Astăzi despre: Generalul Alexandru Averescu și Epopeea militară românească 1916-1918. Vrancea eroică în Primul Război Mondial
1917: Primul război mondial: Bătălia de la Mărăști. Armata a II–a română, comandată de generalul Alexandru Averescu, înfrânge armata germană (11 iulie – 19 iulie).
Generalul Alexandru Averescu (1859-1938) se numără printre marile personalități ale Războiului de Întregire (1916-1919). A fost comandantul Armatei a II-a române care a repurtat marea victorie de la Mărăști – Vrancea. Savantul Nicolae Iorga aprecia acest eveniment ca fiind „prima și deplina victorie românească“. Luptele eroice de la Mărăști purtate de Armata a II-a română între 11/4 iulie – 19 iulie/1 august 1917 au deschis marea epopee a luptelor pentru apărarea ființei statului național român.
Frontul Armatei a II-a române se desfășura într-o zonă muntoasă, accidentată, pe o întindere de aproximativ 350 km, cuprinși între Cașin și Ivești – Putna.
Generalul Alexandru Averescu a fost un militar de excepție, cu o solidă pregătire teoretică și tactică, fiind în Marea Campanie Militară din 1917-1917 unul din principalii apărători ai zonei Mărăști – Oituz.
Născut în Basarabia, la Ismail, la 9/21 martie 1859, va studia la Școala de Arte și Meserii din București (1876), apoi la Școala Divizionară de pe lângă Mănăstirea Dealul (1881), apoi la Școala Superioară de Război de la Torino (1886). Ca urmare a pregătirii sale, a îndeplinit de tânăr funcții de mare răspundere și onoare, precum cea de comandant al Școlii Superioare de Război (1894-1895), a fost atașat al României la Berlin (1895-1898), apoi șef al Marelui Cartier General (1911-1913).
A parcurs cu rezultate de excepție toate treptele ierarhiei militare de la modestul grad de sergent voluntar în Războiul de Independență (1877-1878) la cel de sublocotenent (1881), căpitan (1889), general de brigadă (1906) și mareșal al României (1930).
Activitatea de tânăr ofițer și-a început-o la Regimentul 5 Cavalerie din Focșani, unde adesea focșănenii admirau exercițiile de manej și echitație. Evenimentele tumultoase ce au urmat au stagnat șansa focșănenilor de a avea un hipodrom.
În întreaga sa activitate, a dat dovadă de inițiativă, tenacitate și multă ingeniozitate; a comandat o parte din operațiunile militare în cel de al doilea Război balcanic (1913), care a impus Pacea de la București. La intrarea României în Războiul cel Mare, a obținut o serie de reușite militare în Carpații Meridionali, printre care și eliberarea orașului de sub Tâmpa, Brașovul (16/29 august 1916).
Pentru a diminua insuccesul de la Turtucaia, a conceput celebra „manevră“ de la Flămânda (1916), contribuind apoi la îndeplinirea unei noi misiuni de a opri pătrunderea trupelor Puterilor Centrale în zona Rucăr și Cîmpulung.
În iarna aspră a anului 1916-1917, primește misiunea grea de apărare în zona văii Oituzului și a zonei neocupate de inamic din Putna. Împreună cu generalii G. Măldărescu și Arthur Văitoianu a conceput și pregătit bătălia ofensivă de la Mărăști, transformată într-o victorie militară românească.
Generalul Alexandru Averescu s-a bucurat de aprecierea Majestăților Sale Regale Ferdinand și Maria pentru calitățile alese de militar, omenia și cinstea de care a dat dovadă. Generalul a fost un important teoretician și tactician militar, elaborând în acest sens 12 lucrări cu caracter militar, printre care „Tactica“ (3 volume, 1887-1889), „Jocul de război“ (1903), „Călăuza ofițerului“ (1904), „Operațiile de la Flămânda“ (1924). În 1992, i-au fost republicate „Notițele zilnice de război“ în 2 volume, o adevărată cronică de război a frontului din Moldova și exemplificări din zilele dramatice ale anului 1917 din Putna – Vrancea. În anul 1923 a fost declarat membru de onoare al Academiei Române.
În timpul evenimentelor militare, s-a bucurat de colaborarea și prietenia unor personalități din Putna, precum diplomatul și omul de cultură Duiliu Zamfirescu, dr. Marc Câmpeanu, prefectul de Putna, Anton Alaci, medicul-șef al județului Putna, Ion Panea, preoți, învățători și primari.
Pentru omenia dovedită în fața nenorocirilor care au lovit refugiații retrași din Moldova, față de orfani și răniți, cât și a multor oameni necăjiți, inclusiv soldații săi l-au gratulat cu apelativul de suflet „Tătucul“.
În zilele cumplite de sărăcie și durere ale primăverii anului 1917, din ordinul generalului comandant, mulți nefericiți au primit o rație de hrană din rația modestă a soldaților sau din puținele medicamente ale frontului. A acordat un sprijin mare pentru amenajarea unor spitale mobile, a adăposturilor sau bordeielor. A dovedit o grijă paternă pentru orfanii și copiii rămași ai nimănui, înființând împreună cu colaboratorii săi o adevărată rețea de orfelinate, precum cele din Adjud, Păunești, Bacău, Coțofănești și Piatra Neamț. A fost unul dintre susținătorii societății de întrajutorare socială (IOVR – invalizi, orfani, văduve de război). A înființat Societatea „Mărăști“, în semn de prețuire pentru camarazii căzuți pe meleagurile Vrancei și ale Mărăștiului. Sub egida acestei societăți, a ridicat Mausoleul eroilor de la Mărăști; a refăcut satul Mărăști, a ridicat localurile bisericii și ale școlii din localitate. Pentru fetele orfane a înființat Școala profesională de țesătorie, un adevărat model pentru învățământul practic.
Alexandru Averescu a fost un important om politic al epocii, fondând Partidul Poporului, de nuanță liberală, susținând Legea de reformă agrară (1921). A fost un demnitar de frunte, ocupând în trei rânduri portofoliul de prim-ministru. A contribuit cu toată ființa sa la realizarea actului de unitate națională de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia.
În urma decesului său, la 1 octombrie 1938, corpul neînsuflețit al lui Alexandru Averescu a fost înmormântat în Mausoleul eroilor de la Mărăști, acolo unde a primit bastonul de mareșal, „acolo unde zac osemintele celor pe care eu i-am trimis să moară pentru patrie“. Esplanada mausoleului este dominată de statuia ilustrului militar, amintind generațiilor despre faptele sale mari.
Prof. Cezar Cherciu
Text reluat din ediția 11 iulie 2018 a Ziarului de Vrancea