Educație

Foto | „Pașaport pentru un elev de 10” – program educațional tip Școală de vară organizat de Școala „Duiliu Zamfirescu” din Focșani

Ziarul de Vrancea
29 aug 2021 2084 vizualizări

În perioada 23-26 august 2021, la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu‟ din Focșani s-au derulat o serie de activități în cadrul primei ediții a proiectului educațional cu finanțare extrabugetară „Pașaport pentru un elev de 10 – Școala de vară 2021‟.  Programul inițiat și organizat de  Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Focșani, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Vrancea și Inspectoratul Școlar Vrancea, s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 7 ani care au fost înscriși la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2021-2022 și a cuprins activități concepute în sprijinul integrării cu succes în mediul școlar a viitorilor bobocei.

Atelierele au fost coordonate de cadrele didactice din școală care vor prelua din toamnă cele patru clase pregătitoare – prof. Alina Agherghinei, prof. Florentina Chiriac, prof. Săndica Ilie, prof. Roxana Jugănaru - cărora li s-au adaugat alte cadre didactice și voluntari – prof. Lucica Drăstaru, prof. Daniela Gavrilă, prof. Sava Anca, prof. Ramona Grigoriu, prof. Nicoleta Avram, prof. Violeta Gîsculescu, prof. Monica Merloiu, prof. Nicoleta Zamfir, prof. Alina Coarcă, prof. Anca Ilie, bibl. Gabriela Harea, care au contribuit la buna desfășurare a activităților, urmărind să se creeze un climat favorabil manifestării curiozității, acțiunii directe a copilului cu materiale și comunicării. Activitățile din cadrul Școlii de vară au fost concepute astfel încât să faciliteze tranziția de la grădiniță la școală și integrarea armonioasă a copiilor în școală, cu tot ce presupune aceasta: conduită, colaborare și competiție, cunoașterea și respectarea normelor din mediul școlar în context pandemic ș.a.

 „Vacanța de vară este perioada în care copiii leagă cele mai multe prietenii și își construiesc amintiri neprețuite. Pentru că înțelegem copiii și nevoile lor, pentru că promovăm dezvoltarea personală a copilului, încrederea în sine și socializarea, am conceput special acest program prin care suntem alături de cei mici, program care să le ofere o alternativă valoroasă în petrecerea plăcută și instructivă a vacanței” a subliniat dna Mitrița Dumitrache, directorul școlii organizatoare.

 „Am ales să particip ca voluntar la „Școala de vară” din dragoste față de cei mai mici ca mine, dar și din dorința de a a fi încă puțin timp alături de doamna mea învățătoare. Mi-am amintit de vremea când eram și eu de 6 ani, am văzut ce greu este pentru cei mari să aibă grijă de copii, dar m-am distrat, m-am jucat și eu, a fost frumos” a menționat Elena Pietraru, elevă în clasa a V-a.

  „Esența proiectului este socializarea, prin adaptare la celălalt, prin respectarea regulilor de grup. Copiii învață să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să aibă încredere în sine și, mai ales, să se bucure împreună. Proiectul „Școlii de vară” s-a dorit a fi, în primul rând, o modalitate de a oferi copiilor o oportunitate de a-și cunoaște noii colegi, doamnele învățătoare, de a face cunoștință cu școala, cu sălile de clasă, biblioteca, cu laboratoarele și  cabinetele școlare. Acesta ar fi impactul pe termen scurt. Pe termen lung, copiii se împrietenesc, învață jocuri instructiv-recreative pe care, mai târziu, le pot transfera în alte situații, bazându-se pe exercițiu și auto-organizare. Activitățile desfășurate au fost variate și au fost întâmpinate cu bucurie de către copii: realizarea de desene, creare de obiecte din materiale reciclabile, dansuri, cântece, ateliere de lectură, jocuri sportive, trasee cu obstacole, lecții de conduită, jocuri de rol „Ce-ar fi dac-ai fi?”, de igienă a mâinilor, corpului și dinților, jocuri de recunoaștere, de atenție, de perspicacitate, jocuri adevărat/fals ș.a .” a menționat dna Lucica Drăstaru, prof. consilier școlar, coordonator al proiectului.

  La finalul „Școlii de vară”, copiii participanți au primit diplome și a fost realizată o expoziție cu lucrările acestora. De menționat este faptul că toate costurile financiare necesare bunei desfășurări a activităților cuprinse în programul educațional au fost acoperite de membrii echipei de proiect.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.