Educație

De Ziua Mondială a Educației, scriitorii au fost în dialog cu elevii de la Colegiul Național „Unirea” din Focșani

Ziarul de Vrancea
6 oct 2024 1167 vizualizări

Printre invitați s-au numărat profesorul și scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, criticul literar Petre Isachi, iar invitat special al evenimentului a fost academicianul, critic și istoric literar Mihai Cimpoi, din Republica Moldova

În fiecare an, pe 5 octombrie, este serbată Ziua Mondială a Educației. Este un eveniment dedicat cadrelor didactice, în semn de apreciere și mulțumire, celebrat încă din 1994, zi stabilită de UNESCO. Și în județul Vrancea au avut loc mai multe manifestări, cele mai multe dintre ele organizate în cursul zilei de vineri, 4 octombrie. Așa s-a întâmplat și la  Colegiul Național “Unirea” din Focșani, care a fost vineri gazda unui eveniment care a reunit mai multe generații, sub umbrela culturii și a educației. Cunoscuți scriitori, profesori universitari, academicieni, au fost prezenți în aula prestigiosului Colegiu la un dialog pe teme literare, teme culturale și de actualitate. Evenimentul a fost deschis de profesorul Maria Zgăbârdici, care a subliniat faptul ca Ziua Educației este sărbătorită la Colegiul Național “Unirea” prin aceasta punte între generații. Profesorul Culiță Ioan Usurelu, scriitor , membru al Uniunii Scriitorilor si director al Festivalului “Vrancea Literară” a prezentat invitații . Dialogul interactiv a ținut întreaga audiență conectată la eveniment. ”Elevii au demonstrat inteligență și interes pentru literatura de valoare. M-au impresionat întrebările despre Eminescu sau Dostoievski”, a spus criticul literar Petre Isachi. Invitatul special al evenimentului a fost academicianul Mihai Cimpoi- eminescolog- care a purtat o discuție extrem de interesantă cu tinerii prezenți. Printre cei prezenți s-a numărat și una dintre cele mai tinere membre ale Ligii Scriitorilor din Focșani, care este și elevă în clasa a XII-a a CNU Focșani, prozatoarea Elenoire Chirilă. A fost o întâlnire care a impresionat prin ținuta academică și prin schimbul de informații dintre cei invitați, au apreciat cei prezenți.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.