Foto | Omagiu dascălilor care ne-au învăţat carte, dar mai ales cum să fim oameni
“[..]Cununa ta de zile şi de visuri
Au împletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,
Şi mână nu-i atâtea ştiutoare.”
(Octavian Goga, Dăscălița)
Eram prin clasa a IV-a. Atunci am cunoscut-o pe Doamna: chip de lumină, ochii uscați de lacrimi, atât de strălucitori și adânci, ascunși sub ramele groase ale ochelarilor, înveșmântată toată în negrul durerii. La gât purta acel medalion pe care era gravata alura unui înger. Știam vag ce se ascundea în spatele acestei apariții ca din icoane și târziu am înțeles că pe jertfa unicului ei fiu s-a zidit șansa unei zile mai bune pentru atâția copii plini de nenoroc. O privesc acum și este neschimbată, poate mai apăsată de lunga despărțire, dar surâde cu surâs de cer când își vede copiii adunați sub aripi. În viața multora a însemnat un punct de cotitură, a fost „aluatul care dospește toată frământătura”.
În goana vieții am învățat, cum spunea doamna Z. D.-Bușulenga, că întâlnirile nu sunt întâmplătoare, că punerea față în față a oamenilor nu ține decât foarte puțin de voința noastră. Anii mi-au întărit acest gând, pentru că am simțit cum Dumnezeu, în marea și milostiva Sa iubire ne trimite samariteni spre izbăvire și spre ridicare din calea furiilor și ne duce în hanul proniei Sale. Cu toții suntem suma acelor întâlniri esențiale și rezultatul tuturor acelora care au așezat o cărămidă solidă la temelia educației noastre. „Suntem, fiecare în parte, suma investițiilor de încredere făcute de alții în viețile noastre".
Între atât de mulți oameni pe care îi am adânc gravați pe răbojul inimii se află și Doamna, cea care a avut un rol hotărâtor în tot ceea ce sunt astăzi, în toată devenirea mea sufletească și profesională. Pentru mine și pentru alte câteva zeci de copii și tineri, dânsa este doamna preoteasă” sau și mai simplu, „Doamna”. Aflasem de scurtă vreme că în comună s-ar fi deschis un centru de zi unde copiii ajutați la învătătură, învățați să cânte, să picteze, să danseze. Un loc unde ne puteam înmulți talanții și unde puteam crește armonios. Am cunoscut-o pe Doamna. Am mers cu dânsa într-o sală de clasă și am stat de vorbă vreo oră. Câteva zile mai târziu am pășit pragul centrului și de atunci am rămas atașat de acest loc.
Din naștere am fost un copil ciudat, o ființă care s-a zbătut în contradicții: figură mediocră, dar cu apucături altfel decât ale celorlalți puști de seama mea. Părinții și-ar fi dorit ca întâiul născut să fie un tip înfipt, cu spirit întreprinzător, cutezător, cu deprinderi comune, însă rânduiala a făcut ca eu să fiu o creatură lipsită de vlagă, comod, alintat, aplecat spre singurătate și visare. Îmi plăcea atât de mult să rămân în taină și să-mi făuresc lumi de nimeni știute, în care puteam evada în voie, nestingherit de priviri agere. În munca câmpului, la coasă sau la altele ale ogorului vedeam doar poezie… jocul vântului printre crengile copacilor, zumzetul gâzelor, al albinelor și mireasmă ierbii. Ah, ce jalnice cusururi! Copil îmbătat de stihiile închipuirii. Un imaginativ! Un spirit amăgit și amăgitor, care ia visul drept realitate, și din realitate face trambulină pentru vis! Nimeni nu a văzut și nu vedea în mine vreun potențial cognitiv ori vreo abilitate deosebită. Doamna a „văzut”.
Doamna ne-a descoperit pe fiecare în parte, ne-a ascultat și ne-a dat șansa să facem ceea ce ne dorim. Ne-a îndemnat să învățam cu sârg și să ne păstrăm mereu verticala. Ne-a deschis calea către viață și ne-a sprijinit în toate deciziile pe care le-am luat pentru a avea un viitor mai bun. De atunci și până acum, a fost mereu în preajma noastră.
Am în Doamna cel mai bun exemplu de demnitate, de dragoste de muncă și de jertfă necondiționată pentru aproapele aflat în ananghie. Nu am văzut-o niciodată obosită sau plictisită de ceea ce face, în fiecare zi se dezvăluie în fața noastră cu toată bucuria. A transformat durerea din suflet în crini albi, înmiresmați, așternuți în calea noastră, iar dorul l-a prefăcut în visuri și în stele puse în cunună pe creștetele noastre.
Pentru mine, Doamna este mereu dovada de netăgăduit a existenței lui Dumnezeu. Nu știu cum ar fi arătat viața mea fără prezența radioasă a dumneaei. Datorită imboldului dat de dânsa am început să cânt și să scriu. În fiecare din noi a găsit ceva unic. Datorită curajului și determinării pe care mi le-a insuflat, am intrat la seminar și acum sunt în pragul finalizării unui master în teologie. Este cea care mi-a dat șansa să demonstrez că pot întrece așteptările oricui. Înainte de a fi dascăl, ne este fiecăruia ca o a doua mamă. Ca orice fiu risipitor (sau și ca frate al fiului risipitor), am și greșit de multe ori, dar acum îmi plec genunchii în cuvinte potrivite și îi mulțumesc pentru toată gingășia sufletească și pentru bucuria pe care mi le-a oferit și mi le oferă.( prof. Daniel BAHNEA )
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Mânuţele noastre salvează planeta. Şcoala Gimnazială „Emil Atanasiu” Garoafa în „Săptămâna verde”
De același autor
