Foto | Cu referire la cum arată acum Tabăra de la Gălăciuc (Tulnici). Să-ți fie rușine ,,Stat Român”!
,,Avem o țară splendidă și nu mai știm cum să scăpăm de ea!” (Ioan-Aurel POP, Președintele Academiei Române)
Zilele trecute, am ajuns pe la Tulnici în căutare de plante medicinale și adăpost de vipia care pârjolește totul în cale.
După ce am recoltat frunzele de care aveam nevoie și ele arse de soare chiar dacă sunt la adăpostul pădurii, ieșind la șosea, mi-a atras atenția o firmă anostă de la intrarea spre vestita Tabără de Pionieri și Școlari, Tulnici - Gălăciuc, mândria Județului Vrancea, acum botezată: Centrul de Agrement ,,Gălăciuc”.
Spunem anostă pentru că nu știm cine a pus-o, cui aparține și cu ce se mai ocupă acum ,,Gălăciucul”! Am luat-o agale (era umbră și răcoare) pe drumul știut..., pe un asfalt expirat și tot mai nefolosit, pe locul unde cândva era calea ferată, Mărășești-Valea Tișiței (94 km) sau pe locul unde veneau la odihnă în tabără, în fiecare an, peste 6000 de școlari și preșcolari.
Când am intrat în incinta, plină de viață altădată, parcă ne-am fi aflat într-un loc fantomă, ca în filmele americane în care se prezintă așezările populate vremelnic de căutătorii de aur: pustiu, pustiu, pustiu! Vechiul bloc alimentar (bucătărie modernă, sală de mese de 200 de locuri, club, cabinet medical), toate părăsite, adevărate fantome unde altădată pulsa viața, tinerețea și voia bună.
Curiozitatea m-a împins să merg mai departe, deși (acum chiar sunt sentimental...), parcă simțeam cum se răsucește un cuțit în sufletul meu.
Cum e să te doară sufletul!? E mult mai greu de cum te-ar durea ceva fizic. Dacă ai o durere fizică, te duci la medicul de specialitate și te vindecă sau... kaput! Când te doare sufletul, simți o sfârșeală amestecată cu revoltă, cu indiferență, te simți neputincios sau chiar te simți ca un caraghios, văzând că o țară întreagă se scufundă iremediabil, iar oamenii care o populează, semenii tăi, privesc indiferenți la cei care o împing în prăpastie, o vând pe nimic sau chiar aplaudă...
Am lăsat însoțitorii mei în urmă și am pornit să văd tot dezastrul, să înghit paharul amărăciunii până la fund...! Toate spațiile și locurile de cazare care cândva, îmi erau familiare, deoarece ani de-a rândul am fost o serie-două, ,,comandant de unitate” în tabără, sunt la pământ. Mă ocupam de activitățile educative ale copiilor, împreună cu profesorii-însoțitori: drumeții la Soveja, Cascada Putnei, la Monumentul lui Ștefan pe Dumbrava Bârseștilor; concursuri de orientare turistică; excursii – turul Județului Vrancea, Focșani, Slănic Moldova, Târgul Secuiesc etc.; concursuri cultural-artistice între județele de unde erau copiii; focuri de tabără la încheierea seriei etc., etc.).
Acum fostele cabane cu dormitoare, care străluceau de curățenie și erau pline de voie bună, sunt dărăpănate, ușile date în lături sau smulse, mobilierul devastat, acoperișuri putrezite și căzute, un adevărat dezastru, parcă au căzut rachetele lui Putin!
Arenele pe care se dădeau spectacole sunt putrezite și dărăpănate, iar terenurile de volei și handbal sunt pline de buruienile care au trecut prin asfalt, mărind impresia de pustietate, care te umple de revoltă și disperare!
Tabăra de la Gălăciuc (Galaciu – loc mănos în lb. greacă; Gala Galaction – lapte, lăptișor), se află situată într-un loc liniștit, sub poala pădurii de unde ai sub ochi, ca în palmă, cinci din cele șapte sate vrâncene (Negrilești, Bârsești, Bodești, Spinești, Păulești), chiar și casa Tudorei Vrâncioaia cu Monumentul lui Ștefan (1904)
Apărute în anii 1964 printr-o ,,indicație de partid”, taberele școlare din fostele raioane Focșani și Panciu s-au creat la Cotești, Soveja, Tulnici.
Tabăra de la Tulnici a apărut pe lângă Cabana de Vânătoare ,,Gălăciuc”, care a fost cedată Consiliului Raional al Pionierilor, Focșani.
