoiere, ne opream timp de aproximativ un ceas sau două la Mănăstirea Vărzărești unde făceam un popas, asistând la slujba duminicală sau închinându-ne la icoanele din cele două biserici”.

b). Autorul lucrării Istoricul Mănăstirii Vărzărești... are o memorie și  o sensibilitate vizuală rar întâlnită la oamenii cu aptitudini științifice, la cercetători. Dacă luăm în considerație adevărul aserțiunilor: O excursie te învață mai mult decât 10 cărți sau  O poză spune mai mult decât o mie de cuvinte..., constatăm că autorul are un adevărat cult pentru imaginea vizuală. Prima lucrare a Domniei Sale se intitulează ,,Monografia ilustrată a Comunei Dealul Lung” (2013) Lucrarea dlui Tomulescu are un corpus de 216 pagini de poze și facsimile de documente privitoare la istoricul Mănăstirii Vărzărești și a parohiilor Palanca și Urechești a căror istorie și viață creștină a curs și s-a dezvoltat sub influența monahilor de la mănăstire.

c).Documentarea lucrării este impecabilă. Autorul pune în circulație documente inedite, identificate în arhivele neclasificate ale mănăstirii și ale parohiilor cercetate.

De asemenea, observăm cu plăcută surpriză, faptul că autorul, pe lângă bibliografia clasică, întocmește și o serie de ,,anexe” care ajută cititorul neavizat și chiar pe cel avizat să înțeleagă fenomenul cultural generat de asemenea așezăminte monahale, dar și legătura cu viața socială a timpului. Viața și istoria mănăstirii decurg din viața și istoria celor două așezări, Palanca și Urechești.

Aceste anexe prezintă: Stareți de la Mănăstirea Vărzărești (1645-2018); Decese monahale; Solicitări pentru intrarea în viața monahală; Dinamică monahală la Vărzărești; Tunderi în monahism; Documente privitoare la Mănăstirea Vărzărești existente în Arhiva Mitropoliei Țării Românești, București 1961.

Prin aceste caracteristici enunțate mai sus, care singularizează lucrarea pe care azi o prezentăm publicului cititor, aceasta devine ea însăși un instrument de lucru prin care cei interesați pot descoperi alte fețe ale timpului depărtat și apropiat.

Monografia Mănăstirii Vărzărești este o poveste îngemănată cu poveștile parohiilor care s-au dezvoltat pe lângă acest important așezământ de cult, cu o istorie de aproape patru veacuri, în care cititorul de azi va descoperi întâmplări și fapte ce par de domeniul fabulosului:

- în noiembrie. 1869 s-a ținut un Tedeum în cinstea căsătoriei lui Carol I cu regina Elisabeta;

- în 1895, Mănăstirea Văcărești avea 1095 ha pădure;

-în iunie 1941 pr. Lavrentie Bărbuță trimite o adresă Patriarhiei prin care arată că în timpul războiului din 1916-1918, Mănăstirea a fost prădată de toate bunurile, de trupele germane de ocupație;

- înființarea unei școli monahale la Mănăstirea Văcărești în anul 1941;

- comemorarea lui Stalin la 9 martie 1953;

- epurarea/ arestarea cărților bisericești și obligația abonamentelor la ziarul ,,Scânteia” etc.presiuni și abuzuri pe care le-au impus comuniștii după venirea acestora la putere și până la urmă, desființarea Mănăstirii în 1960.

Aceste lucruri trebuie să le afle tânăra generație de astăzi, să afle eroismul înaintașilor noștri, iar preoții bisericilor de mir, acum când este posibil, să stea alături de dascăli și să ducă în școli omenia și gândul cel bun, alături de familie.

Cu toate aceste vicisitudini, aici la Urechești a continuat să existe o viață monahală continuă și permanentă: După desființarea Mănăstirii a apărut Metocul Mănăstirii Vărzăreșri în (1993) apoiSchitul ,,Acoperământul Maicii Domnului”, anul 2000, iar acum Mănăstirea Vărzărești, colțul de rai visat de moșii și strămoșii noștri, ni se înfățișează în toată splendoarea sa.

Felicitări respectuoase dlui profesor Valerică Tomulescu pentru eroismul cu care a dus la împlinire cele prezentate astăzi și mulțumiri celor care au făcut posibilă împlinirea acestui act de cultură, în special Doamnei Doctor Florica Barbu Dărmănescu, strănepoată de ispravă a starețului ZosimaTârâlă care îndemna urmașii: ,,Să nu lâncezim la dogoarea vorbelor deșarte...!”

Costică NEAGU

13 iunie 2019

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.