Foto | Mobilitate virtuală cu elevii la Școala Gimnazială ”Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” Sihlea
Proiect ERASMUS, WEllbeing to Reduce Early School Leaving
În intervalul 14-18 februarie 2022, a avut loc a doua mobilitate virtuală cu elevii, în cadrul proiectului Erasmus+, WEllbeing to Reduce Early School Leaving, implementat de Școala Sihlea în perioada septembrie 2019-august 2022.
La activitățile internaționale virtuale au participat, de la unitatea școlară coordonatoare, 36 de elevi (Școala Sihlea, Școala Bogza, Școala Voetin) și 4 cadre didactice. De la unitățile școlare partenere au participat: 12 elevi și 2 cadre didactice de la Școala High School Of Agioi Theodoroidin Grecia, respectiv 30 de elevi și 3 cadre didactice de la Școala Sevim Cuhadaroglu Secondary School, Istanbul.
Prin activitățile organizate și desfășuate s-a vizat stimularea participării școlare a elevilor, prevenirea și combaterea absenteismului și a abandonului școlar,menținerea și dezvoltarea stării de bine a elevilor/cadrelor didactice, diminuarea stresului, eliberarea emoțiilor negative. Activitățile au fost propuse și dezvoltate în acord cu dezideratul și prioritatea Uniunii Europene – promovarea și menținerea stării de bine a actorilor educaționali în sistemele educaționale de învățământ.
Principalele obiective ale parteneriatului școlar:
O1-diminuarea cu 2% a ratei de absenteism/riscului de abandon școlar în rândul elevilor din cele 3 școli, în perioada 2019-2022.
O2-realizarea schimbului de bune practici în utilizarea tehnicilor de diminuarea a stresului și de eliminare a emoțiilor negative, prin implicarea actorilor educaționali în activități curriculare și extracurriculare, realizate în cei 3 ani de desfășurare a proiectului.
O3-abilitarea cadrelor didactice și a elevilor pentru utilizarea cu succes a metodelor de promovarea a stării de bine și de eliberare a stresului; multiplicarea acestor abilități în rândul tuturor elevilor și a cadrelor didactice din cele 3 școli implicate în parteneriat.
O4-creșterea cooperării și colaborării între școlile partenere de la nivelul UE pentru prevenirea și combaterea absenteismului și abandonului școlar, pentru menținerea și promovarea stării de bine a tuturor participanților la procesul educațional.
În proiect se vor realiza 3 mobilități virtuale internaționale (activitățile sunt organizate în spațiul online din cauza contextului pandemic actual) pentru asigurarea de schimbului de bune practicieducaționale între cele 3 școli partenere, dar și o serie de activități educaționale în spațiul e-Twinning (complementare mobilităților virtuale) ce vizează multiplicarea practicilor în diminuarea stresului și în menținerea stării de bine a actorilor școlari, precum și facilitarea cooperării internaționale în domeniul școlar.
Informații + fotografii transmise de prof Lăcrămioara Vespan, directorul Școlii Gimnaziale ”Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” Sihlea