Tabăra a căpătat o amploare deosebită după 1968, când a apărut Județul Vrancea, printr-un efort la care au participat multe localități din județ. La chemarea organelor județene, întreprinderile socialiste și localitățile mai răsărite ale județului au construit cabane pentru copii, toate grupate în jurul acestei cabane de vânătoare, pe care apoi le-au dat în custodia Inspectoratului școlar.
Încetul cu încetul capacitatea taberei s-a mărit, întregul patrimoniu s-a modernizat, ajungând de la 200 la 415 locuri de cazare.
Perioada ,,de aur” a Taberei ,,Gălăciuc” a fost în anii 1996-2000, când director al Agenției Județene a Taberelor Școlare a fost profesorul Ion Văsuian, când Agenția era în subordinea Inspectoratului Școlar Vrancea... Atunci s-a construit blocul alimentar, aducțiunea de apă, înlocuirea multor cabane din PFL cu cele din zid sau bârnă, putând primi elevi și în sezonul rece. Tot atunci s-a început și modernizarea Taberei Cotești, despre care vom vorbi cu altă ocazie.
Atunci s-a construit blocul alimentar cu o sală de mese de 200 locuri, bucătărie modernă care pregătea masă pentru 450 de persoane, cabinet medical cu medic, asistente medicale în sezon și staționar în care se tratau copiii cu afecțiuni ușoare.
Într-un sezon estival se organizau 13 serii de elevi și două serii în vacanțele de iarnă și primăvară. Aproximativ 6500 de școlari și preșcolari beneficiau de un sejur de 14 zile în Tabăra de școlari de la Tulnici ,,Gălăciuc”, Județul Vrancea, ca să nu mai vorbim de taberele de specialitate care erau finanțate de minister.
În acest domeniu, nu putem să nu menționăm eforturile Domnului profesor, Emil Onea care a continuat până în pragul dezastrului, să organizeze Tabăra Națională ,,Infoeducație” la Gălăciuc, făcând din Vrancea ,,Atena Informaticii”, aducând în acest rai spuma profesorilor și pasionaților pentru informatică din toată țara, ba și de pe alte meleaguri.
Nenorocirea ,,Taberelor școlare” din toată România vine în primul rând, de la Ministerul Educației Naționale care a ajuns ,,poligon de încercare”, atât în privința procesului instructiv-educativ cât și în privința administrării patrimoniului.
Cedarea patrimoniului școlii către comunitățile locale, ajutată de Legea retrocedărilor de pământ a deschis cale liberă hăcuirii întregii țări, dar și a școlii românești, a generat conflicte monstruoase în care, de multe ori, școala s-a văzut ,,aruncată în stradă”.
La Judecata de Apoi a Istoriei, Județul Vrancea va trebui să răspundă măcar la două întrebări: Cum a fost văduvită școala de cele 3-4 vile din Stațiunea Soveja, de clădirea Liceului Comercial din Focșani, proprietate a școlii, ajunsă în patrimoniul nu știu cui sau cum a ajuns curtea Școlii ,,Duiliu Zamfirescu” să fie grevată de o asemenea ,,pecingine”, curtea de joacă a copiilor?
Istoria este cel mai drept judecător, chiar dacă unele judecăți sunt amânate ani și chiar secole! După 30 de ani, Ceaușescu nu mai e atât de negru ca în anii optzeci ai secolului trecut, iar oamenii, prin comparație, vorbesc tot mai des despre el...
Cum poate municipalitatea să suporte o asemenea palmă pe obrazul său? Cum poate justiția să pună ,,parafa” pe o asemenea nelegiuire? Nu mai există în țara aceasta o Lege a exproprierii în interes colectiv, sau cât de mult poate cineva să ceară pe un ,,petic de pământ”? A pierit cu totul, din țara aceasta, solidaritatea, generozitatea și vocația mecenatului!? Vorbim despre Maiorul Pastia cu admirație, dar... trecem peste cadavre!
Revenind la fostele tabere (coloniile de elevi din perioada interbelică), decăderea lor a fost și mai abruptă.
Prima și cea mai eficientă formulă de prăduire a țării, a fost tot retrocedarea – restitutio in integrum... N-a contat tot ceea ce s-a construit după război, terenul dădea fostului proprietar, drept de proprietate asupra tuturor construcțiilor. Următorul pas a fost cedarea taberelor, Direcțiilor de Tineret și Sport, cu intenția declarată ca acestea să facă activități educative cu școlarii și cu tinerii. Noii ,,proprietari” au schimbat regimul acestor locații, au amestecat ,,vârstele”, taberele au devenit ,,nesigure” pentru copii, fără un program distractiv și educativ organizat de specialiști, fără ,,subvenții” de la Ministerul Educației Naționale, pentru copiii foarte buni, dar din familii defavorizate, fără programe speciale, dar cu costuri prohibitive etc.
