Educație

Elevii și profesorii din Panciu, premiați la ”Galele Olimpicilor”

Ziarul de Vrancea
16 iun 2017 3577 vizualizări

Performerii Liceului Teoretic ”Ioan Slavici” și ai Liceului Tehnologic ”Al. I. Cuza” au fost recompensați de administrația locală

Elevii liceelor din Panciu care s-au remarcat prin rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare desfășurate pe parcursul anului școlar 2016 – 2017 au fost premiați pe 14 și 15 iunie, în cadrul ”Galelor Olimpicilor”, evenimente organizate de Primăria Orașului Panciu și găzduite de Casa de Cultură ”Mihai Eminescu”. Au fost acordate atât premii individuale, cât și premii pentru grupuri sportive și artistice. În anul școlar 2016-2017, bilanțul Liceului Teoretic „Ioan Slavici“ a fost de 176 de premii, pentru care pe 14 iunie, elevii au fost recompensați cu diplome de onoare și bani. De asemenea, au fost premiate echipele de handbal de fete și băieți, Trupa de Teatru „Protha“, Trupa de Cheerleading „Eagles“ și colectivul redacțional al revistei „ACTUALIS“. La „Gala Olimpicilor Liceului Tehnologic ”Al. I. Cuza“ de joi, 15 iunie, au urcat pe scenă, pentru a-și ridica diplomele de onoare și premiile în bani, 252 de elevi de la ciclul primar, cărora li s-au alăturat 28 de la ciclul gimnazial, echipele de minifotbal baieți - ciclul primar, minifotbal baieti - gimnaziu, handbal fete - gimnaziu, minihandbal gimnaziu, echipajele participante la concursurile „Mascota SNAC“ (ciclul primar și gimnaziu), „Știu și aplic“, „Cu viața mea, apăr viața“, Grupul Folcloric „Româncuțele“, Ansamblul Folcloric „Nuța Ghețu“ și Grupul „Mlădițe păncene“. Premiați au fost, de asemenea, profesorii și personalul nedidactic al celor două licee. „Vreau să vă mulțumesc pentru tot și să vă asigur de faptul că Primăria Orașului Panciu a fost, este și va fi, în continuare, alături dumneavoastră! Că vom face tot ce ne va sta în putere să beneficiați de cele mai bune condiții de studiu. Că vom investi, în continuare, în educația și în viitorul copiilor noștri! Vă felicit pentru toate rezultatele obținute în acest an școlar! Ele demonstrează că avem nu doar elevi buni, dar și profesori cu vocație pedagogică, de care suntem mândri!“, a afirmat primarul Iulian Nica. (Z. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.