Un Crăciun pentru fiecare: Seniorii din Focșani au fost colindați de elevii Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”
Elevii Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, împreună cu trei tineri voluntari din Germania, Finlanda și Franța, i-au colindat mercuri pe seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Focșani, în cadrul proiectului „Un Crăciun pentru fiecare”
Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare din an, colindele vestesc Nașterea lui Isus Hristos, iar mirosul bradului împodobit se împletește cu parfumul cozonacilor.
Spiritul Crăciunului înseamnă să prețuim bunătatea, compasiunea, bunăvoința, iar gândurile și ajutorul nostru se îndreaptă și către cei cu care viața nu a fost atât de generoasă.
Pentru toate acestea, elevii claselor a IX-a B și a XI-a B de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, împreună cu voluntarii Corpului European de Solidaritate implicați în proiectul Erasmus+,“EarthRecall” al Asociației Voluntariat pentru Viață, din Mărășești au colindat seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice - Focșani.
Tinerii voluntari care au participat alături de elevii noștri sunt: Edda din Germania, Tekla din Finlanda, Erwan și Abdel din Franța. Acest program a avut loc pe data de 10 decembrie 2019 și face parte din proiectul “Un Crăciun pentru fiecare”, ediția a VI –a.
Scopul proiectului este acela de a–i ajuta pe elevi să descopere realitatea obiectivă, de a–i sensibiliza cu privire la situația unor persoane vârstnice, de a manifesta respect ș iprețuire față de aceștia, dar și de a promova obiceiurile și tradițiile românești. Proiectul susține și încurajează implicarea elevilor în acțiuni de caritate. Atmosfera a fost una de sărbătoare, s-a simțit spiritul Crăciunului,iar noi organizatorii, am avut satisfacția de a le aduce gazdelor un strop de bucurie și multe zâmbete acum în prag de sărbători .
Informații și fotografii transmise de profesorii coordonatori: Mihaela Arhire și Mihaela Horeangă