Două familii de dascăli care au dat strălucire școlii vrâncene | Episodul 2: Familia Saragea
Ion Saragea a fost învățător de tip haretian, apostol al școlii românești, cu dăruire, pasiune și multă, multă trudă și întâmpinând multe greutăți: lipsa de local, de cadre didactice și manuale, a fondat școala din Jariștea. A fost numit în învățământ la 1 noiembrie 1889 în comuna Jariștea unde a profesat neîntrerupt până la pensie.
Câteva consemnări despre greutățile cu care se confruntau școlile din Vrancea ne-a lăsat omul de știință Ion Ionescu de la Brad, care se întreba „Cum vor putea găsi învățători pentru școlile înființate, când soarta lor este mai proastă ca a unui vezeteu”.[1]
În anul 1898 pentru meritele lor în învățământ Ion Saragea și colegul său Nicolae Cerchez primesc Medalia Răsplata Muncii pentru Învățământul Primar, clasa a II-a.[2]
În memoria soției sale, Maria care a murit în anul 1908, Ion Saragea învățător și director la școala tip urban din Jariștea, a făgăduit să „îmbrace în fiecare an câte 7-8 eleve ale școlii”.[3]
În anii 1905-1906, Ion Saragea a întocmit primul Istoric al Școlii primare mixte din Jariștea din care aflăm cele dintâi știri despre școala cea veche a preotului Curcă ce funcționa chiar în casele acestuia, care apoi s-a mutat într-o odaie a dascălului Ilie Filip. Se învăța în chirilică pe cărți bisericești-Bucoavnă, Ceaslov și Psaltichie. Se spunea că cine trece la Psaltichie era lucru mare, căci putea să ajungă dascăl de biserică sau preot. Treptat școala se desființează, copiii plecând la Școala latinească din Odobești.
Cursurile se reiau după promulgarea Legii lui Cuza din 1864, cu mari întreruperi până în 1873, apoi funcționează neîntrerupt.
Cauzele acestor întreruperi pe care le întâlnim în mai toate școlile din Vrancea, mai ales în zona de munte erau lipsa de învățători și nepregătirea acestora, dar și salariile mici, astfel, la Jariștea un învățător primea 23 lei din partea comunei, iar statul nu contribuia cu nimic.
Învățătorul Ion Saragea a fost o personalitate marcantă a comunei, a făcut parte din pionierii învățământului vrâncean.
Ion Saragea a fost inițiatorul Băncii „Podgoria Nouă” ce va avea un rol important în dezvoltarea gospodăriilor țărănești din localitate.
Ion Saragea și soția sa, împreună cu primarul Gheorghe Bucur au realizat prima bibliotecă școlară Deșteptarea, al cărei fond de carte a crescut de la un an la altul, ajungând astăzi la 15.000 volume.
Cu ocazia ședinței Cercului cultural al învățătorilor din Jariștea, locuitorii din această comună și-au exprimat dragostea și recunoștința lor față de directorul școlii, Ion Saragea care împlinea 25 de ani de activitate închinată școlii. Primarul N.D. Hainăroșie i-a oferit o frumoasă statuetă reprezentând Munca, la baza căreia erau săpate cuvintele: „ Domnului Ion Saragea recunoștință din partea locuitorilor jărășteni pentru munca depusă ca dascăl, timp de 25 de ani”.
FOTO 1: Învățătorul Ion Saragea în mijlocul copiilor
[1] Ion Ionescu de la Brad, Agricultura în județul Putna, București, 1869, p.165.
[2] Universul, decembrie 1989, an 16, nr. 321.
[3]Universul, august, 1908, nr. 218.
Cu acest prilej, s-a hotărât înființarea unui teatru sătesc în Jariștea, singura inițiativă de acest gen din județ. Dinică Vasilache și Vasile Vasilache au dăruit terenul necesar, situat chiar lângă școală, primarul N.D. Hainăroșie a făgăduit materialul necesar acestei construcții în valoare de 300 lei. Alți fruntași din comună au donat sume importante de bani în acest scop. La această serbare au asistat poetul Șt. O. Iosif, inspectorul Cercului cultural care a promis că va scrie o piesă de teatru pentru inaugurare și revizorul Ion L. Teodoru care în cuvântul său a evidențiat nobilele însușiri ale sătenilor din Jariștea.[1]
Astăzi la comemorarea a 77 de ani de la trecerea în veșnicie a acestui apostol al școlii din Jariștea, urmând exemplul înaintașilor, autoritățile locale i-au cinstit memoria prin reamenajarea mormântului, iar o stradă din sat îi poartă numele.
