Eminescu și creația populară | Comunicare făcută la Cercul Militar, Focșani
De câțiva ani ne întâlnim la Cercul Militar Vrancea în preaj-ma zilei de naștere a Poetului nostru Național – Mihai Eminescu.
Aceste activități au intrat cumva în tradiția culturală a Județului Vrancea de după decembrie 1989, existența lor fiind legată de nume intrate în istoria culturală a acestui meleag: Dumitru Pricop, Ion Panait, Corneliu Fotea, Puiu Usturoi, Gheorghe Istrate, Profesorul Gheorghe Zaharia, Ștefan Neagu, Valeriu Anghel, poetul Virgil Panait etc., toți adunați în jurul Luceafărului poeziei românești de la care primeau lumina și căldura sfântă a poeziei și cântecului eminescian.
Gazde primitoare și generoase, colonelul Vasile Rumega,Comandantul Cercului Militar, iar după pensionarea acestuia, domnul colonel Eugen Anghel, actualul comandant al Cercului Militar, alături de domnul profesor Mircea Grosu țin aprinsă făclia eminesciană.
Aceleași gânduri și sentimente ne-au animat și anul acesta la întâlnirea cu poezia și cântecul eminescian (10 ian. 2019), deși mulți dintre cei care făceau deliciul activităților dedicate Poetului Național, nu mai sunt printre noi.
* * *
Când vorbim despre Eminescu, ar trebui să avem în vedere câteva grile de receptare și în primul rând afirmația lui I. L. Caragiale care se întreba retoric: ,,Cu ce este el vinovat că s-a ridicat așa de sus încât semenii lui nu l-au mai înțeles!”
Voit sau nu, conștienți sau nu, constatăm că deși ,,Eminescu este azi educatorul neamului românesc.”(SM), atât contemporanii cât și cei care i-au urmat i-au pus la îndoială valoarea poeziei, valoarea monumentului său cioplit în cea mai frumoasă și autentică limbă românească, încercând să-l pună în ,,competiție” cu cei care i-au urmat și acreditând ideea.
Eminescu n-ar fi cel mai mare poet român din toate timpurile, că noi azi n-am mai vorbi limba lăsată nouă moștenire în veacul veacului.
Atent la ,,argumentele” care se vântură prin comunitatea ,,academică” de astăzi, orbită de lumina reflectoarelor, a internetului și a imaginii de tot felul, m-am întrebat: oare de ce spunem totuși că Eminescu este cel mai mare poet român, de ce Simion Mehedinți afirmă în studiul ,,Optimismul lui Eminescu” (1936), că ,,Istoria românilor se va împărți în două: ,,Cum a fost înainte și cum va fi după Eminescu”.
Răspunsul ni-l dă tot Mehedinți, atunci când afirmă că ,,Limba este îmbrăcămintea sufletului” sau ,,Folclorul este sufletul neamului”. Urmarea acestor două aserțiuni ne conduce la concluzia că ,,Eminescu este creatorul limbii române”, adevăr absolut care n-a fost pus la îndoială nici chiar de cătredetractarii Poetului nostru Național, cei care îi pun la îndoială valoarea operei.
De aici urmează o altă întrebare: Cum argumentăm că Eminescu este creatorul limbii române?, a avut el o inspirație divină, așa cum suntem tentați să credem despre creația poetică!Chiar și în cazul acesteia, alături de talent, stă argumentul muncii (dicționarul de rime, zeci de ani de muncă,zeci de variante pen-tru unele poeme geniale:Luceafărul, Mai am un singur dor etc.)
Dacă multe întrebări și... răspunsuri au stat la început sub semnul fabulosului, după 1902 când Titu Maiorescu a predat la Academia Română, lada cu manuscrisele poetului, Eminescu și opera lui au intrat în zona realului, a cercetării științifice (istorie și critică literară). Dacă antum s-a publicat doar volumul de Poesii, ediția Titu Maiorescu (61 de poezii), după această dată, edițiile și numărul de exemplare din opera lui M. Eminescu sau despre ,,poetul nepereche”, au ajuns la cifre astronomice, culminând cu Ediția Perpessicius (17 vol.).
În a doua jumătate a sec. XIX, Europa a fost asaltată de etnografie și de folcloristică. Au apărut teorii diverse în aceste
domenii, privitoare la originile mitologice ale basmului datorate lui Jacob Grimm, Max Müller etc., idei cu care au intrat în contact unii oameni de știință de la noi ca: B. P. Hașdeu, Mozes Gaster etc.
În această perioadă, folcloristica a luat un mare avânt în țara noastră, prin studiile și culegerile unor folcloriști cunoscuți în epocă: Todor T. Burada, Simion Florea Marian, Al. Lambrior, Mozes Gaster, Miron Pompiliu, Ion Pop Reteganul, G. Dem. Teodorescu, Gr. G. Tocilescu, Petre Ispirescu etc.
Despre M. Eminescu, George Călinescu spune în Istoria li-teraturii române, Ed. Academiei, 1973 că ,,Eminescu a cules folclor sau a căpătat de la prieteni, caiete de culegeri. Arta lui este de a fi făcut un folclor savant, uneori îndepărtându-se de la impresionismul poporului...”.
