Educație
Galerie foto | „Călătorie în jurul lumii” la Balul Bobocilor de la Liceul Tehnologic Eremia Grigorescu, din Mărășești
29 oct 2019
2731 vizualizări
Vineri, 25 octombrie, la Liceul „Eremia Grigorescu” din Mărășești 10 tineri talentați și frumoși au călătorind în jurul lumii încercând să obțină titlurile de Miss și Mister Boboc.
Evenimentul a avut loc în sala de festivități a liceului și a fost prezentat de elevii Prepeliță George-Mădălin și Anghel Loredana de la clasele a 12-a A și B.
Cei 10 concurenții și-au demonstrat talentele parcurgând o serie de probe specifice temei. Călătoria în jurul lumii a început din România având destinațiile: Mexic, India, Italia, Grecia și Turcia. Tematica balului a fost aleasă în contextul dezvoltării competențelor interculurale.
Juriul, reprezentat de dna. director Iacob Daniela, doamnele profesoare Costache Emilia și Mazilu Lorena și domnul Bulancea Ionuț (de la primăria orașului Mărășești), a desemnat câștigătorii Miss Boboc – Nițu Denisa și Mister Boboc – Boeru Sebastian.
„Experiența de la Balul Bobocilor a fost frumoasă, dar și extrem de solicitantă pentru mine, având rolul de prezentator. A fost un moment unic, plin de emoții, în care am fost înconjurat de oameni minunați și de care îmi voi aminti mereu cu plăcere.”a spus elevul Prepeliță George-Mădălin, coprezentatorul balului
Mulțumim sponsorilor (domnul primar Valerică Chitic, doamna Pătrășcan Luminița, SC RODESIGN SRL, DANSAN COM SRL, domnul Bălan Ciprian, Gym Impex SRL, AUTOSIMA SRL, GAL COMTUR, domnul Bordei Maricel, NICE CONSTRUCT, familia Bițianu) și domnilor care au asigurat sonorizarea: Andrei Pătrășcan și Galiu Laurian!
Informații și fotografii transmise de prof. Alina Dragomir
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.