FOTO | Camelia Sandu, profesor de istorie la Suraia: Cum mi-am petrecut minivacanța de Ziua Națională la Cernăuți
În perioada 2-4 decembrie 2022 am fost cu un grup de 15 persoane, profesori și câțiva elevi la Cernăuți, în cadrul unui proiect transfrontalier inițiat de profesorul Adrian Atarcicov încă de acum 14 ani, adică din anul 2008, când orașul-capitală a Bucovinei împlinea 600 de ani de la prima atestare documentară de pe vremea domnitorului Moldovei, Alexandru cel Bun.
Vineri, 2 decembrie, la ora 6 dimineața, ne-am pus în mișcare din Focșani, pe o vreme de toamnă târzie și în 4 ore am fost în vama Siret. Am trecut relativ repede dincolo, în Ucraina. Demult îmi doream să ajung în Bucovina de nord, probabil că acum a fost timpul. De la Siret la Cernăuți sunt peste 40 de km și pe mai mult de jumătate din această distanță erau tiruri care așteptau intrarea în vamă. Se apreciază că traficul greu a crescut de 5 ori aici de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina.
Primul sentiment la intrarea în orașul Cernăuți este de melancolie și asta nu din cauza războiului, ci datorită impresiei de frumusețe care și-a pierdut strălucirea. Orașul își etalează una câte una clădirile cu arhitectură elegantă, rafinată, dar lăsate în grija timpului mai mult și mai puțin în grija oamenilor. Dacă ar fi renovate aceste clădiri, orașul ar putea fi unul dintre cele mai frumoase din această parte a Europei.
La ora 15:00 am început deja seria de activități la Liceul „Alexandru cel Bun”, liceu cu predare în limba română și gazda noastră pe parcursul celor trei zile. Elevii ne-au pregătit un scurt moment cu versuri, în care s-a regăsit și drama războiului și muzică, inclusiv muzică populară din zona Bucovinei, admirabil interpretată la nai de unul dintre elevi. Aveam și noi, eu și colega mea, Oana-Otilia Bouroș, o surpriză pentru acești copii, mici daruri pregătite de elevii și preșcolarii de la Suraia. Concret, erau dulciuri și mesaje de felicitare pentru Sărbătorile de Crăciun și Anul Nou, dar și de încurajare, „Să fii puternic și să nu-ți pierzi speranța”, transmitea unul dintre elevii noștri unuia dintre copiii din Cernăuți.
Programul zilei a continuat cu o vizită la Primăria orașului, unde profesorul Atarcicov a înmânat din partea Primăriei Focșani propunerea de înfrățire dintre cele două orașe. Ziua s-a terminat la Consulatul României cu o interesantă discuție despre război și situația românilor din Ucraina.
Cea de-a doua zi a fost dedicată vizitării Universității Cernăuți și Mănăstirii Bănceni. Clădirea Universității, ridicată între anii 1864-1882 pentru a servi atunci ca reședință a Mitropoliei Bucovinei și Dalmației, impresionează prin frumusețea austeră și prin măreție, fapt ce a dus la includerea sa în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 2011. În sala de marmură a Universității, în anul 1918, Congresul General al Bucovinei sub președinția lui Iancu Flondor a hotărât „unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei cu Regatul României”. În ziua următoare și ultima a scurtei noastre călătorii în Bucovina, adică duminică, urma să-i aducem un omagiu lui Iancu Flondor la Storojineț, acolo unde este înmormântat în curtea bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Până atunci ne-am plimbat pe străzile din centrul Cernăuțiului și am descoperit urmele trecerii lui Eminescu pe acolo. La liceul care-i poartă astăzi numele, între anii 1860-1863, a învățat marele nostru poet, avându-l ca profesor de limba română pe Aron Pumnu.
După-amiază am mers la Mănăstirea Bănceni, un complex impresionant prin frumusețe și proiectele sociale pe care le susține: așezământul pentru copiii orfani, unii cu dizabilități, așezământul pentru bătrâni și clinica de sănătate dotată după toate standardele moderne. În primele luni de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina, aproximativ 10.000 de refugiați au trecut pe aici.
În cea de-a treia zi, duminică, ne-am trezit dis-de-dimineață pentru a ne atinge obiectivele și pentru a ajunge acasă, în România, nu foarte târziu. Am reușit să ne realizăm programul,deși microbuzul nostru, în acea dimineață, nu mai voia să pornească ca o formă de protest, probabil, față de frigul îndurat în acea noapte. Da, a fost frig, sufla un vânt rece, aspru, iar curentul electric se întrerupea între anumite ore. Venind spre România în acea seară, am văzut multe sate în întuneric total, pe ici pe acolo mai pâlpâia câte o lumânare la o fereastră, consecințe ale războiului în desfășurare. Toate acestea au fost compensate, însă de căldura oamenilor, de bucuria cu care am fost primiți peste tot, de bunăvoința profesorilor de la liceul „Alexandru cel Bun” și mai ales a domnului director, Ion Ignat, care ne-a însoțit peste tot în aceste trei zile.
Revenind la ziua de duminică, două ore ale dimineții celei de-a treia zi, le-am dedicat bazarului, de unde ne-am făcut provizii de bomboane pentru a spori dărnicia celor doi Moși, Nicolae și Crăciun. Ne-am oprit apoi la mormântul lui Aron Pumnu, revoluționarul de la 1848, profesorul, mai apoi, al lui Mihai Eminescu și primul care înființează, în anul 1849, o catedră de limba română la Cernăuți.
În drumul nostru spre casă, am făcut un popas la Storojineț, la biserica în curtea căreia se află mormântul lui Iancu Flondor, cum aminteam mai sus. Părintele care slujește aici, Vasile Covalciuc, protopop de Storojineț, împreună cu familia sa (are cinci băieți naturali și unul adoptat) ne-a încropit repede ceva de mâncare și ne-a determinat să ne prelungim șederea cu mai mult de o oră. În graba noastră de a ajunge repede acasă, în România, dacă n-am mai fi rămas, am fi ratat un moment încărcat de emoție, de patriotism și românism, oferit firesc, fără emfază și fără ostentație. Am putut constata (pentru a câta oară?) că românii din afara României simt mai românește decât noi, cei crescuți în granițele sale. Limba română pe care ei o vorbesc păstrează cuvinte pe care noi nu le mai folosim, considerându-le arhaisme. Mi-au sunat plăcut în auz cuvinte precum ospătărie în loc de bucătărie, mă stăruiesc în loc de mă străduiesc sau cușmă în loc de căciulă.
Dacă se simte războiul? Se simte în întreruperea curentului electric, în baricadarea cu saci de nisip a gurilor de aerisire ale demisolurilor, în prezența militarilor pe străzi (am întâlnit și un convoi mortuar care însoțea pe ultimul drum un soldat căzut la datorie), dar și în neliniștea oamenilor care se străduiesc (se stăruiesc, cum spun ei) să-și ducă viața mai departe. Vântul rece al iernii care se apropie sporea sentimentul acesta. Când am ajuns acasă, la miezul nopții, mașinile erau acoperite de un strat subțire de zăpadă, semn că și la Focșani se apropia iarna, bătea vântul, dar nu așa de aspru și toți am fost de acord că iarna noastră, cât de grea ar fi datorită creșterii prețurilor, tot e mai blândă decât iarna de la Cernăuți.
Profesor, Camelia Sandu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
