Cursuri online, sabotate în Vrancea. Polițiștii efectuează cercetări, după ce o profesoară a depus plângere
Un fenomen îngrijorător a luat amploare odată cu începutul acestui an școlar și pune în pericol desfășurarea cursurilor online. În Vrancea, o profesoară și elevii cărora le preda online au căzut victimele unui grup de persoane care au sabotat activitatea didactică. Indivizii au intrat neinvitați în ședința organizată pe o platformă online pentru susținerea orelor virtuale și au hărțuit persoanele prezente în conferință, prin tot felul de intervenții obscene. Profesoara a făcut o plângere la poliție, iar IPJ Vrancea efectuează cercetări pentru a stabili vinovații. Acest nou tip de hărțuire a vizat mai mulți profesori din țară. Pe durata acestor intervenții, intrușii își filmează victimele și postează înregistrările pe internet.
Conform specialiștilor, nu este vorba de hackeri. Aceste persoane pot intra cu ușurință în orele online cu ajutorul linkurilor și parolelor oferite, cel mai probabil, chiar de elevi. Mai multe clipuri video în care cadrele didactice sunt înjurate în prezența copiilor au apărut deja pe internet.
„Polițiștii vrânceni au fost sesizați de către un cadru didactic cu privire la faptul că elevi și profesori ar fi fost hărțuiți verbal și emoțional prin intermediul unei platforme online de către un grup de persoane. În prezent, polițiștii efectuează verificări cu privire la aspectele sesizate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale ce se impun”, a declarat Paula Enache, de la Inspectoratul de Poliție Vrancea.