Un alt exemplu de dăruire până la epuizare fizică a fost Maria Saragea, născută în 1867, intrată în învățământ la 23 octombrie 1898. A încetat din viață la vârsta de 41 de ani după o muncă istovitoare care i-a șubrezit sănătatea, la 27 ianuarie 1909, după ce a format pentru viață 28 generații de elevi.
Școala de fete a cărei fondatoare a fost, i-a purtat numele până în 1893, când a fuzionat cu cea de băieți. Pe unde a trecut pe la școlile din Bătinești, Biliești, Vârteșcoiu, apoi la Vărsătura, stau mărturie procesele verbale de inspecție care dovedesc că și-a făcut pe deplin datoria față de discipolii ei.
Din declarația directorului Ștefan Giurgea, reiese că învățătoarea Maria Saragea a contribuit la dezvoltarea industriei casnice: cusături naționale, țesături cu elevele de la ciclul complementar și absolventele școlii, iar cu adultele croitoria. A fost citată „întâia pe județ la toate expozițiile județene, fiind răsplătită cu medalii”.
Blaga afirma pe bună dreptate că „veșnicia s-a născut la sat”, dar acest sat a fost înveșnicit prin munca migăloasă a generațiilor de învățători. Școala a fost lumina satului, iar dascălii făclia care a luminat satele românești.
Personalitatea acestei învățătoare de elită este reliefată și într-un raport al Primăriei Jariștea: „Pentru o muncă neîntreruptă, fără preget, o adevărată mamă a tuturor copiilor care i-au trecut prin mână și care au avut fericirea să primească lumină de la ea.. Și-a făcut datoria cu prisosință în această comună și cele 28 de generații care astăzi formează pătura principală a comunei, într-un gând cu toții cer ca măreața școală ridicată să primească numele acestei învățătoare model”.
Numele ei a rămas legendă în sat, dat ca exemplu de muncă în îndeplinirea excesiv de conștiincios, aproape misionară a datoriilor ei de învățătoare.
Din fondul de 5225 lei depus la Banca Podgoria din Jariștea, conform dorinței defunctei Maria Saragea, s-a procurat îmbrăcăminte și încățăminte pentru două fete orfane din clasele a III-a și a IV-a.[2] Toți sătenii și-au amintit cu multă recunoștință de sacrificiile făcute în tot timpul cât a funcționat în învățământ.
Apreciem gestul creștinesc al Primăriei din Jariștea, care în semn de prețuire și recunoștință a refăcut mormântul acestei familii, făcând și un parastas de pomenire a celor doi învățători. Un frumos exemplu de prețuire al înaintașilor care poate fi urmat și de alte primării.
Petre Saragea, învățătorul care a marcat viață socială și culturală a satului Vârteșcoiu s-a născut în 1887, iulie 22 în comuna Mândrești, județul Rm. Sărat. În septembrie 1907 termină cursurile Școlii Normale din Craiova și vine ca învățător la Școala Vârteșcoiu, unde a funcționat până la sfârșitul vieții. S-a căsătorit cu Vasilica Mazilu și a avut trei copii, Natalia, Ana și Constantin. Activitatea învățătorului este remarcată încă din 1908 când, la vârsta de doar 22 de ani, împreună cu colegul său Nicolae Cerchez de la Vărsătura, însoțiți de elevii claselor mai mari, au mers pe jos până la Odobești, unde în ziua de 24 ianuarie, pe apa înghețată a Milcovului au sărbătorit jubileul Unirii, cântând și dansând Hora Unirii împreună cu ofițerii și ostașii Batalionului 7 Vânători.
Din anul școlar 1909 până în anul 1919 a funcționat ca învățător și director la Dălhăuți. Pasionat de istoria acestor locuri, tânărul învățător a întocmit un frumos tablou alegoric cu Eroii din această comună. Tabloul a fost așezat cu mare cinste în cancelaria școlii și la biserica din sat.
FOTO 2: Tablou cu Eroii comunei Dălhăuți
[1] Universul, aprilie 1909, anul 27, nr. 95.
