Educație

Elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 2 Mărășești au colindat, în cadrul Parohiei Mărășești II, pe credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie

Ziarul de Vrancea
9 dec 2022 951 vizualizări

Marți, 6.12.2022, elevii clasei a III-a A ai Școlii Gimnaziale Nr. 2 Mărășești au colindat, în cadrul Parohiei Mărășești II, pe credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie.Activitatea face parte din cadrul Proiectului catehetic ,,HRISTOS SE NAȘTE, SLĂVIȚI-L!” organizat la nivelul parohiei și în parteneriat cu școala noastră și are drept obiective: cunoașterea și argumentarea semnificației religioase a evenimentului prăznit pe 25 decembrie; conștientizarea laturiisocial-filantropice a Crăciunului; integrarea copiilor în comuniunea liturgică/pastorală; asumarea mesajului teologic al acestui mare praznic; formarea unor atitudini și comportamente care să reflecte valorile spirituale ale Crăciunului.

 Sărbătoarea Sfântului Nicolae adună în jurul Sfintei Biserici pe toți credincioșii, mari și mici. Ne-am bucurat că  marți 06 decembrie 2022 o parte a grupului catehetic parohial, a oferit celor din jurul lor un moment de liniște și bucurie sufletească prin colindelecântate. Dacă în cadrul întâlnirii catehetice cu tema ,,Sfântul Nicolae, model de credință și dragoste față de semeni”, copiii au descoperit despre roadele faptelor bune, marți 06 decembrie 2022, ei înșiși au fost sursă de bucurie pentru ceilalți credincioși din parohie, prin vestea bună dată prin colindă: că Fiul lui Dumnezeu Se face Om pentru mântuirea noastră! Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a activității: elevi, părinți, cadre didactice și în mod special părintelui paroh, Ovidiu Cotârlan, pentru bucuria făcută copiilor prin darurile oferite!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.