Așa cum precizam mai sus, între Caietele lui Eminescu s-a găsit o culegere substanțială de creații populare (lirică populară, convorbiri, balade, diverse, prelucrări, imitații, basme în proză, proverbe și vorbe, zicători, cimilituri, irmoase – cântece de lume, Caietul anonim etc.), în număr de 961 de creații. Toate acestea au apărut în culegerea ,,M. Eminescu – Literatura populară”, ediție îngrijită de D. Murărașu, BPT, Ed. Minerva, București, edițiile 1973, 1979, îngrijite și prefațate de D. Murărașu.
Cercetând opera poetului constatăm că fibra folclorică este spontană, nu una programatică, motiv pentru care niciun moment nu ai senzația că poetul s-a inspirat din folclor, ci el a dat folclorului matricea sa creatoare.
Dăm mai jos doar două exemple: poeziile ,,Ursitoarele” și ,,Peste codri sta cetatea”.
În timpuri străvechi era credința că ursitoarele erau niște ființe fabuloase (zâne) care veneau la naștere și meneau copilul. Întotdeauna acestea erau fără soț. Cea de pe urmă, ,,șchioapa” a-vea cuvântul hotărâtor în ce privește destinul pruncului. ,,Una-i zice: Drag băiat,/ Să fii mare împărat,/ Căci așa fel ți-a fost dat./ Alta-i zice: Să fii tare/ Fără de
asemănare/ Cum nu e viteaz sub soare./ Zise-a treia: Fii cuminte/ În purtare și cuvinte/ Și isteț să fii cu duhul/ Cum e luna și văzduhul./ - Ah, mai stați, mai stați o clipă,/ Nu-i dați daruri ce în pripă/ Sunt supuse la risipă,/ Daruri ce le dați multora,/ Dați-le și-acum altora,/ Ce deasupra tuturo-ra./ Dăruiți-i lui ceva/ Ce în lume nimenea/ N-a avut și n-o avea./ Zâna-a treia stă pe loc,/ Ochii ei sunt plini de foc/ Și la mumă se uita/ Și astfel îi cuvânta/ -Dochie, drăguța mea,/ Știi tu ce-ai cerut ori ba?/ Nici o știi, nici o vei ști/ Și eu tot voi împlini./ Zâna pe copil se pleacă,/ Ochi-n lacrimi i se-neacă/ Și ea zice-ncetișor:/ Nani puișor,/ Cerul când o să te scoli/ Ți-o trimite soli,/ Că ți-e dat acum de soarte/ Viață fără moarte/ Ție ți-e dată tinereță/ Fără bătrâneță”.
Oare nu recunoaștem în aceste versuri și tânguiri soarta lui Hiperion! Eu cred că da și întreb, poetul s-a inspirat din poezia populară sau din basmele lui Richard Cunici!?El însuși o spune într-o însemnare făcută pe un manuscris: ,,Înțelesul allegoric ce i-am dat este că dacă geniul nu cunoaște moarte și numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte aici pe pământ nici e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc”.
Noi întrebăm, ce-o fi citit Eminescu înainte: basmul lui Cunici sau poezia populară ,,Ursitoarele”: ,,- Dochie, drăguța mea,/ Știi tu ce-ai cerut oriba?/ Nici o știi, nici o vei ști/ Și eu tot voi împlini.”
Față de cele prezentate, avem de-a face cu un mesaj popular sau eminescian!? Cine pe cine a inspirat!?!
Următorul exemplu: ,,Peste codri stă cetatea/ Stăpânind singurătatea.../ Luna plină strălucea,/ Ziduri negre poleia()/ Și pe negrele zăbrele/ Sta Domnița după ele(...)/ Și e una la părinți/ Cum e luna printre sfinți,/ Și-ntre fete tinerele/ Ca și luna printre stele, (...)/ Ce sunt oare zburătorii?/ Vin din rumenirea serii/ Și din fundul sfânt al mării,/ Vin din ploaia cea de soare/ Și din dor de fată mare.” – dragostea adevărată, senină aptă să creeze viață.
Recunoaștem în această poezie alte concepte din Luceafă-rul: palatul în care fata de împărat era ferecată de teama Zbură-torului. Putem să vedem cu ochiul liber care este sursa de inspi-rație a poetului, care este contribuția acestuia în procesul de creație. Stilul și geniul poetului se ,,descoperă” imediat, pentru că Eminescu a creat chiar și poeziile de inspirație populară după chipul și asemănarea sa...
Deși afirmăm cu multă convingere că multe din operele lui Eminescu sunt de inspirație populară, la fiecare lectură sau studiu, constatăm că opera sa este de o originalitate fără dubiu.
Eminescu este un adevărat magician al limbii (al cuvintelor și al ideilor). Sintaxa lui poetică reușește să aducă la un loc, cuvântul vechi – popular, alături de cuvântul-idee, creând imagini de un mare rafinament cromatic, sonor, dar și ideatic. ,,Căci azi le semeni tuturor,/ La umblet și la port,/ Și te privesc nepăsător/ C-n rece ochiu de mort”.
El izbutește în felul acesta să placă atâtomului simplu, prin inspirația sa ingenuă, populară: ,,Hai și noi la craiu, dragă,/ Și să fim din nou copii,/ Ca norocul și iubirea/ Să ne pară jucării”; cât și omului rafinat, de pretutindeni, prin îmbinarea lexicului cu ideile filosofice.
George Călinescu spune că opera lui Eminescu are două fe-țe: una de in și una de mătase, una izvor (,,Hai în codru cu verdeață...”), alta cascadă catastrofală (,,Cum nu vii, tu, Țepeș Doamne!”
Comunicare făcută la Cercul Militar, Focșani.
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