[2] Cezar Cherciu, Jariștea, vatră de istorie și podgorie românească, Editura Andrew, Focșani, 2007, p. 228.
Contribuie la ridicarea Monumentului din curtea Bisericii Sf. Parascheva, unde au fost imortalizați în piatră Eroii de Război. Ne-au rămas de la el până în zilele noastre mai multe tablouri alegorice cu liste pe sate cu Eroii din Războiul de Independență și Primul Război Mondial, ce au fost așezate în cancelariile școlilor și în parohii.
De-a lungul vieții îi sunt acordate numeroase premii și distincții pentru activitatea școlară, culturală, precum și militară, cea mai însemnată fiind primită din partea regelui Ferdinand în anul 1926, când este numit Membru al Ordinului Coroana României în grad de Cavaler. Petre Saragea moare în urma unui accident la data de 7 iunie 1956, la vârsta de 68 de ani. Astăzi, Căminul cultural din satul Vârteșcoiu, precum și o stradă îi poartă numele pentru a le aminti urmașilor personalitatea acestui învățător ce a contribuit la emanciparea comunei sale.
Ștefan Saragea. În satul Cotești este menționată familia preotului Stan Saragea căsătorit cu prezbitera Ana, având frați pe Constantin administratorul plăsii Vârteșcoiu, Zamfir Saragea – jurist, Ion Saragea – economist, directorul Băncii României, Iancu Saragea și Ștefan, fiul cel mai mic care după terminarea studiilor la Școala Normală din Craiova este numit învățător la Școala Cotești, pe care o conduce din anul 1918 până în 1929, după care se transferă la Școala Urechești.
FOTO 3 : Ștefan Saragea
Tatăl său, Stan Saragea, preot la Mănăstirea Cotești a murit în timpul ocupației germane din noiembrie 1916 - decembrie 1918, cu regretul că nu și-a mai văzut fiul, pe Ștefan, aflat în prizonierat în Germania. Cavoul familiei sale ce se află în cimitirul mănăstirii este construit pe locul fostei biserici paraclis Pogorârea Sf. Duh construită în 1756. Ruinele acestei biserici au fost văzute de Nicolae Iorga cu prilejul vizitei sale din 1905 când încă se mai vedeau.[1] În timpul ocupației germane, nemții au demolat-o, cărămida fiind folosită la construirea unor cuptoare pentru băile ostașilor.
Ștefan Saragea a fost unul dintre cei mai capabili învățători ai acestei școli. În 1917, în timpul războiului, Ștefan Saragea este mobilizat și trimis pe front, cade prizonier la germani și este deportat în lagărul de la Krefelg, unde rămâne până la repatrierea sa din mai 1918.
În însemnările sale din Jurnalul de lagăr, Ștefan Saragea descrie viața de prizonierat petrecută în acest lagăr cu toate umilințele și greutățile îndurate. În fiecare zi gândea la „spectrul foamei care ne surâdea răutăcios, neștiind dacă vom mai putea îndura frigurile foamei.”[2] În momente de tristețe cânta cântece de jale, iar depresia îl îndemna la sinucidere. Se destăinuia „în clipe de suferință și de durere am avut prilejul să cunosc oamenii și să-i deosebesc”. În discuții cu camarazii săi împărtășeau soarta țăranilor care trăiau în mizerie, considera că soarta lor s-ar îmbunătăți dacă „la conducere s-ar afla oameni de caracter, care să nu mai aibă veșnic gândul furtului în funcția de putere”! Jurnalul învățătorului Ștefan Saragea, slt. Reg. 84 Infanterie se încheie cu aceste cuvinte proverbiale pentru destinul țării „Amintire pentru acele zile prea grele pentru noi, dar care au însemnat sacrificiul necesar pentru țară”.[3]
[1] Nicolae Iorga, Sate și mănăstiri din România, București, 1905, pp. 142-143
[2] Ștefan Saragea. Însemnări din Jurnalul de lagăr, document aflat în posesia familiei.
[3] Pr. Valerică Tomulescu, Comuna Urechești, vatră de istorie milenară. Album monografic, Ed. Terra, 2022, p. 286.
Profesor Ionel Budescu
Citiți și:Două familii de dascăli care au dat strălucire școlii vrâncene.Episodul 1:Familia Iftimescu
Fisiere atasate
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
