Două reclamații la olimpiada județeană de socio-umane
Părinții și profesorii a două eleve care au participat la faza județeană a Olimpiadei de socio-umane reclamă schimbarea in mod suspect a ierarhiei după contestații
Două eleve care au participat la Olimpiada județeană de socio-umane au reclamat la Inspectoratul Școlar Județean faptul că, după contestații, la disciplinele psihologie și sociologie ierarhia a fost schimbată surprinzător. La psihologie eleva care a obținut inițial punctajul cel mai mare, 9,70, a fost detronată după contestații de eleva care s-a situat pe locul secund, notată inițial cu 9,60. Aceasta a mai câștigat la reevaluarea lucrării 20 de sutimi, ceea ce a condus la obținerea celui mai mare punctaj la această disciplină și calificarea la faza națională a olimpiadei. Același lucru s-a întâmplat și la sociologie, unde eleva de pe primul loc a obținut nota 9,00, iar cea de pe locul secund 8,80. După contestații, celei de pe locul secund i s-au acordat 50 de sutimi în plus, ajungând la 9,30. Profesorul care a pregătit eleva este revoltat, la fel ca și părinții fetei care susțin că mărirea notei cu jumătate de punct este prea mult pentru o olimpiadă județeană. " Nu este normal ceea ce se petrece. Este prea mult să se mărească o notă cu jumătate de punct. Fiica mea a mai reprezentat Vrancea la națională și a avut un rezultat foarte bun. Copilul meu muncește foarte mult pentru că pentru o astfel de olimpiadă nu este suficientă pregătirea de la clasă. Mi se pare suspectă mărirea notei cu jumătate de punct," ne-a spus unul dintre părinți. Părinții și profesorii elevelor care inițial au fost notate cu cel mai mare punctaj au depus plângeri marți la IȘJ, solicitând constituirea celei de-a treia comisii care să reevalueze lucrările. "Contestații la contestații nu se poate. Procedura este clară și nu se mai poate interveni pe ierarhii. Ierarhia devine definitivă după rezolvarea contestațiilor. Consider că este un viciu de procedură aici deoarece fiind primul nu ai de ce să depui contestație, însă există pericolul ca cel de pe locul al doilea să depună și să te depășească. Ori nu mai ai ce face pentru că la olimpiadă există o procedură clară, nu este ca la orice concurs. Metodologia nu prevede altă etapă, ci doar că după contestații ierarhia devine definitivă", ne-a declarat inspectorul general al IȘJ, profesorul Dorin Cristea. La rândul său, inspectorul de specialitate, profesorul Cătălin Mocanu, ne-a spus că fiecare profesor evaluator răspunde de notele acordate. "Ce hotărăsc comisiile de contestații și de validare rămâne definitiv. Evaluatorii răspund pentru ceea ce fac. Cât privește ierarhia, aceasta nu poate fi schimbată pentru că regulamentul este clar, acesta prevăzând explicit faptul că după contestații clasamentul devine definitiv", ne-a declarat inspectorul Cătălin Mocanu. Părinții uneia dintre fete este decisă să depună reclamație și la Ministerul Educației. (M.V.)