Educație

Cuzista Maria-Karina Avrămoiu, câștigătoarea Concursului Național de Creație Literară ”Ars Nova”

Ziarul de Vrancea
17 dec 2018 1362 vizualizări

Vineri, 14 decembrie 2018, Maria-Karina Avrămoiu, elevă în clasa a VI-a la Colegiul Național Al.I. Cuza din Focșani, a fost invitată la Brăila, la Liceul de Arte Hariclea Darclée, pentru a fi premiată. Rezultatul obținut nu este unul oarecare, ci Trofeul la secțiunea Creație Literară, vârsta 10-12 ani.

Concursul Național de Creație Literară ”Ars Nova” se găsește la a XVI-a ediție, este cuprins în calendarul activităților extracurriculare MEN 2018 – 2019, iar creațiile acestui an au fost așezate sub semnul Centenarului. Elevii câștigători au fost invitați să participe la un spectacol de colinde, printre care au fost inserate eseuri literare, dar și la un tur cultural al Brăilei.  M-au impresionat obiectivele vizitate: Biserica Catolică din Brăila, Biserica Armenească, unde a fost botezată Ana Aslan, Teatrul „Maria Filotti”, Muzeul „Carol I”, Casa memorială Ana Aslan, Biserica Grecească „Buna Vestire”. Am fost încântată pentru că, pe lângă diplomă și premiu, am primit 3 cărți deosebite, 2 brăduți și o felicitare handmade. De asemenea, micuța scriitoare a recunoscut că a fost permanent încurajată de profesoara ei de limba și literatura romană, prof.Teodora Bentz și i-a plăcut mult tema secțiunii la care a participat, fiindcă i se propunea să scrie despre joc, o formă de cunoaștere inedită.

Scopul concursului a fost stimularea si valorificarea   potenţialului imaginativ şi creator al elevilor în domeniul prozei, poeziei şi  al eseului, ca modalităţi de exprimare originală a sinelui, iar, printre obiectivele specifice, se evidențiază: dezvoltarea competențelor de elaborare a unor texte originale în proză şi în versuri; aplicarea noţiunilor de teorie literară însuşite în şcoală în texte originale create de elevi; aprofundarea cunoştinţelor de teorie literară predate în gimnaziu şi în liceu; exersarea competenţelor culturale; stimularea competitivităţii tinerilor scriitori; încurajarea creativităţii elevilor, ca asumare conştientă şi responsabilă a libertăţii de creaţie.

La concurs au participat elevi de la clasele V – XII din toată țara, iar succesul este cu atât mai mare, întrucât este primul trofeu obținut de Karina, o mică poetă premiată și la alte  concursuri.

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.