Educație

Fiecare elev va fi măsurat și testat fizic

Mihaela Vlădescu
15 oct 2017 6293 vizualizări

Totul în cadrul programului național Biomotric care are scopul de a afla starea de sănătate a elevilor.

 Fiecare elev va fi măsurat și supus unei baterii de teste fizice, rezultatele urmând să fie introduse într-o platformă digitală. Pe baza acestor rezultate va fi măsurată starea de sănătate a elevilor și condiția fizică a acestora, urmând să fie elaborate strategii în domeniul educației și sănătății. Programul Biomotric a fost unul experimental anul școlar trecut, patru școli vrâncene participând la acesta. Programul se extinde din această toamnă în toate unităţile de învăţământ din țară, deci și vrâncene, ca urmare a unei decizii a Ministerului Educației. De altfel, între Ministerul Educației Naționale și Ministerul Tineretului și Sportului a fost semnat anul trecut un protocol privind implementarea programului Biomotric. Etapa pilot a acestuia, care s-a derulat în anul școlar 2016-2017, a avut scopul de a evalua și realiza corecții privind metodele utilizate pentru atingerea obiectivelor propuse. În cadrul acestor evaluări s-a urmărit în mod special feedback-ul privind aplicabilitatea în contextul numărului redus de ore de educație fizică și sport, logistica existentă la nivelul unităților de învățământ, gradul de aplicabilitate a bateriei de teste și gradul de uzabilitate a platformei Biomotric. În cadrul fazei pilot s-a definitivat bateria de teste. Ca urmare, pentru acest an au fost realizate modificări privind testările motrice și măsurătorile antropometrice. Astfel, testele motrice sunt mai puțin cu trei decât în faza pilot (mobilitate, săritura în lungime, ridicări de trunchi, echilibru, atinge plăcile, alergare de viteză, alergare de rezistență), iar măsurătorile antropometrice s-au redus la șase de la 10 (înălțime, greutate, lungime talpă, înălțimea bustului, perimetru abdominal, anvergură brațe).

Profesorii de educație fizică aplică teste, cei de informatică introduc date

Pentru anul școlar 2017-2018 programul Biomotric, conform discuțiilor dintre Ministerul Educației Naționale si Ministerul Tineretului și Sportului, se va realiza la nivelul tuturor unităților de învățământ, începând cu clasa I-a și până la clasa a XII-a (inclusiv). Programul se realizează prin profesorii de educație fizică și sport care sunt cei ce vor aplica testele și vor face măsurătorile. Rezultatele acestora vor fi introduse apoi, cu ajutorul profesorilor de informatică din școli, într-o platformă digitală, gestionată de Institutul Național de Cercetare pentru Sport (I.N.C.S.). Pe baza acestora I.N.C.S. va putea furniza date de interes național privind starea de sănătate fizică a populației școlare din România și perspectivele de evoluție a performanței sportive și, în general, a performanței umane. Scopurile generale ale programului sunt de a îmbunătăți starea generală de sănătate a populației – prevenția bolilor sedentarismului la populația tânără; creșterea prin sport a prevenției afecțiunilor generale; creșterea potențialului de performanță fizică; creșterea calității selecției pentru sportul de performanță; creșterea calității selecției pentru profesii care implică efort și rezistență fizică.

Este necesar acordul scris al părinților

Pentru implementarea proiectului este necesar acordul în scris al părinților. Prin urmare, fiecare profesor de educație fizică și sport, care va fi împuternicit de către I.N.C.S., în calitate de operator autorizat, să opereze date cu caracter personal în cadrul proiectului Biomotric, va semna un acord scris al părinților pentru a putea aplica pe elevi testele din program și a face măsurătorile prevăzute. „În cadrul programul vor fi incluși doar elevi care au acordul scris al părinților”, se arată într-o informare a INCS, semnată de directorul Radu Bidiugan, care dă asigurări că datele vor fi confidențiale. Testarea se va realiza în două etape: prima etapă între 1 octombrie 2017 și 8 decembrie 2017 și etapa a II –a între  9 aprilie 2018 și 31 mai 2018. „ Provocările profesorilor de educație fizică sunt permanente.  În acest an școlar vor trebui să susțină cu fiecare elev câte 7 probe de control și să aibă 6 măsurători antropometrice. Toate rezultatele obținute la probele cuprinse în program și măsurătorile elevilor trebuie introduse într-o platformă digitală. Rog directorii tuturor unităților școlare din învățământul vrâncean să sprijine activitatea pofesorilor de educație fizică atât pentru măsurători și probe de control, cât mai ales pentru introducerea acestor date în platformele inițiate de INCS. Pentru ca această activitate să se deruleze în condiții bune rog directorii să sprijine prin asigurarea logisticii, aceasta constând în dotarea sălilor de sport cu calculatoare și conexiune la internet pentru ca profesorii de educație fizică să poată derula această activitate pe parcursul orelor pe care le desfășoară în școală și să nu îi aglomerăm în timpul dumnealor care ar trebui să fie liber, dar deja este ocupat cu diversele competiții sportive”, ne-a declarat inspectorul de educație fizică și sport din cadrul IȘJ Vrancea, profesor Vica Mincă. Inițiatorii programului Biomotric au mai precizat că părinții nu au niciun motiv de temere în ceea ce privește confidențialitatea datele propriilor copii, deoarece platforma în care acestea vor fi introduse este securizată.

Ținta programului - 2,5 milioane de persoane

Populația țintă a programului, potrivit inițiatorilor, o reprezintă toată populația școlarizată în România. „Este esențială această bază largă de cercetare, întrucât datele de biomotricitate sunt relevante în studiul evoluției lor în perioada de creștere și formare a ficărei persoane în parte, în comunități extinse, analizate pe grupe de vârstă și sex, în dinamică geografică, în condițiile evaluării tipurilor de activități sportive practicate în populație, în raport cu factori sociali și de mediu”, după cum se arată în program. Se estimează o populație țintă variind ușor în jurul cifrei de 2,5 milioane de persoane, din toate regiunile geografice, toate mediile de viață și toate categoriile sociale, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Programul Biomotric va avea ca rezultate directe realizarea unui Anuar de Biomotricitate, întocmirea unor rapoarte specializate ale platforma de Biomotricitate, creșterea gradului de specializare a profesorilor de educație fizică, optimizarea informatizării relațiilor interinstituționale în domeniul sportului. De asemenea, se dorește creșterea calității practicării sportului școlar, prevenția afecțiunilor provocate de sedentarism, creșterea gradului de orientare profesională către profesii solicitante fizic (prin componenta de studiu al performanței umane) și stimularea practicării sportului în comunitățile locale. ( M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.