Educație

”Eminescu - Luceafăr. Eu, o mică stea!” - Omagiul tinerei generații din Broșteni, pe scena Centrului de Zi ”Dănuț”

Ziarul de Vrancea
14 ian 2019 1031 vizualizări

Centrul de Zi „Dănuţ” a sărbătorit ziua Culturii Naţionale, care în acest an îl are în centrul atenţiei pe marele poet Mihai Eminescu, Luceafărul fără de pereche, cel care, cu sau fără voia sa, a devenit simbolul poeziei, ridicându-se în înaltul Culturii Româneşti şi nu numai. A fost un miracol, a fost un înger pe care bunul Dumnezeu l-a dăruit acestui popor, greu încercat de soartă, să-i aline suferinţele, să-i netezească drumul în lume acolo unde Mihai Eminescu este apreciat la adevărata valoare. Toate naţiile i-au iubit şi-i iubesc creaţia.

În aceste momente, vreau să pomenesc numele unui singur „neromân”, născut în India, care a devenit şi a rămas, până la trecerea sa în nefiinţă, mai român decât mulţi alţii, Amita Bhose, eminescolog, profesor, traducător, scriitor. A fost prima traducătoare a poeziei eminesciene în Asia, în limba bengali, profesoară de bengali, sanscrită şi civilizaţie indiană la Universitatea Bucureşti, care a trăit până la capătul vieţii sale, în România ( îşi luase cetăţenie română ). Despre Amita Bhose, regretata Zoe Dumitrescu Buşulenga spunea, „A slujit cultura română, cu inteligenţa şi condeiul ei, mai mult decât, poate, mulţi români.” Poate că a sosit momentul ca şi românii de azi să se alăture cu inteligenţa şi condeiul lor, mai mult decât până acum, devotându-se poetului omagiat pe 15 Ianuarie, unii chiar din rândul copiilor de azi, de la Centrul de Zi „Dănuţ”, spre bucuria noastră, a tuturor.

Centrul de Zi ,,Dănuţ”, din satul Pituluşa, comuna Broşteni, a început anul 2019 în stilul caracteristic, adică în forţă. Chiar dacă „iarna-i grea, omătul mare” şi gerul, zăpada - de altfel foarte frumoasă şi îmbietoare la săniuş -  au pus stăpânire  peste întreaga natură, activităţile frumoase continuă dovedind, odată în plus, că inimile fierbinţi ale copiilor pot topi zăpada şi încălzi inimile friguroase în ianuarie. Aşa că, plini de bucurie, mari şi mici, au pregătit  şi  sărbătorit - aşa cum se cuvine -  Ziua Culturii Naţionale,  naşterea poetului nepereche, Mihai Eminescu.

„De la pitici la bunici, cu invitaţi de seamă, reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere şi Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”- Vrancea, parteneri şi susţinători ai evenimentului, l-am omagiat pe marele Poet născut într-o zi îngheţată de ianuarie, cum ne pricepem noi mai bine, printr-un  program cultural-artistic ce a reunit o  expoziţie de desene inspirate din lirica eminesciană, scenete, recital de muzică şi poezie, concurs de cultură generală, precum şi discuţii libere, interactive, care au avut ca temă opera eminesciană.

Într-o atmosferă specială, pe scena sălii de spectacol a Centrului de Zi„Dănuţ”, au evoluat rând, pe rând copii, tineri, adulţi şi pensionari, care au adus omagiul lor geniului poeziei româneşti. Cele două Grupuri Vocale Angels şi Milcovia, au susţinut un reuşit spectacol de muzică şi poezie, în care versurile lui Eminescu s-au împletit  armonios cu muzica plină de sensibilitate a Doinei şi Ion Aldea Teodorovici, Guilelm Sorban”, a spus doamna profesor Elisaveta Norocea, coordonatorul Centrului de Zi „Dănuţ.”

Participanţii au fost răsplătiţi cu aplauze, diplome şi dulciuri dăruite de ANCMRR şi ANCERM  Vrancea şi Parohia Pituluşa. Centrul de Zi „Dănuţ”, mulţumeşte doamnei profesor Leonora Pătrăşcanu, domnului cpt.cdor (r)av. Iulian Basturea - preşedintele ANCERM Vrancea, domnului col. prof. univ. dr. Vasile Vartolomei -vicepreşedinte ANCMRR, domnului Liviu Iritz, Părintelui profesor Cristian  Dima, coordonator Sectorul Cultural-Educaţional al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei , părinţilor, bunicilor, tuturor participanţilor pentru contribuţia adusă la realizarea acestui adevărat eveniment.

Proiectul interdisciplinar şi intergeneraţional a ajuns la cea de a XII a ediţie.

Parohia Broşteni 1- Pituluşa este singura parohie din judeţul nostru care deţine Certificat de Acreditare emis de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Licenţă de Funcţionare eliberată de Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei, prin Centrul Socio - Educaţional „Dănuţ”.  (Janine VADISLAV )


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.