Aceste condiții noi au îndepărtat familia de taberele ,,de stat”, iar cele particulare au devenit inaccesibile prin preț și cu programe îndoielnice. Văzând acest dezinteres, s-a hotărât ca aceste tabere să fie cedate către comunitățile locale, tot mai sărace și mai dezinteresate, așteptându-se astfel, ,,moartea naturală”, a tot ce înseamnă educație extrașcolară în această țară!
Educația se sprijină pe trei piloni: școala, familia și comunitatea. Când vorbim de comunitate, ne referim și la celelalte entități: biserică, sănătate, poliție, muzeu, bibliotecă, ONG-uri, cluburi ale elevilor etc. Fără coagularea acestor factori, nu vom ajunge la niciun rezultat.
Din 1989 școala românească este într-o continuă reformă, dar insatisfacțiile se țin lanț. Ministerul ticluiește tot felul de legi și regulamente din cabinet, fără să țină cont de familie, de comunitate și nici măcar de slujitorii școlii!
Legea Instrucțiunii dată Al. I. Cuza în noiembrie 1864, bornă de hotar în învățământul românesc, este de sorginte franceză.
Domnitorul Cuza a trimis o echipă în frunte cu Dumitru Boerescu, care timp de 4 ani a studiat legislația franceză, dând Principatelor Unite o lege care în liniile esențiale este valabilă și astăzi. Credem că dacă echipa ministrului Câmpeanu ar fi studiat atent Legea lui Cuza și Reforma lui Spiru Haret, ar fi propus o lege mult mai bună decât încropelile din documentul supus ,,dezbaterii publice”, o lună de zile, când dascălii sunt în vacanță, părinții în concedii sau marcați de multitudinea ,,crizelor” care le amărăsc viața.
Avem nevoie de o reformă hologeică a educației, nu de încropeli după modele de pe alte meleaguri.
Pedagogia este o știință concretă nu o știință abstractă ca: algebra, geometria, fizica, chimia etc.
În încheierea demersului nostru, se impun câteva concluzii și învățăminte la care trebuie să mediteze foarte serios școala, familia și comunitatea, dar mai ales mediul politic:
● Educația extrașcolară e o componentă importantă în procesul instructiv-educativ;
● Activitățile extrașcolare mobilizează în modul cel mai înalt elevul, familia și comunitatea. Să nu uităm că Prunariu a urmat cursurile Casei Pionierului de la Brașov, să nu uităm emoția creată atunci când David Popovici a luat mai multe medalii de aur la înot, iar Nadia Comănici a luat nota zece la gimnastică, să nu uităm exemplul ,,tăcut” pe care-l dau familiile marilor olimpici și campioni, care sacrifică totul pentru ca urmașii lor să urce pe culmile performanței!
● Taberele școlare, cluburile și palatele elevilor, cluburile sportive etc. sunt instrumente hotărâtoare în educația generației tinere, iar patrimoniul acestor organizații trebuie să fie ocrotit cu strășnicie de Ministerul Educației!
● Numai o pedagogie românească poate să dea o educație adecvată elevului român. ,,Noutățile” pe care ni le vântură unii și alții nu pot fi aplicate la societatea românească?!
● Moda aceasta cu secretizarea numelor la concursuri și examene duce la neîncredere și indiferență. O notă bună trezește și invidie, dar ambiție din partea concurenților.
● Educația ar trebui să fie lăsată în grija dascălilor de vocație, iar politicul ar trebui să se abțină de a se amesteca în treburile concrete ale școlii. Să vegheze la corectitudinea politicilor publice din educație, deoarece corpul didactic are destui dascăli de înaltă clasă morală și profesională, dar și carieriști, vânători de posturi și sinecuriști.
Reproșul atât de dur din titlu, se justifică și prin faptul că o ,,plimbare” pe internet ne arată că toată țara e un ,,cimitir” de tabere școlare (Brașov, Arad, Timiș, Constanța, Buzău etc., etc.) sau de alte locații de acest gen, care nici măcar nu au fost date la fier vechi, ci au fost lăsate pradă distrugerii.
Această nenorocire generală este constatată cu o înaltă eleganță morală și intelectuală de către Președintele Academiei Române, care nu ,,condamnă” pe nimeni, dar ne dă un cutremurător motiv de reflecție!...
Costică Neagu
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
