Educație

Galerie foto | Corul Parohiei Irești din județul Vrancea a participat la Festivalul-concurs „Lăudați pe Domnul!”

Ziarul de Vrancea
28 oct 2019 2189 vizualizări

În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a avut loc duminică, 27 octombrie 2019, etapa finală a celei de-a 12-a ediții a Festivalului-concurs național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!”. În cadrul evenimentului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit diplome și medalii corurilor participante și a premiat câștigătorii secțiunii „Compoziție”.

Cinci coruri reprezentative la nivel național și internațional au participat, în perioada 26-27 octombrie, la etapa finală a celei de-a 12-a ediții a Festivalului-concurs național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!”. Evenimentul a fost organizat la București de Patriarhia Română și a fost dedicat Anului omagial al satului românesc.

În acest an, secțiunea „Interpretare” a Festivalului-concurs a fost necompetitivă. Au fost invitate coruri cu apariții deosebite în viața culturală a României, mixte sau de voci egale, precum și un cor parohial sătesc. Repertoriul muzical abordat a fost în limba română și a conținut cântări religioase, patriotice, dar și lucrări de folclor autentic sau prelucrat.

Formațiile invitate au fost: Corul Parohiei Irești din județul Vrancea; Corul vocal-folcloric Tinerii Argeșeni; Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române; Corul Symbol și Corul Bărbătesc Cantus Domini. Aceste coruri au oferit, în perioada 26-27 octombrie 2019, răspunsurile la Sfânta Liturghie sau au susținut concerte la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București și la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Paraclis Patriarhal.

Concertul de la Palatul Patriarhiei a evocat prin muzică și poezie lumea satului românesc.

În cadrul secțiunii „Compoziție”, concurenții înscriși au realizat o creație corală modală, de inspirație folclorică românească, pentru cor de voci egale (copii), sau a cappella, cu durata între 4 și 7 minute. Lucrările au fost evaluate în ziua de 15 septembrie 2019, de un juriu format din prof. univ. dr. Dan Buciu, de la Universitatea de Muzică din București, diac. Jean Lupu, fondator și dirijor al Corului Symbol al Patriarhiei Române, și domnul Voicu Popescu, fondator și dirijor al Corului Sound.

La finalul recitatului de muzică și poezie, părintele Nicușor Beldiman, consilier patriarhal la Sectorul teologic-educațional, a anunțat câștigătorii secțiunii „Compoziție” a Festivalului-concurs național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!”. Premiul I a fost obținut de Matei Pop, dirijor și compozitor; premiul al II-lea, de Andrei Petrache, student la Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie muzicală din București; premiul al III-lea a fost acordat lui Alexandru Semeniuc, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

Lucrarea câștigătoare se numește „Sufletul nostru de lemn” și a fost interpretată în primă audiție de Corul Symbol în cadrul concertului de la Palatul Patriarhiei.

Premiile au fost oferite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și au constat în diplome cu medalie, cărți și bani. De asemenea, fiecare formație corală invitată a primit din partea Preafericirii sale diploma Anului omagial al satului românesc și a Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu cu medalie.

După ceremonia festivă, Preaferictul Părinte Patriarh Daniel a rostit cuvântul de binecuvântare, intitulat „Valorificarea moștenirii spirituale și culturale a satului românesc prin promovarea creațiilor muzicale specifice”.

Scopul organizatorilor Festivalului-concurs național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!” a fost de a contribui la cunoașterea lui Dumnezeu prin muzica bisericească, de a evidenția rolul muzicii în lumea satului românesc și de a încuraja copiii și tinerii să interpreteze muzica bisericească, precum și de a îmbogăți repertoriul liturgic și muzical românesc, stimulând creativitatea compozitorilor de muzică.

Lucrările câștigătoare vor fi publicate în reviste centrale bisericeşti şi pe site-ul Patriarhiei Române (www.patriarhia.ro).

Sursa: ziarullumina.ro

Text informații + foto:arhiepiscopiabzvn.ro 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.