Dascălii, pilonii-suport pentru societate
Dascălii care au trecut prin viața mea de copil, de elev, au fost oameni tare de ispravă. Îi vedeam frumoși, eleganți, impunători, uneori prea cuminți , alteori prea exigenți cu obrazniciile noastre. De cele mai multe ori intrau în rolul de părinți. Da, părinți care aveau într-o singură sală de clasa 25-30 de copii, de fii și fiice. Fiecare își cunoștea menirea, fiecare își ducea la bun sfârșit sarcina pe care o accepta cu mare responsabilitate. Îmi amintesc de fiecare chip în parte, de fiecare mod în care oricare dintre dânșii ne preda materia și se străduia să ne facă să o înțelegem și să o cunoaștem.
Unul din aceste cadre didactice a avut, cred, un rol important în viața mea de după terminarea școlii. Odată terminați primii patru ani de școală în care am avut învățătoare am intrat în cel de-al cincilea an dar și în primul în care am avut dirigintă. Am fost norocoasă să fiu eleva celei care pentru următorii 4 ani avea să-mi fie și diriginta: d-na Gheorghiță Stela. Copiii mai mari erau cam speriați de dânsa, spuneau și povesteau mereu că este o profesoară severă, că notele mari trebuia să le merităm cu adevărat ca să le obținem și că la dictări sau extemporale nu exista noțiunea de copiat. Aveam să constat mai apoi, singură, că așa este, însă nu am perceput-o niciodată ca pe un om sever, nu mi-a inspirat teamă și nici nu învățam de frică la materia pe care ne-o preda: limba română. Pentru mine prezența dânsei la cursuri în afara faptului că îmi plăcea limba română doar pentru că a știut întotdeauna cum să mă facă să o plac, era mai degrabă un bun motiv de a studia profilul unei femei frumoase, elegante și de o curățenie exemplară. Era imposibil să nu observ, chiar și la acea vârstă fragedă, că frumusețea unei femei înseamnă întotdeauna și un păr cu o coafură îngrijită, iar hainele într-o armonie de culori bine asortate. Cât despre materia care ne-o preda... aici ar fi mult de scris... Eu mergeam acasă zilnic, la sfârșitul orelor de curs, cu lecțiile învățate, acasă studiam puțin pentru că nu prea mai aveam ce. Era un orator desăvârșit, era un profesor de excepție și un cunoscator al limbii și literaturii române cum, în anii ce au urmat după terminarea școlii, eu nu am mai întâlnit. Notele pe care le obțineam nu erau mici și nu era deloc meritul meu pentru că le obțineam ci a dânsei pentru că reușea să mă facă să memorez tot ceea ce preda într-o singură oră de curs și să înțeleg absolut totul fără ca mai apoi să”tocesc” acasa (cum ne plăcea noua să spunem). Făcând o comparație între dascălii de odinioară și cei din zilele noastre devin tristă. Copii de azi, viitorii adulți de mâine nu prea au exemple demne pe care să le urmeze, nu prea mai văd la catedră acea prezență frumoasă, elegantă, impunătoare și sigură de materia pe care o predă. Astăzi întâlnesc profesori care nu știu să scrie corect, care nu stăpânesc materia pe care o predau copiilor, care nu au nici cea mai mica decență în vestimentație și comportament, care înjură la orele de curs așa cum doar pe maidan poți auzi. În aceste condiții nu îmi rămâne decât să pun întrebarea: societatea încotro? Caracterul unui adult se oglindește in educația copilului. Drumul pe care îl pregătim copiilor noștri, îl pregătim, în realitate pentru noi, pentru atunci când vom avea nevoie de suportul lor, când vom avea nevoie de educația pe care le-am dat-o și pe care ei au asimilat-o. Dacă astăzi suntem ceea ce suntem o datorăm lor, parinților și dascălilor iar pe viitor, copiii vor fi ceea ce vor fi datorită nouă, datorită a ceea ce au văzut la noi și au învățat de la noi. Cei care astăzi sunt părinți, cei care astăzi sunt dascali ar trebui să își asume rolul de deschizători de drumuri și să aibă responsabilitatea puterii exemplului pentru copiii lor. Așa că... dragi părinți și dragi dascăli, fiți responsabili de dragul copiilor voștri! Priviți copii din jurul vostru și decideți singuri cât de responsabili sunteți si nu uitati: educația înseamnă viitor.
Doina Mustăţea
